Luat la bătaie pe stradă fără niciun motiv. Salvat de polițiștii locali, care au reținut agresorul

0

Se întâmplă la Vaslui: mergea pe stradă în treaba lui, a venit cineva la el și a început să-i care pumni, din senin, fără niciun motiv. Pățitul a avut noroc de polițiștii locali, care patrulau prin zonă, și l-au imobilizat pe agresor. Însă a avut nevoie de îngrijiri medicale, un echipaj medical sosind de urgență.  

„În timpul activităților de patrulare, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație și Organizare Trafic au observat o persoană agresând, fără motiv, un tânăr care se deplasa pe trotuar”, a transmis Poliția Locală vasluiană, care a relat că întâmplarea s-a petrecut astăzi, pe strada Decebal.

„Poliția Locală Vaslui a intervenit prompt astăzi, pe strada Decebal din municipiu, pentru a gestiona un incident nefericit”, au comunicat reprezentanții polițiștilor locali. „Colegii noștri au acționat imediat, imobilizând agresorul și asigurând zona. Persoana agresată a primit îngrijiri medicale la fața locului de la un echipaj medical sosit de urgență. Agresorul a fost predat ulterior Poliției Naționale pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale ce se impun”, a mai comunicat Poliția Locală, care le-a mulțumit vasluienilor pentru încredere și colaborare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.