Echipajul pirotehnic al Detașamentului de Pompieri Vaslui din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) a intervenit, joi, pentru asanarea unei bombe de aviație din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, descoperite însatul Lunca Veche, comuna Lunca Banului, în timpul unor lucrări agricole.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui a comunicat că în zona unde a fost găsită bomba au avut loc, în toamna anului trecut, lucrări de decolmatare a unui afluent al Prutului, iar grămezile de pământ rămase compacte au fost împrăștiate.
„Printr-un apel telefonic în Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, a fost solicitată echipa pirotehnică de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui pentru a se deplasa în localitatea Lunca Veche din comuna Lunca Banului, īntrucât a fost identificat un proiectil de mare dimensiune. La sosirea la locul intervenției, echipajul pirotehnic a identificat și asanat o bombă de aviație explozivă SD 70, de aproximativ 70 de kilograme, provenită din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Misiunea s-a desfășurat sub comanda ofițerului specialist pirotehnic. Muniția a fost ridicată și transportată în condiții de siguranță, urmând a fi distrusă ulterior, în cadrul unei misiuni specifice”’, a transmis ISU Vaslui.
Pompierii le recomandă cetățenilor să apeleze imediat numărul de urgență 112 dacă descoperă astfel de elemente de muniție, să evite manipularea obiectelor metalice suspecte găsite în sol și să respecte indicațiile autorităților în zonele în care se desfășoară intervenții de asanare.








