Pictorul bârlădean Nicolae Tonitza, la mare căutare printre colecționarii de artă

Toate cele opt opere ale pictorului bârlădean Nicolae Tonitza ce au fost scoase la vânzare la „Licitația de primăvară” au fost adjudecate cu o sumă totală de peste 110.000 de euro. Cel mai scump a fost tabloul „Intimitate”, adjudecat cu 34.000 de euro.

Galeriile Artmark au desfășurat, pe 20 martie, o licitație găzduită de Palatul Cesianu-Racoviță din București și intitulată „Licitația de primăvară”. Printre cele 187 de opere de artă scoase la vânzare, s-au numărat și opt lucrări aparținând unui mare artist bârlădean, în speță pictorul Nicolae Tonitza (1886-1940), în final, toate fiind cumpărate de colecționari iubitori de frumos.

Cel mai bine vândut tablou din rândul celor aparținându-i lui Tonitza este „Intimitate”, cu o valoare estimativă cuprinsă între 15.000-25.000 euro, ce a fost adjudecat pentru suma de 34.000 euro. Lucrarea a fost pictată în ulei pe pânză lipită pe carton cu dimensiunile 49,5 × 34 cm și datată dreapta sus, cu negru, „Tonitza, (19)33”. În ordinea descrescătoare a prețului cu care au fost adjudecate, celelalte șapte opere ale pictorului bârlădean sunt:

• „Muza pamfletarului” (Studiu) – (realizată între anii 1930-1931, în ulei pe pânză cu dimensiunile 58 x 47 cm, valoare estimativă 20.000-35.000 euro) – adjudecată cu 24.000 euro;

• „Grădina cu trandafiri” (realizată în anii 1930, în ulei pe carton cu dimensiunile 33,5 x 24,5 cm, valoare estimativă 10.000-16.000 euro) – adjudecată cu 17.000 euro;

• „Blid cu mere” (realizată între anii 1925-1930, în ulei pe carton cu dimensiunile 32,5 x 49,5 cm, valoare estimativă 15.000-25.000 euro) – adjudecată cu 17.000 euro;

• „Trandafiri albi” (realizată între anii 1910-1920, în ulei pe carton cu dimensiunile 31 x 25 cm, valoare estimativă 8.000-12.000 euro) – adjudecată cu 15.000 euro;

• „Afizé” (realizată în anul 1938, în laviu și creion pe hârtie cu dimensiunile 27 x 17 cm, valoare estimativă 1.200-1.800 euro) – adjudecată cu 2.750 euro.

• „Tătăroaică” (realizată în anul 1938, în cărbune și laviu pe hârtie cu dimensiunile 28,5 x 20 cm, valoare estimativă 1.200-1.800 euro) – adjudecată cu 2.000 euro;

• „Țărăncuță pe prispă” (realizată între anii 1924-1925, în tuș pe hârtie cu dimensiunile 18 x 13 cm, valoare estimativă 700-1.000 euro) – adjudecată cu 1.200 euro;

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.