Piața imobiliară se mișcă în Vaslui: Creștere a tranzacțiilor cu 152% de la o lună la alta

0

Chiar dacă rămâne una dintre cele mai slabe din țară, piața imobiliară cunoaște o creștere spectaculoasă a tranzacțiilor în acest început de an, de la 21 de tranzacții, în ianuarie, la 53, în februarie.

În regiunea Nord-Est, piața imobiliară din Vaslui, municipiul reședință de județ, este cea mai slabă, cu doar 53 de tranzacții luna trecută. În aceeași lună, municipiul Bacăul a ajuns la 107 tranzacții, de la 94 în ianuarie, o creștere de 14% care îl menține în prima jumătate a clasamentului național, dar care arată că piața locală se mișcă mai prudent decât în alte centre regionale. Piatra-Neamț a urcat mai mult, de la 51 la 106 tranzacții, o creștere de 108%, o dublare a activității față de luna anterioară. Botoșaniul a crescut de la 43 la 79 de tranzacții, cu 84%, iar municipiul Vasluiul de la 21 la 53 de unități, o creștere de 152%

Singura scădere, în februarie față de ianuarie, s-a înregistrat în municipiul Suceava. În timp ce toate celelalte reședințe de județ au crescut în februarie, Suceava a coborât de la 141 de tranzacții în ianuarie, la 100 în februarie, o diminuare cu 29% a numărului de trazacții imobiliare.

La nivel național, februarie a confirmat că piața imobiliară a ieșit din ritmul lent al începutului de an. Unele creșteri sunt spectaculoase procentual, Miercurea Ciuc a urcat de la 7 la 30 de tranzacții, adică o creștere cu 329%, iar Alexandria de la 1 la 8, o creștere de 700%. La celălalt capăt, vânzările de locuințe din Pitești au crescut doar cu 5%, de la 80 la 84 de tranzacții, iar în Râmnicu Vâlcea cu 10%, de la 101 la 111 unități tranzacționate.

În Moldova, februarie 2026 a adus Iașului 347 de tranzacții imobiliare , față de 140 în ianuarie – o creștere cu 148%, una dintre cele mai mari din țară. Orașul se plasează pe locul trei în clasamentul național al reședințelor de județ, la egalitate cu Cluj-Napoca și la mică distanță de Brașov, care a înregistrat 391 de tranzacții, și de Timișoara, liderul absolut, cu 427 de locuințe tranzacționate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.