Seniorii din Bârlad se pot înscrie astăzi pentru o nouă activitate la Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice „Ioniță Titinaș”, din cadrul Direcției de Asistență Socială a Primăriei Bârlad: un curs de dans, cu participare gratuită.

„Inițiativa vine după ce, pe parcursul verii, persoanele care au trecut pragul centrului au cerut mai multe activități de mișcare, dans și socializare”, transmite Primăria Municipiului Bârlad, care răspunde acestei solicitări și deschide înscrierile pentru formarea primului grup de seniori interesați astăzi, luni, 14 septembrie, de la ora 16.00, la Centrul de Zi „Ioniță Titinaș”.
Într-o primă etapă va fi format grupul participanților, iar ulterior va fi stabilit programul întâlnirilor, în funcție și de disponibilitatea voluntarilor care vor coordona activitatea.
Municipalitatea bârlădeană precizează că acest curs vine în completarea programului săptămânal al centrului, care a fost gândit tocmai pentru a le oferi persoanelor vârstnice din oraș mai multe oportunități de a petrece timp împreună, de a face mișcare și de a participa la activități recreative într-un cadru organizat.
Participarea este gratuită.
„Ne dorim ca acest centru să fie un loc viu, în care vârstnicii să vină cu plăcere, să se întâlnească, să facă mișcare și să se bucure de timpul petrecut împreună. Cursul de dans pornește chiar de la dorința lor, iar noi vrem să construim programul centrului împreună cu cei cărora li se adresează”, a declarat primarul Dumitru Boroș.








