joi, mai 7, 2026

Primarul comunei Oltenesti, macelarit n masina!

0

Refuzul primarului comunei Oltenesti, Iorgu Sonea, de a majora ajutorul social al unui localnic a avut consecinte extrem de grave. Brbatul, cunoscut cu afectiuni psihice, s-a rzbunat crunt: ieri, n momentul n care edilul a oprit masina la o trecere la nivel cu calea ferat, acesta a ncercat s-i taie gtul. Cel mai probabil, arma cu care a fost comis agresiunea a fost un topor. n stare grav, primarul a fost transportat la Spitalul Judetean de Urgent Vaslui, de unde a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie Iasi.

Ieri dup-amiaz, un localnic din comuna Oltenesti a vzut cu groaz cum, la trecerea de nivel cu calea ferat, dintr-o masin oprit, primarul a iesit plin de snge si cernd ajutor. Omul i-a anuntat de urgent pe angajatii Primriei iar acestia, pe fiul lui Iorgu Sonea. La ora 14.33, fiul primarul solicita, prin numrul unic de urgent 112, o ambulant pentru tatl su, care fusese atacat si cruia i fusese tiat gtul. La solicitare a plecat mai nti o ambulant de tip A, din Husi, dup care a plecat o alt ambulant, medicalizat, cu un echipaj cu medic, de la Vaslui. Pacientul prezenta mai multe plgi tiate n zona cranian si n zonele latero-cervicale. Nu era n com, dar starea sa era destul de grav, a precizat Aurora Popa, directorul Serviciului de Ambulant al Judetului Vaslui. Iorgu Sonea a fost transportat la Unitatea de Primire Urgente din cadrul Spitalului Judetean de Urgent Vaslui. Iorgu Sonea avea gtul tiat si prezenta mai multe urme de lovituri, cel mai probabil de secure sau de topor, n zona capului si a minilor. Din cauza unei fracturi de os occipital, ce necesit intervent ie chirurgical, brbatul a fost trimis la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi. Organele de politie au nceput cercet rile. Din primele informatii, se pare c edilul stationa la o trecere de nivel cu calea ferat. La un moment-dat, un brbat din localitate, cunoscut cu afectiuni psihice, l-a acostat si l-a lovit de mai multe ori n zona gtului si a minilor. Omul era suprat pentru c primarul nu a vrut s-i majoreze ajutorul social. Fiul edilului sustine c el a aflat ce a ptit tatl su de la un angajat de la Primrie. Cnd am ajuns acolo, l-am gsit la ctiva metri de masin, ntr-o balt de snge. Avea gtul tiat si mai multe lovituri de cutit n zona capului si a minilor. Nu stiu cine ar fi putut s fac asa ceva. Tatl meu nu are dusmani, este primar de multi ani n Oltenesti si nu a avut niciodat probleme cu nimeni, a spus Marian Sonea. Iorgu Sonea este primar al comunei Oltenesti din 1996.