joi, iunie 25, 2026

Ultima finala din sezon, fara medalie pentru atletismul bârladean

0

Din pãcate, singurul atlet bârlãdean care a participat, în acest weekend, la Campionatul National de Juniori III nu a urcat pe podium. Cu toate acestea, antrenorul Daniel Halapciuc din cadrul Clubului Sportiv Scolar (CSS) Bârlad, s-a declarat multumit de rezultatele obtinute de Alexandru Pavel. Si asta deoarece sportivul care a reprezentat Clubul la Bucuresti se aflã în primul an de categorie (Juniori III) si încã nu are suficientã experientã. Pe stadionul Iolanda Balas Soter din capitalã, Alexandru Pavel s-a clasat pe locul XII la proba de 300 metri si pe locul XI la proba de 800 metri. „Din pãcate, nu am câstigat nicio medalie la aceastã finalã. Oricum, sportivul a avut o comportare bunã la ambele probe. La cea de 800 de metri a alergat putin mai slab decât mã asteptam, dar asa se întâmplã în primul an de categorie. În 2012, când va avea mai multã experientã, sper cã o sã câstige si ceva medalii“, ne-a spus profesorul Daniel Halapciuc. Acesta a precizat cã finala Campionatului National pentru Juniori III a însemnat încheierea sezonului competitional. Pentru CSS Bârlad, vacanta vine dupã ce atletii au cucerit 14 medalii în concursurile nationale.