Ca în fiecare an la începutul postului, Părintele Episcop Ignatie i-a invitat pe credincioși să experimenteze un nou aspect al postului, cel de mediile digitale, arătând efectele dependenței pe care le generează în viața de zi cu zi abuzul de tehnologie: „Postirea trebuie înțeleasă ca o formă de spiritualizare a noastră și conștientizare a faptului că noi nu suntem doar ființe biologice, care avem nevoie de hrană, ci avem și o dimensiune spirituală, de care trebuie să ne ocupăm”.
„Dependența de tehnologie ne poate schimba fundamental modul de a gândi, de a ne comporta, perspectiva pe care o avem asupra vieții”, a spus Părintele Episcop Ignatie, în după-amiaza zilei de duminică, 22 februarie 2026, la Catedrala Episcopală din Huşi, în timpul slujbei Vecerniei și a Pavecerniței mici, rânduială cunoscută în tradiţia liturgică ca „Vecernia Iertării”, o slujbă specifică intrării în perioada Postului Mare.
Numeroși credincioși au participat la acest moment de rugăciune, devenit o tradiție în Huși. În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a amintit de motivațiile principale pentru care credincioșii aleg să postească.
„În general, atunci când vorbim despre post, ne rezumăm la dimensiunea aceasta de abstinență, de renunțare la un anumit tip de alimente, cele de origine animală. Însă postul nu rezidă numai în această abstinență, ci mai ales în strădania noastră de a ne înțelege și de a pricepe că noi suntem creați după chipul lui Dumnezeu și că vederea chipului lui Dumnezeu implică lupta pentru comuniune cu El – această nevoință de a simți permanent prezența Lui în viața noastră (…) Sigur că putem să ne rezumăm la post ca formă de abstinență alimentară. Însă nu va avea niciodată o conotație spirituală. Postirea noastră, abstinența de la anumite feluri de mâncăruri trebuie să aibă drept deznodământ o intensificare a relației noastre cu Dumnezeu. Postirea trebuie înțeleasă ca o formă de spiritualizare a noastră și conștientizare a faptului că noi nu suntem doar ființe biologice, care avem nevoie de hrană, ci avem și o dimensiune spirituală, de care trebuie să ne ocupăm”, a spus Episcopul Ignatie, care a continuat: „Postirea este și cea care ar trebui să ne vindece de dependențe – patimi, cum se numesc acestea în limbaj filocalic. Fiecare dintre noi, dacă suntem foarte onești, știm că suntem doborâți de câte o patimă. Știm, cu maximă claritate, că suntem sclavii și slujitorii unui stăpân, ai unei patimi care ne locuiește”.
Ierarhul Hușilor i-a invitat pe cei prezenți să experimenteze un nou aspect al postului, cel de mediile digitale, arătând efectele dependenței pe care le generează în viața de zi cu zi abuzul de tehnologie: „Una dintre patimile despre care se vorbește acum din ce în ce mai mult, este dependența de tehnologie. De ce insist asupra acestui aspect? Pentru că toate celelalte patimi pe care, din nefericire, le cultivăm, ne este clar că nu ne fac bine, ne desfigurează spiritual, ne distanțează de Dumnezeu sau, mai concret, ne așază într-o stare de divorț față de Domnul, așa cum Adam și Eva, păcătuind, au decis să divorțeze de comuniunea iubirii cu Dumnezeu. Au decis să-și caute un alt centru decât Dumnezeu, și centrul lor era sinele, egoul, satisfacerea nevoilor.
Dependența aceasta modernă de tehnologie este una care ne poate schimba fundamental; este mai mult decât un drog. De multe ori putem constata consecințele devastatoare ale drogurilor în viața omului. Putem vedea foarte limpede cât de mult este schimonosit, ca stare spirituală, un consumator de droguri. Cei care consumăm tehnologia – și folosesc pluralul incluzându-mă și pe mine – nu realizăm că ne poate schimba pe nesimțite viața, modul nostru de a gândi, de a ne comporta, perspectiva pe care o avem asupra vieții noastre. Așa cum am subliniat de atâtea ori, tehnologia nu este ceva demn de demonizare, un rău în sine. Dimpotrivă. Folosirea în exces a acesteia ne poate fi extrem de dăunătoare. Ea ne mănâncă foarte mult timp, nu mai reușim să fim atât de prezenți în relație cu cei de lângă noi, și mai presus de toate, ne inculcă o anumită formă de nerăbdare al cărei corespondent este scroll-area. Când intrăm pe dispozitivele noastre, tendința este de a da scroll, de a citi în diagonală, fără să aprofundăm, de a prinde frânturi de informații care ne amăgesc că am fi extrem de la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lumea aceasta și, dincolo de această amăgire, că am ajuns la un anumit nivel de cunoaștere pe care de fapt nici măcar nu-l posedăm. Suntem aruncați într-o mare iluzie în ceea ce ne privește pe noi ca oameni, ca cei care suntem chemați să acumulăm experiență din relațiile cu cei de lângă noi, din prezența personală cu cei de lângă noi, din comuniunea cu Dumnezeu – credința, care este o sursă inepuizabilă de reîmprospătare a firii noastre, să zicem, plictisite de păcat, de patimi sau răvășită de acestea. Mai mult decât atât, este și iluzia că ne putem livra în mediul virtual într-un mod perfect. Vedeți cât de atenți suntem la pozele pe care le postăm, la conținutul pe care-l aruncăm în mediul virtual. O grijă de a ne livra ca să părem cât mai perfecți, comparându-ne cu cei din jurul nostru. Trăim într-o lume ireală pe care noi o considerăm ca fiind foarte reală – această lume digitală, a virtualului. Ne modelăm viața după ceea ce trăim, după ceea ce ne impactează din mediul virtual și după ceea ce citim de pe rețelele de socializare; nu mai facem distincția între ceea ce este real, cu adevărat, viața noastră și mediul virtual. Translatăm, din mediul virtual, în viața noastră personală, reală, trăirile, neîmplinirile, tot ceea ce citim acolo, și fără să conștientizăm, această conectare la mediile digitale ne modelează și viața noastră reală”.
