Drumurile proaste si lipsa masinilor de Ambulant sunt principalele probleme cu care se confrunt acum Serviciul de Ambulant al Judetului (SAJ) Vaslui. Pentru ca activitatea s se desfsoare normal ar mai fi necesare cel putin sapte ambulante, dar sansele ca acestea s fie achizitionate si alocate Vasluiului sunt minime.
Din cauza noroaielor de pe unele drumuri se ajunge cu greu la interventii, iar gropile din asfalt trimit cu regularitate masinile de salvare in service. Aurora Popa, managerul SAJ Vaslui, spune c nu stie cum s mai gestioneze bugetul, si asa destul de sczut, pentru a face fat acestor probleme, in conditiile in care masini de nici un an au necesitat deja schimbarea intregului sistem de suspensie. n fiecare zi sunt astfel de situatii, cand nu reusim s ajungem la domiciliul celui care ne-a chemat. Intrm pe ulitele satului cu tractorul cu cruta, cu ajutorul primarului si stenilor. Coboram echipamentul de pe ambulant si ne ducem la locul solicitrii cu mijloace neconventionale, uneori pe jos. Sunt localitti in care doar cu elicopterul poti intra, dar echipajele noastre trebuie s-si chiar echipamentul medical care cantreste 25 de kilograme. Suntem in secolul XXI, avem pretentii, iar populatia are pretentii de la noi. Doar c nu st in puterea noastr de fiecare dat s ajungem la timp la un pacient. Acum, noi avem sase ambulante in service, o ambulant a fost accidentat, iar lipsa lor se simte in teren. Scade capaciate de rspuns a tuturor substatiilor, iar numrul de interventii creste cu 30-40 %. Dac un echipaj de tip B ar trebui s aib cel mult cinci, sase interventii pe tur, acum ajunge si la 12 solicitri pe tur. Echipajele au zile cand nu mai reusesc s coboare de pe masin decat la Unitatea de Primiri Urgente, unde predau pacientul, apoi sunt redirectionati la alte cazuri”, a spus Aurora Popa. Majoritatea masinilor din parcul auto al SAJ au peste 700.000 de km la bord si fac din ce in ce mai greu fat numrului tot mai crescut de solicitri. „Situatia cea mai grea o reprezint lipsa ambulantelor. Este efectul uzurii morale a acestor masini, care au peste 700.000 de km la bord. Un procent de 61% din parcului auto are o vechime de peste 10 ani. O singur ambulant de timp B parcurge intr-o lun peste 10.000 de km”, a mai spus Aurora Popa. Potrivit acesteia, pentru ca activitatea s se desfsoare normal ar mai fi necesare cel putin sapte, opt ambulante, dar sansele ca acestea s fie achizitionate si alocate Vasluiului sunt minime.











Totusi cine are puterea sa amendeze CNADR-ul in Romania? Cica ar avea vreo 6000 angajati dar nici unul nu e purtator de lopata!La asa tara!
Comentariile sunt închise.