Intervenţie de urgență a pompierilor din Vaslui pentru deblocarea unei maşini în care se aflau doi bebeluşi, gemeni, în vârstă de cinci luni. Salvatorii au acționat la solicitarea mamei copiilor.

Pompierii vasluieni au intervenție de urgență marți pentru deblocarea unui autoturism și evacuarea a doi bebeluşi în vârstă de cinci luni. Cei doi copii gemeni au rămas blocaţi în autoturism după ce mama lor a coborât, uitând cheia în interiorul maşinii.
Alarmată că nu mai putea deschide autovehiculul, mama bebelușilor a sunat la numărul de urgență 112, solicitând ajutor.
„Detaşamentul de Pompieri Vaslui a intervenit în municipiul Vaslui, pe strada Ştefan cel Mare pentru deblocarea unui autoturism după ce o persoană de sex feminin a uitat cheile în interiorul autovehiculului, acesta blocându-se cu doi bebeluşi în vârstă de aproximativ cinci luni în interior”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui.
La fața locului a fost trimisă o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și echipaj de șase pompieri.
„La intervenţie a participat o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare şi un echipaj format din şase militari. Pompierii au reuşit deblocarea autoturismului în condiţii de siguranţă, iar copiii nu au necesitat îngrijiri medicale”, a mai transmis ISU Vaslui.
În acest context, reprezentanții instituției au recomandat conducătorilor auto că este indicat să verifice dacă au cheile asupra lor înainte de a închide autoturismul. Pompierii le mai recomandă șoferilor să evite să lase copiii nesupravegheați sau animale de companie în interiorul mașinilor. De asemenea, șoferilor li s-a recomandat să dețină o cheie de rezervă și să verifice funcţionarea sistemului de închidere centralizată pentru a preveni blocările accidentale.











De unde are masina?