luni, iunie 22, 2026
Acasă Locale Aurul atinge un nou record

Aurul atinge un nou record

0

Cotatia aurului a atins, ieri, un nou record, peste 1.622 dolari pe uncie, dup ce negocierile dintre politicienii americani pentru cresterea plafonului de ndatorare au intrat n impas la sfrsitul sptmnii trecute, amplificnd temerile privind o posibil ncetare de plti a SUA, transmite Reuters.

Lipsa progreselor n discutiile pentru cresterea limitei de ndatorare a crescut atractivitatea aurului fat de active americane, precum titluri ale Trezoreriei si dolarul. Politicienii democrati si republicani sunt puternic divizati n privinta planurilor de a reduce deficitul bugetar al Statelor Unite, msur necesar nainte de cres- terea plafonului de ndatorare. Odat cu apropierea termenului limit de 2 august, pn la care statul american mai dispune de fonduri pentru a opera plti, cea mai mare economie a lumii se confrunt cu perspectiva intrrii n ncetare de plti. Dac Statele Unite vor ajunge n aceast situatie, investitorii ar putea renunta la dolar si titlurile Trezoreriei SUA. Chiar dac majoritatea investitorilor consider c se va ajunge la un acord, nervozitatea de dinaintea deciziei pune presiune pe dolar, creste randamentul titlurilor emise de Trezorerie si sus- tine aurul. Situatia aduce aminte oamenilor de riscurile pe care le prezint obligatiunile guvernamentale. Pentru unii investitori, aurul este o variant ca activ considerat sigur. Dac politicienii ajung la un acord, dup cum m astept, pretul aurului va cobor. nainte s se ntmple asa ceva, ar putea ns creste, a spus Matthew Turner, analist la grupul japonez Mitsubishi. Aurul a atins luni un pret record de 1.622,49 dolari pe uncie pe piata spot si se afla n crestere cu 1,2%, la 1.618,40 dolari pnla 8:49 GMT. Pretul aurului ar putea nregistra n iulie cea mai bun evolutie lunar din aprilie, ca urmare a temerilor privind datoriile suverane din zona euro si a negocierilor pentru cresterea plafonului de ndatorare al SUA. Impasul de la Washington a condus, luni, la o evolutie mai bun a obligatiunilor germane dect a titlurilor emise de Trezorerie SUA, ntruct riscurile unei ncetri de plti n SUA au avut un impact mai mare dect temerile legate de zona euro. Randamentele titlurilor americane au urcat, iar bursa european a deschis n scdere.