duminică, iunie 14, 2026

Decebal Fãgãdãu, ales primar interimar al Constantei, dupã demisia lui Mazãre

0

Viceprimarul Constantei, Decebal Fãgãdãu, a fost ales, luni, de consilierii locali, cu 16 voturi pentru si niciunul împotrivã, sã exercite atributiile de primar al orasului, dupã demisia lui Radu Mazãre, el declarând cã doreste ca mandatul sãu sã fie unul cu vorbe putine si cu fapte multe.

Consilierii locali s-au întrunit, luni, într-o sedintã extraordinarã, pe ordinea de zi aflându-se un singur proiect, si anume cel privind desemnarea unui viceprimar în vederea exercitãrii atributiilor primarului municipiului Constanta, ca urmare a încetãrii de drept a mandatului lui Radu Mazãre. Consilierii au avut de ales între viceprimarii Decebal Fãgãdãu si Gabriel Stan, votul fiind secret. Astfel, Decebal Fãgãdãu a fost ales primar interimar cu 16 voturi pentru si niciun vot împotrivã, în timp ce celãlalt vicerpimar, Gabriel Stan, nu a primit niciun vot, sapte voturi fiind anulate. Decebal Fãgãdãu a declarat jurnalistilor, la finalul sedintei Consiliului Local Constanta, cã doreste ca mandatul sãu de primar interimar sã fie unul cu vorbe putine, dar cu fapte multe. „Le multumesc colegilor mei consilieri pentru încrederea acordatã, va fi un mandat cu vorbe putine si sper cu fapte si rezultate multe. Îmi doresc sã am o colaborare excelentã atât cu Consiliul Local, cu Executivul municipalitãtii, si de asemenea voi deschide o relatie cu tot ceea ce înseamnã viata Constantei. (…) Este o mare onoare si o mare responsabilitate. Constãntenilor le transmit un mesaj de încredere, un mesaj de sigurantã în ceea ce priveste atât viata orasului, din toate punctele de vedere, si cred cã împreunã putem, într-un an, sã schimbãm multe lucruri în bine“, a afirmat Decebal Fãgãdãu. Întrebat dacã vor exista schimbãri în cadrul Primãriei, Fãgãdãu a rãspuns: „Schimbãrile nu vor fi bruste, radicale, orasul are nevoie de continuitate, constãntenii trebuie sã simtã cã trãiesc într-un oras sigur, într-un oras cu perspective si în momentul de fatã principala noastrã preocupare este aceea de a gestiona prezentul si de a creiona viitorul“. Decebal Fãgãdãu va ocupa aceastã functie pânã la alegerile locale de anul viitor. Consilierii locali trebuie sã aleagã în urmãtoarea sedintã un alt viceprimar care sã preia responsabilitãtile avute de Decebal Fãgãdãu. Decebal Fãgãdãu, în vârstã de 42 de ani, de profesie economist, este viceprimar al municipiului Constanta din anul 2009, iar înainte de a ocupa aceastã functie a fost director al Complexului Muzeal si de Stiinte ale Naturii Constanta. El este cãsãtorit si are doi copii. Conform celei mai recente declaratii de avere, din iunie 2014, Decebal Fãgãdãu detine împreunã cu sotia sa un apartament în Constanta cumpãrat în 2006. De asemenea, sotia sa a mostenit, în 2013, nouã la sutã dintr-un teren de 1.000 metri pãtrati în cartierul Palazu Mare, 37,5 la sutã dintr-un apartament si aproape 20 la sutã dintr-un autoturism Logan, fabricat în 2007. Decebal Fãgãdãu detine în numerar suma de 225.000 de lei si are un credit contractat în 2006 de 38.000 de franci elvetieni. Vineri dimineatã, prefectul judetului Constanta, Constantin Ion, a semnat ordinul de încetare a mandatului de primar al lui Radu Mazãre, dupã ce acesta si-a prezentat demisia din functie. Mazãre a explicat motivele demisiei într-o scrisoare în care îsi cere iertare în fata tuturor pentru greselile fãcute, precizând cã „dorinta sa de a face bine orasului si locuitorilor sãi nu justificã nedreptãtile, stresul si chinul“ la care este supus de „atâta vreme“. „Începând de astãzi (22 mai – n.r.) nu-mi mai doresc o viatã publicã politicã“, arãta Mazãre în mesajul respectiv. Atributiile de primar au fost preluate de cãtre viceprimarul Decebal Fãgãdãu, dupã ce Radu Mazãre a fost arestat preventiv si suspendat din functie, prin ordin al prefectului. La câteva zile dupã ce a renuntat la functia de primar, Radu Mazãre a demisionat si din PSD. În luna martie, el renuntase la functia de presedinte al social-democratilor constãnteni, dar rãmãsese simplu membru. Radu Mazãre a fost primar al Constantei din anul 2000, când a candidat ca independent, reusind sã-l învingã în turul al doilea pe candidatul PSDR, Tudor Baltã, cu 66% din sufragiile electoratului constãntean. A fost singura datã când Mazãre a avut nevoie de un al doilea tur de scrutin pentru a fi ales primar. Începând cu 2004, el a cîstigat din primul tur toate alegerile pentru Primãria Constanta, ajungând acum la cel de-al patrulea mandat.