Pentru anul 2025, Guvernul va aloca fonduri pentru consolidarea a numai opt clădiri de utilitate publică cu risc seismic din județul Vaslui: șase din municipiul Bârlad, una din municipiul Vaslui și una din comuna Arsura.

În anexa nr. 2 la Ordinul Munisterului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) nr. 148/2025, publicată pe site-ul Ministerului și care cuprinde Lista-sinteză a obiectivelor de investiții pentru Subprogramul proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile de interes și utilitate publică, sunt incluse 266 de imobile publice cu risc seismic din întreaga țară ce ar urma să primească finanțare în anul 2025 pentru consolidare. Finanțarea ar urma să vină de la bugetul de stat, prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS).
Din cele 266 de obiective de investiții incluse pe listă, numai 8 sunt din județul Vaslui. Este vorba despre următoarele investiții:
• Reabilitare și consolidare Gradiniță cu program normal, sat Fundătura, comuna Arsura;
• Reabilitarea, restaurarea și consolidarea clădirii „Palatul Cultural Bârlad” (Bulevardul Republicii, nr. 85, Bârlad);
• Reabilitare și restaurare Liceu „Mihai Eminescu” Bârlad Corp C1, C2, C3 – Corp C1 (Strada Mihai Eminescu, nr. 1, Bârlad);
• Reabilitare și restaurare Liceu „Mihai Eminescu” Bârlad Corp C1, C2, C3 – Corp C2 (Strada Mihai Eminescu, nr. 1, Bârlad);
• Reabilitare și restaurare Liceu „Mihai Eminescu” Bârlad Corp C1, C2, C3 – Corp C3 (Strada Mihai Eminescu, nr. 1, Bârlad);
• Reabilitare, restaurare și consolidare clădire Școala Gimnazială de Artă „N. N. Tonitza” Bârlad Corp1 (Strada Mihail Kogălniceanu, nr. 4, Bârlad);
• Reabilitare și restaurare „Casa Juvara” – sediul secundar al Primăriei Bârlad (Strada 1 Decembrie, nr. 55, Bârlad);
• Creșterea nivelului de siguranță la acțiuni seismice prin realizarea de lucrări de consolidare, precum și creşterea eficienţei energetice la Sala de Sport – Polivalentă din municipiul Vaslui (strada Decebal, nr. 1, Vaslui).
În ceea ce privește „Palatul Cultural Bârlad”, acest imobil a fost aprobat la finanțare încă de la începutul lui martie 2023. Potrivit municipalității, la acel moment, valoarea totală a investiției se ridica la aproape 29,3 milioane de lei, din care circa 28 milioane lei ar urma să fie suportați de la bugetul de stat, iar diferența de la bugetul local. Durata de implementare a obiectivului de investiție este de 36 de luni, timp în care imobilul va fi reconsolidat și reîncadrat din clasa II de risc seismic la clădire fără risc seismic. Lucrările se vor desfășura pe o suprafață totală de 1.405 metri pătrați.
Tot în 2023, dar în august, au fost aprobate la finanțare și consolidările Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad și „Casei Juvara” Bârlad. În cazul celor trei corpuri ale liceului, investiția prevedea o valoare totală de 141.942.695,89 lei, în timp ce proiectul pentru „Casa Juvara” era estimat la 11.719.951 lei.
Dar Palatul Copiilor din Vaslui nu incape pe lista?
Mulțumesc pentru informații și felicitări pentru modul de prezentare ! Sunt absolventa de liceu în Barlad , plecata de mult timp din zona și îmi încălzești sufletul cu articolele tale despre ce se mai întâmplă în Vaslui ! Tine- o tot așa !