Sportivii „Wazary Dojo” Bârlad, rezultate remarcabile la Campionatul Național de Semi Kempo

În week-end, luptătorii legitimați la CS „Wazary Dojo” Bârlad și-au demonstrat, din nou, abilitățile la Campionatul Național de Semi Kempo. În total, sportivii antrenați de sensei Alexandru Lucian Rotaru au cucerit 12 medalii din 14 posibile, dintre care 5 de aur.

Sâmbătă, 8 martie, a avut loc o nouă ediție a Campionatului Național de Semi Kempo, un eveniment dedicat sportivilor pasionați de artele marțiale, care au demonstrat nu doar abilitățile tehnice, ci și determinarea și efortul depus în pregătire. Participanții, provenind din medii variate și cu atitudini diferite, au fost nevoiți să facă față unor condiții de concurs adesea provocatoare.

„Organizarea unei astfel de competiții este o adevărată provocare pentru orice federație, mai ales cu un număr impresionant de peste 700 de sportivi la start de la 52 de cluburi. Eforturile de fluidizare a meciurilor au fost continue, însă complexitatea acestui proces este evidentă. Sportivii clubului nostru au strălucit din nou, reușind să obțină un total de 12 medalii din 14 posibile, reafirmând astfel calitatea și competitivitatea antrenamentelor noastre. Un moment deosebit l-a reprezentat câștigarea titlului național de către Irimia Vlad, cel de-al 40-lea sportiv din cadrul clubului nostru care reușește această performanță, dovadă a muncii sale exemplare”, a declarat antrenorul Rotaru.

Cele cinci medalii de aur au fost cucerite de următorii sportivi: Neagu Ștefania (al 7-lea titlu), Iacob Miruna (al 5-lea titlu), Berzintianu Patricia (al 2-lea titlu), Lungu Ștefan (al doilea titlu) și Irimia Vlad (primul titlu de campion național din cariera sa). Câte un argint a fost obținut de sportivii: Nica Nicholas, Peleneagră Roxana, Zamfir Norberth și Alexandru Rareș. Nu în ultimul rând, cele trei medalii de bronz au ajuns la sportivii Stavăr Maria, Stoian Mara și Rotaru Dragoș.

„Din păcate, sportivii Stavăr Alexandru și Petrea Luca nu au reușit să progreseze din prima rundă, confruntându-se cu cei mai buni din categoria lor. Fiecare medalie obținută este rezultatul muncii asidue și al dedicării sportivilor noștri, iar eu sunt extrem de mândru de fiecare dintre ei. Această competiție nu doar că a evidențiat talentul și efortul depus, ci și pasiunea noastră pentru artele marțiale. De menționat este și faptul că doi membri ai clubului nostru au debutat ca arbitri la acest campionat național și, după părerea mea, au făcut-o cu brio. Campionii noștri, frații Pădure, au reușit să obțină note bune în arbitraj la Campionatul Național de Semi Kempo prin prestația lor. Aceștia au ales să participe ca arbitri, după o vastă experiență acumulată ca sportivi, iar acum, când s-au specializat pe alte probe, au dorit să vină în sprijinul organizării sportului kempo decât să stea acasă să se pregătească pentru următorul campionat, care va avea loc la sfârșitul lunii martie. Pentru mine, ca antrenor, este o mândrie să am în sală sportivi care doresc să se dezvolte constant urmărind principiile de bază ale clubului și consider că acest debut este benefic și pentru dezvoltarea Kempo-ului în zona noastră”, a mai transmis antrenorul Alexandru Rotaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.