sâmbătă, mai 9, 2026

nca un interimat pentru managerul Petcu

1

Interimatul managerului Spitalului Municipal de Urgent Elena Beldiman Brlad a expirat. De la 1 ianuarie 2011, medicul Viorel Petcu va intra n cel de-al doilea interimat, prelungire aprobat de primarul Constantin Constantinescu.

Potrivit purttorului de cuvnt al Primriei, Constantin Nituc, unitatea spitaliceasc si va mentine n continuare actualul manager. Este vorba despre medicul Viorel Petcu, numit n aceast func- tie la data de 1 iulie 2010 de primarul Constantinescu, odat cu descentralizarea spitalelor. Domnul doctor Petcu va rmne manager nc trei luni. Urmeaz ca apoi s efectu m procedurile legale n astfel de cazuri, adic s organizm concursul. Este liber oricine s-si depun candidatura, cu conditia s aib studiile necesare. Cnd se va apropia de final termenul de trei luni, Consiliul de Administratie se va ntruni si va stabili data concursului, a precizat Constantin Nituc. De mentionat c nici la finele lunii septembrie, cnd a fost organizat primul concurs pentru ocuparea fotoliului de manager, nu a existat niciun candidat. Nici mcar managerul n functiune, medicul Viorel Petcu, care a preferat s si prelungeasc interimatul cu nc trei luni, adic pn la 31 decembrie 2010. ns, potrivit legislatiei n vigoare, acesta mai are dezlegare la nc trei luni de interimat. Lucru care este pe cale s se ntmple. Asa c, cel putin pn la finele lunii martie, Petcu va mai fi n fruntea spitalului. Ce se va ntmpla n continuare? Potrivit bursei zvonurilor, Petcu va fi succedat de Vasile Ciochin, actualul sef al Directiei pentru Administrarea Pietelor, Parcrilor si Cimitirelor din cadrul Prim riei Brlad.

1 COMENTARIU

  1. Este normal sa fie prelungit interimatul pana termina Ciochina cursurile pentru a fi legal cand va prelua conducerea acestei institutii. Totul este aranjat ca la carte de PSD

Comentariile sunt închise.