Poliţiştii de frontieră hușeni au descoperit și reținut, pentru continuarea cercetărilor, două autoturisme căutate de autoritățile din Italia și Spania, estimate la o valoare de 175.000 de lei.

Pe 11 aprilie 2026., un echipaj de poliție, format din polițiști de frontieră și lucrători din cadrul Agenției Frontex, care își desfășoară activitatea în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși, a oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Drânceni, un autoturism fabricat în 2025, condus de un cetățean român de 38 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, prin intermediul aplicației eDac, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în baza de date Interpol ca fiind furat, alertă introdusă de autoritățile italiene chiar în data de 11 aprilie 2026.
Șoferul a declarat că a fost rugat de o cunoștință să preia autoturismul din localitatea Drânceni și să-l transporte în municipiul Iași și nu are cunoștință despre faptul că acesta ar fi furat sau implicat într-un litigiu.
A doua zi, pe 12 aprilie 2026, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, un cetățean moldo-român de 49 de ani s-a prezentat la controlul de frontieră conducând un autoturism înmatriculat în Spania.
Ca urmare a suspiciunilor privind situația juridică a autoturismului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, stabilind că acesta figura în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de autoritățile din Spania pe 7 aprilie 2026. Bărbatul a declarat că este proprietarul de drept al autoturismului și că, în urmă cu doi ani, l-a împrumutat unui conațional care lucrează în Spania. Acesta a mai declarat că, deoarece mijlocul de transport nu i-a fost înapoiat în termenul stabilit, a mers personal și l-a preluat, având o cheie de rezervă.
În ambele cazuri, polițiștii de frontieră au dispus măsura indisponibilizării autoturismelor, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale. Valoarea totală estimată a acestora este de 175.000 de lei.
Totodată, au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.










