Mașină de 210.000 de lei furată în Germania, descoperită la Râșești

0

Poliția de Frontieră din Huși au deschis dosar penal unui bărbat cu dublă cetățenie, română și moldovenească, după ce au descoperit un autoturism căutat de autoritățile din Germania transportat de acesta pe o platformă din Rășești.

Descoperirea a fost făcută pe 26 iunie 2026, în jurul orei 10:30, în localitatea de frontieră Râșești, când oamenii legii au oprit o autoutilitară tip platformă care transporta un autoturism fabricat în 2018.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date internaționale, polițiștii de frontieră au constatat că mașina figura ca fiind furată, semnalarea fiind introdusă de autoritățile germane începând cu data de 10 iunie 2026, cu doar două săptămâni înainte de depistare.

Proprietarul autoturismului, un bărbat de 41 de ani, cu cetățenie română și a Republicii Moldova, aflat în autoutilitară, le-a declarat anchetatorilor că a cumpărat mașina în leasing de la o societate din Germania, pentru suma de 40.000 de euro. El a precizat că, din decembrie anul trecut, nu a mai reușit să achite ratele aferente contractului.

Autoturismul, evaluat la aproximativ 210.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.