Cercettorii israelieni au descoperit, recent, c o regiune a creierului are un rol major n depsirea sentimentului de fric. Astfel, n viitorul apropiat, ar putea fi creat un medicament care s-i ajute pe oameni s-si nving toate temerile, de la cea de pianjeni, la cea de nltime si de a vorbi n public, noteaz Daily Mail. Specialistii de la Institutul Weizmann de stiint, din Rehovot (Israel), au analizat modul n care reactioneaz creierul unor persoane care se tem sau nu de serpi, n momentul confruntrii cu aceste reptile. Voluntarilor le-a fost monitorizat activitatea cerebral n timp ce trecea pe lng ei, pe o band transportoare, un ursulet de plus sau un sarpe. Prin apsarea unui buton, jucria, respectiv reptila, venea mai aproape sau se ndeprta de ei. Pe parcursul experimentului, cercettorii au observat c o regiune a creierului numit girus cingulat anterior, care ne ajut s procesm emotiile, s-a activat atunci cnd participantii si-au fcut curaj si au adus sarpele mai aproape de ei. n plus, cu ct se temeau mai tare de aceste animale, cu att activitatea era mai intens. Un studiu anterior a relevat c hormonul stresului (cortizolul) este cel care poate face diferenta ntre un erou si un las. Mai exact, oamenii care sunt dispusi s-si asume riscuri foarte mari nu se confrunt cu o crestere semnificativ a nivelului de cortizol, spre deosebire de cei care aleg s fug atunci cnd lucrurile se complic.










