Spitalul din Bârlad își mărește echipa de specialiști

0

Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad a anunțat că își consolidează echipa medicală prin venirea unui nou specialist în Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), una dintre cele mai importante și solicitante structuri medicale din cadrul unității.

Doctorul Gafon Dimitrie Daniel, de 31 de ani, originar din Iași, s-a alăturat recent colectivului medical al spitalului bârlădean. El este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, promoția 2019, iar pregătirea în specialitatea ATI a efectuat-o în cadrul centrului universitar Iași, având ca bază de formare Institutul Regional de Oncologie.

Înainte de a veni la Bârlad, medicul a activat în liniile de gardă ale Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, dar și la Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman”, experiență care i-a oferit ocazia să cunoască îndeaproape activitatea și echipa medicală a unității.

Potrivit unității medicale bârlădene, alegerea specialității ATI a venit din dorința de a lucra într-un domeniu complex și dinamic, unde fiecare decizie trebuie luată rapid, iar munca în echipă este esențială.

„Este o specialitate în care implicarea permanentă și reacțiile rapide pot face diferența dintre viață și moarte”, transmit reprezentanții unității medicale.

Conducerea spitalului i-a urat noului medic bun venit și mult succes în activitate, subliniind importanța întăririi echipei ATI într-o perioadă în care sistemul medical se confruntă cu lipsa personalului specializat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.