„Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”
( Iisus Hristos)
Locurile Sfinte din Grecia, în frunte cu Muntele ATHOS, sunt o dorință în inima fiecărui creştin. Vizita în această zonă spirituală se poate realiza în special prin intermediul pelerinajului, care a existat dintotdeauna. Dacă pentru un musulman, acesta face parte din cei cinci stâlpi ai islamului, pentru creştini devine o faptă care cu răbdare, voinţă şi evlavie se poate îndeplini. Astfel, în perioada 5-12 noiembrie 2024, un grup de 24 enoriași vasluieni, în frunte cu vrednicul preot paroh Ștefan Darie, de la Biserica ,, Sfânta Paraschiva”, având binecuvântarea P. S. Episcop Ignatie al Huşilor, a fost în pelerinaj, dovedind că membrii comunităţii spirituale sunt alături de păstorul lor. Acest demers de suflet are o semnificaţie deosebită, întrucât unii dintre noi eram în prima vizită spirituală într-o ţară profund ortodoxă, în care cultura antică este omniprezentă.
Astfel, în miezul zilei de 5 noiembrie, noi, pelerinii, plecăm din curtea Bisericii ,, Sfântul Ioan Botezătorul din Vaslui ”, cu un autocar modern, condus de preotul Moroz Nicolae, din Ucraina, cu destinaţia Grecia, Țara Sfinților. Printr-o scurtă rugăciune cerem ajutorul Bunului Dumnezeu pentru o călătorie rodnică, cu mari valențe spirituale şi culturale. Ghidul grupului, domnul Bibire Cosmin, bine documentat, ne anunță reperele pelerinajului, având de parcurs o distanţă de peste 1.000 Km până la Salonic. Trecem pe la marginea orașelor Bârlad – Focşani – Buzău –Urziceni și la îngemănarea serii, pe lângă Bucureşti, îndreptându-ne spre Bulgaria, trecând graniţa pe la Giurgiu și Dunărea pe Podul Prieteniei, dat în folosinţă în 1954, aflându-se acum în reparații.
Constatăm cu surprindere că infrastructura rutieră a Bulgariei este bună, având o autostradă modernă, care leagă orașul Ruse de Sofia şi Grecia. Dincolo de miezul nopţii, facem un scurt popas în apropierea capitalei Bulgariei şi spre dimineaţă trecem în Grecia, prin vama Promachonas. Autostrada traversează un relief predominant muntos, iar țărmul Mării Egee ne însoţeşte mai tot timpul. Trecem prin locuri încărcate de istorie…
Grecia , cunoscută încă din antichitate sub denumirea de Elada, este o țară cu relief muntos, din Europa de Sud, așezată la intersecția dintre Europa, Asia de vest și Africa, fiind mărginită de Marea Egee la Est, Marea Ionică la Vest și Marea Mediterană la Sud. Țara este formată din 13 provincii și o regiune autonomă, Muntele Athos, numit și Grădina Maicii Domnului.
Are o suprafaţă de 131.940 kmp., cu aproximativ 1400 de insule, din care 227 sunt locuite. Optzeci la sută din teritoriul grec este format din munți, dintre care cel mai înalt este Muntele Olimp , cu 2.917m altitudine, numit și muntele Zeilor, vestit pentru legendele sale. Are o populație de peste 11 milioane de locuitori. Capitala țării este Atena.
Grecia modernă își trage rădăcinile din civilizația Greciei Antice și este considerată a fi leagănul culturii occidentale. Această țară este locul de naștere al democrației, al Jocurilor Olimpice, al filosofiei, al literaturii, al științelor și al dramaturgiei occidentale, incluzând genurile tragediei și comediei. Realizările culturale și tehnologice ale Greciei au influențat întreaga lume, multe aspecte ale civilizației grecești pătrunzând în Orient prin campaniile lui Alexandru cel Mare, și în Occident prin intermediul Imperiului Roman. Această bogată moștenire este parțial reflectată de cele 18 situri din patrimoniul mondial UNESCO aflate în Grecia, ceea ce plasează țara pe locul al șaselea în Europa și al treisprezecelea în lume.
Grecia este o țară democratică, cu o economie dezvoltată și un nivel de trai ridicat. Este membru fondator al Organizației Națiunilor Unite și al NATO din 1962. Devine membru al Uniunii Europene în 1981 și a zonei euro din 2001. Economia Greciei este cea mai puternică din Balcani, țara fiind un important investitor regional.
Moneda naţională, până la moneda euro era încă din antichitate drahma. Relaţiile dintre Grecia şi Turcia sînt periodic tensionate de delimitarea platoului continental din Marea Egee şi de nesoluţionarea problemei cipriote. Perioade de încordare cunosc şi relaţiile Greciei cu alţi vecini, cum ar fi Albania şi Macedonia, fostă republică a Jugoslaviei.
Drapelul Greciei este format din fâșii de dimensiuni egale, pe care alternează culorile albastru și alb, care inseamna E L E F T E R I A , (fiecare fâșie este o literă). Este un simbol al mândriei și al patriotismului grecilor, reprezentând speranța, libertatea și democrația. În colțul din stânga sus, se află un pătrat albastru, cu o cruce albă. Culoarea albastră reprezintă cerul și marea, iar cea albă semnifică pacea și puritatea. Crucea ortodoxă semnifică credința creștină, care joacă un rol important în cultura și identitatea greacă. Timp de peste 450 de ani, grecii au fost sub stăpânire otomană, dar și-au păstrat credința, tradițiile și limba.
Predomină religia ortodoxă în proporţie de 98 la sută, cultul musulman ocupă 1,3 la sută, iar celelalte religii 0,7 la sută. Atena este singura capitală din U.E care nu a construit lăcașuri de cult destinate populației musulmane. Este o țară turistică, vizitată de milioane de turiști din întreaga lume, turismul contribuind cu 15% din venitul intern brut.
Ajungem în dimineața zilei de 6 noiembrie la Salonic (Tesalonic), al doilea oraș ca mărime al Greciei și principalul oraș din regiunea Macedonia. Are o populație de aproximativ 800.764 locuitori, incluzând suburbiile, fiind, astfel, cel mai mare din nordul țării. Este un oraș universitar, un mozaic cultural, o îmbinare între istorie și modernitate. Comparativ cu Atena, Salonicul are un aer balcanic, cu o atmosferă destinsă și un trecut multicultural. Este locul unde se întalnesc trei mari religii: creștinismul, iudaismul și islamismul, prin greci, evrei și turci, aceștia locuind în pace și armonie de mai multe secole… Are ca patron spiritual pe Sfântul Dumitru- izvorâtorul de mir, ale cărui moaște se află în Catedrala care îi poartă numele, unde, în ziua de 26 octombrie au loc mari procesiuni religioase.
Orașul este un muzeu în aer liber datorită numeroaselor monumente în stil bizantin aflate în stare foarte bună. Siturile antice sunt în patrimoniul UNESCO, amplasate în centru, ușor de vizitat, unde poate merge pe jos fără folosirea mijloacelor în comun. Este construit aproape de mare, de-a lungul golfului Thermaic și este o metropolă modernă cu caracter cosmopolit, purtând urmele veacurilor demult apuse ale istoriei tumultoase. Are metrou, bulevarde largi, dar și străzi înguste cu multe buticuri, cu mărfuri tradiționale pentru pelerini. Perimetrul aflat între piața Aristotel și Turnul Alb este plin de suveniruri, aflate în armonie cu restaurantele și barurile din această zonă. Aici s-a născut părintele Turciei moderne, Mustafa Kemal Atatürk, primul președinte al Republicii.
Vizităm în dimineața zilei de 6 noiembrie, mai întâi Biserica Sfântul Dumitru–izvorâtorul de mir, ocrotitorul orașului Salonic. Este principala biserică dedicată acestui sfânt, datând din vremea când orașul Salonic era al doilea ca mărime din Imperiul Bizantin, după Constantinopol. Face parte din situl Monumentelor Paleocreștine și Bizantine din Salonic , fiind din 1988 pe lista monumentelor din Patrimoniul mondial UNESCO. Biserica este una dintre cele mai mari din Grecia și a fost refăcută în 1917 , în urma unui incendiu care a provocat mari pagube orașului..
Biserica este renumită pentru cele șase panouri de mozaic din perioada iconoclastă. Aceste mozaicuri îl reprezintă pe Sfântul Dumitru, cu ctitorii și copiii lor. Mozaicurile sunt un strălucit exemplu de artă bizantină care au supraviețuit epocii iconoclaste. O inscripție situată în partea de jos a unuia dintre panourile de mozaic este o mulțumire adresată lui Dumnezeu pentru ajutorul divin la salvarea locuitorilor Salonicului de invazia păgână, din anul 612. În bazilică sunt depuse moaștele Sfântului Dumitru, izvorâtorul de Mir, precum și cele ale Sfintei Anisia.
Lăsăm în urmă această renumită biserică și ne îndreptăm spre Catedrala Mitropolitană Sfantul Grigorie Palama, trecând prin renumite situri arheologice și celebra piață Aristotel, simbol al urbei. Lăcașul de cult este unul dintre cele mai vizitate și importante biserici din Salonic, fiind închinată Sfântului Grigorie Palama. A fost ridicat în anii 1891-1912. În biserică se află moaștele Sfântului Grigorie Palama, puse într-o raclă de argint, spre închinare tuturor pelerinilor. Acest sfânt se sărbătorește în fiecare an în a doua duminică din Postul Paștilor și la 14 noiembrie.
Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor, i-a dedicat acestui sfânt o excelentă carte intitulată ,, Sfântul Grigorie Palama și energiile necreate”, considerînd că Sfântul Ierarh este teologul luminii, al harului dumnezeiesc și al slavei Preasfintei Treimi. A fost Arhiepiscopul Salonicului în anii 1350 – 1359. Această biserică te impresionează prin arhitectura somptuoasă și importanța sa religioasă. Catedrala Mitropolitană Sfantul Grigorie Palama a fost prima biserică construită cu o cupolă în Salonicul ocupat de turci. Catedrala are la bază tipul octogonal romano-bizantin, cu naos în formă de cruce și patru turnuri înălțate în colțurile clădirii. După cutremurul din 1978, frescele din interior au fost repictate, iar sub altar a fost descoperită o criptă secretă, folosită ca ascunzătoare în timpul luptei Macedoniei (1904-1908) împotriva turcilor. În curtea catedralei există un muzeu de icoane, unde pot fi admirate o serie de mozaicuri și fresce bizantine. Așezată într-o zonă cu multe atracții turistice, Catedrala Mitropolitană Sfantul Grigorie Palama reprezintă un simbol al culturii și istoriei Salonicului, un important loc de rugăciune și spiritualitate.
Vizităm apoi Mănăstirea Sfintei Teodora din centrul oraşului Tesalonic, în apropierea pieţei Aristotel, pe strada care duce către biserica „Sfânta Sofia”. Mănăstirea funcţionează drept cămin pentru monahii și studenții din Grecia. În biserica mănăstirii, în pronaos se păstrează moaştele Sfintei Teodora din Tesalonic. În curtea mănăstirii se găseşte şi izvorul Sfintei Teodora, a cărui apă este tămăduitoare.
În aceeaşi biserică se află şi moaştele Cuviosului David din Tesalonic, sfânt care s-a nevoit mai întâi în mănăstirea Sfinţilor Mucenici Teodor şi Mercurie, din apropierea cetăţii Tesalonicului. A stat vreme de trei ani într-un migdal apoi, într-o chilie pe care a zidit-o sub acel migdal. S-a mutat la cereştile locaşuri în anul 540. Astăzi, numeroşi pelerini vin zilnic la Mănăstirea „Sfânta Teodora” pentru a se închina cinstitelor sale moaşte.
În apropierea Catedralei Mitropolitane se află și Biserica Sfânta Sofia . Este una dintre cele mai vechi biserici din Salonic, fiind ridicată în secolul al VII-lea, după proiectul marii Biserici Sfânta Sofia din Constantinopol, construită în timpul împăratului bizantin Iustinian ( 527-565). A fost transformată în moschee în anul 1430, după ocuparea orașului de către turci și a fost redată Bisericii Ortodoxe Grecești în anul 1912. În interior pot fi admirate o parte dintre mozaicurile originale și cupola, aici aflându-se moaștele Sfântului Ierarh Vasile al Tesalonicului.
Ne plimbăm în miezul zilei pe faleză și pe străzile înguste ale orașului cu restaurante și magazine pline de mărfuri tradiționale, din apropierea țărmului Mării Egee, îndreptându-ne spre Turnul Alb. Trecem printr-un frumos parc cu situri istorice, unde tronează imperial statuia împăratului Alexandru Macedon.
Turnul Alb este simbolul orașului fiind ridicat în secolul al XVI-lea, cu rol de apărare, ulterior devenind loc de execuții și închisoare otomană, fiind numit și Turnul Sângeros. În interiorul turnului, la ultimul etaj se află o cafenea, iar primele etaje cuprind Muzeul de Istorie și Artă.
Îndreptându-ne cu autocarul spre hotel, trecem pe lângă Arcul lui Galerius, ridicat pentru a celebra victoria romanilor împotriva perșilor, de către împăratul Galerius Maximianus. Construirea arcului s-a făcut din marmură și cărămidă, iar fațetele pilaștrilor au fost decorate cu scene din lupta împotriva perșilor. Monumentul este important pentru istoria grecilor. În apropiere se află o impunătoare Rotondă romană. Ea a fost construită inițial cu rol de mausoleu, însă a fost transformată la finalul secolului al IV-lea în biserică și decorată cu mozaicuri. În prezent, este cunoscută drept Biserica Sfântul Gheorghe. Suntem cazați după amiază în frumosul hotel Anatolia și spre seară ne plimbăm pe străzile animate ale orașului.
În a treia zi, după servirea micului dejun, părăsim orașul Salonic și ne îndreptăm spre mănăstirea Sf. Ioan Teologul Suroti. Pentru a ajunge la Mănăstire, dinspre Tesalonic urmăm autostrada spre Halkidiki şi ajungem la Suroti, pentru a ne închina la moaștele Sfântului Paisie Aghioritul și la Sfântul Arsenie Capadocianul.
Mănăstirea de maici de la Suroti este închinată Sfântului Ioan Teologul şi Sfântului Arsenie Capadocianul și se află la 30 de kilometri de oraşul Tesalonic. Începuturile mănăstirii sunt legate de Cuviosul Paisie Aghioritul unul dintre cei mai iubiți părinți din Muntele Athos, un iubitor de Dumnezeu, de o mare simplitate.
Datorită legăturilor duhovniceşti cu obştea Mănăstirii Sfântului Ioan Teologul de la Suroti, Cuviosul Paisie a dăruit aşezământului moaştele Cuviosului Arsenie Capadocianul. Astăzi, cinstitele moaşte sunt aşezate spre închinare în mănăstire.
La 4 noiembrie 1993, părintele Paisie a ieşit pentru ultima oară din Sfântul Munte Athos, pentru a fi prezent, ca de obicei, la privegherea sărbătorii Sfântului Arsenie Capadocianul, prăznuit în ziua de 10 noiembrie, la Mănăstirea „Sfântul Ioan Teologul”, din Suroti. Din cauza problemelor de sănătate, Cuviosul Paisie a rămas aici pentru a fi îngrijit de maicile din obşte.
La 12 iulie 1994, aproape de miezul nopţii, părintele Paisie Aghioritul a trecut la cele veşnice şi, potrivit dorinţei sale, a fost înmormântat în apropiere de biserica mănăstirii, lângă un frumos foişor din lemn. Te impresionează simplitatea mormântului. Programul de vizitare este foarte strict, la fel și ținuta pelerinilor, mănăstirea fiind închisă în zilele de post din cursul săptămânii, inclusiv în ziua de luni. Biserica este foarte frumoasă construită în formă de cruce greacă, cu ziduri cărămizii și un pridvor cu coloane și arcuri în formă de semicerc.
Lăsăm în urmă frumoasa mănăstire și ne îndrptăm spre Atena pe o autostradă modernă. În drum ne oprim la mănăstirea Kato Xenia .
Mănăstirea Kato Xenia adăposteşte icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Străina” (Panaghia Xenia) şi o parte din Brâul Maicii Domnului. În vara acestui an, la începutul lunii iulie, la inițiativa P.S. Episcop Ignatie, cinstitul Brâu a fost adus spre închinare credincioșilor din Huși și Vaslui.
În locul unde Maica Domnului a binevoit să fie descoperită icoana, creştinii au ridicat o mănăstire. Fiind la malul mării, piraţii au atacat-o în nenumărate rânduri. După o vreme, călugării au luat icoana Maicii Domnului şi s-au refugiat la Mănăstirea Panaghia Chisiotisa, care astăzi se numeşte Ano Xenia („Străina de Sus”).
În anul 1980, în urma unui mare cutremur, mănăstirea a fost distrusă în întregime și din cauza instabilităţii terenului, ea a fost reconstruită mai jos, la un kilometru depărtare.
Mănăstirea ne încântă prin arhitectura specifică Greciei: ţiglă roşie, ziduri din piatră şi chilii vopsite în alb. Între nepreţuitele odoare pe care le deţine mănăstirea se află şi două bucăţi din Brâul Maicii Domnului, primite în dar de la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, în anul 1552.
Hramul mănăstirii este la 23 august, la odovania praznicului Adormirii Maicii Domnului, zi în care se sărbătoreşte icoana Maicii Domnului „Panaghia Xenia”, când mii de pelerini din toată lumea vin să-i aducă cinstire. Lăcașul de cult este o mănăstire de maici, cu monahii venite chiar și din România. Pelerinii ,ca de altfel la toate mănăstirile, sunt primiți cu prăjituri, dulciuri, ceai și cafea. Cu deosebită bucurie și evlavie în lăcașul de cult se păstrează o parte din Cinstitul Brâu al Maicii Domnului, una dintre cele mai valoroase relicve creștine. Este țesut din păr de camilă și alături de Cinstitul ei Acoperământ, constituie singura amintire prețioasă care se pastrează din viața ei pământească. Potrivit Traditiei, Apostolul Toma, nefiind prezent la înmormântarea Maicii Domnului, a primit Sfântul ei Brâu ca dovadă a învierii și înălțării ei cu trupul la cer.
De-a lungul vremii, Brâul Maicii Domnului a vindecat nenumarati bolnavi, în special pe cei de cancer și a ajutat multe femei care nu puteau avea copii. Sunt numeroase miracole care s-au întâmplat pană astăzi cu Sfantul Brâu. Valoarea lui este inestimabilă deoarece este direct legat de Maica Domnului, Preasfânta Fecioara Maria. De aceea, Biserica Ortodoxă acordă un cult Sfântului Brâu, așa cum o face și cu Preasfântul Lemn din Crucea Domnului. În calendarul ortodox, evenimentul așezării Sfântului Brâu al Maicii Domnului în raclă, este pomenit la 31 august.
Seara, după un drum lung de peste 540 de Km ajungem în Atena, inima Greciei. Suntem impresionați de frumusețea orașului, de edificiile sale, de viața trepidantă și de intensa circulație din această metropolă. Suntem cazați în centrul orașului la Hotelul President, de patru stele, cu 21 etaje, cu piscină și saună. De la ultimul etaj se vede o panoramă a orașului și colinele acestuia. În acest hotel stăm două zile.
Atena este situată în regiunea Attica, fiind unul dintre cele mai vechi orașe din lume, atestat de peste 3.400 de ani. În Antichitate a fost un puternic oraș-stat a cărui apariție a avut legătură cu dezvoltarea portului maritim Pireu. Centru al artelor, al filosofiei, al Academiei lui Platon și al Liceului lui Aristotel, este considerată adesea leagănul civilizației occidentale și locul de naștere al democrației, în mare parte din cauza impactului cultural și politic asupra continentului european și asupra romanilor. În zilele noastre Atena este o metropolă cosmopolită, de aproape 4 milioane locuitori, centru al vieții economice, financiare, industriale, maritime, politice și culturale din Grecia. Zeița Atena este patronul urbei.
Edificiile de pe Acropole fac parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO, iar Panteonul este sigla U.E. Acropole din Atena (în greacă: „oraș ridicat”) reprezintă colina sacră fortificată din centrul orașului, fiind cea mai cunoscută în lume.
A adăpostit, încă din cele mai vechi timpuri, principalele edificii de cult ale Atenei. Distrusă în întregime de către perși în timpul războaielor medice, ea a fost reconstruită în perioada ,, secolului de aur ” al lui Pericle (secolul al V-lea î.Hr.). La realizarea acesteia au participat arhitecți și sculptori renumiți aflați sub conducerea lui Fidias. Monumentele mai importante de pe Acropole sunt templele Panteonul și Erechtheionul ambele dedicate zeiței Atena.
Trecem cu autocarul prin apropierea Pieții Syntagma (Piața Constituției”) din zona centrală a orașului Atena. Piața este numită după Constituția pe care primul rege al Greciei, Otto, o acordă țării în 1843. Ea este situată în fața Vechiului Palat Regal din secolul al XIX-lea, clădire în care se află acum Parlamentul Greciei. Piața Syntagma este cea mai importantă, din punct de vedere istoric și social, a Atenei moderne, aici fiind epicentrul activității comerciale și politice a Greciei.
Clădirea neoclasică care adăpostește Parlamentul Grec din 1934, este înconjurată de vastele Grădini Naționale, deschise publicului; Parlamentul nu este deschis pentru public, nici măcar în perioada vacanței parlamentare. Ceremonia de schimbare a gărzilor are loc la fiecare oră în fața Parlamentului și a Mormântului Soldatului Necunoscut.
În fiecare zi, pelerinajul începea cu o rugăciune, iar când ne îndreptam spre mănăstirea cu hramul sfântului, se citeau acatistul și rugăciunile acestuia. Vineri, 8 noiembrie, de ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, ne urcăm în autocar și străbatem bulevardele Atenei, trecând pe lângă stadionul olimpic, în zare obsevându-se Acropole, îndreptându-ne spre portul Pireu, pentru a lua feribotul și a ajunge în insula Eghina, la mănăstirea unde se află moaștele Sfântului Nectarie, chiar în preziua sărbătoririi sale. După îndeplinirea formalităților portuare din Pireu, ne urcăm într-un feribot modern, într-o zi splendidă de toamnă, admirând clădirile albe și peisajul marin din jur. Insula Eghina este situată în Golful Saronic, între Atica și Argolida. Poziția favorabilă a insulei a făcut ca Eghina să fie o rută comercială importantă și unul dintre cei mai mari rivali al orașului Atena, fiind cea mai apropiată insulă de Atena, îndeplinind pentru puțin timp și rolul de capitală a Greciei. Tot pe această insulă a locuit o perioadă scriitorul Nikos Kazantzakis, care inspirat de peisajele zonei și de viața autentică grecească a scris cartea „ZorbaGrecul”.
Un important obiectiv turistic din punct de vedere duhovnicesc îl reprezintă mănăstirea „Sfanta Treime”, unde se găsesc moaștele Sfântului Nectarie Taumaturgul. Acesta este considerat protectorul insulei Eghina si a ajutat la ridicarea manastirii între anii 1904-1910. Biserica mănăstirii a fost ridicată pe ruinele unei vechi biserici bizantine, la insistențele maicilor din zonă și a fost închinată, la început, Sfintei Treimi. Ulterior, dupa trecerea la cele vesnice a Sfântului Nectarie, la 9 noiembrie 1920 și odată cu canonizarea sa de catre Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, la 20 aprilie 1961, a primit al doilea hram. Mai târziu, la poalele mănăstirii o fost construită o biserică măreață, una dintre cele mai mari din Grecia, pentru a primi miile de pelerini ce vin aici, mulți și din România. Astăzi, capul sfantului este păstrat într-o mitră de argint în biserica mică, iar părți din moaștele sfântului se află alături, într-o raclă de argint. De asemenea, în apropiere se află chilia și mormântul Sfântului Nectarie, ambele deschise pentru vizita pelerinilor.
În taina inimii sale, fericitul ierarh Nectarie era un adevărat isihast, un mare lucrător al rugăciunii lui Iisus, care îi dădea multă pace, bucurie, blândețe și îndelungă răbdare, nebăgând în seamă defăimarea și osândirea celor din jurul său.
Dorind la bătrânețe să se retragă pentru mai multă liniște, a construit între anii 1904-1907, cu ajutorul multor credincioși și ucenici, o frumoasă mănăstire de călugărițe în insula Eghina, rânduind aici o viață desăvârșită de obște, după tradiția Sfinților Părinți. Se retrage definitiv în această mănăstire, ducând o viață de smerenie și slujire, de dăruire totală și rugăciune intensă. Dumnezeu l-a învrednicit pe Cuviosul Nectarie cu harul Duhului Sfânt. Pentru aceasta, mulți bolnavi și săraci alergau la biserica mănăstirii din Eghina și cereau ajutorul lui pentru vindecare.
Simțindu-și sfârșitul aproape, pe când făcea un pelerinaj cu icoana Maicii Domnului în insula Eghina, Sfântul Nectarie a spus ucenicilor săi că în curând va pleca la Hristos. Îmbolnăvindu-se, a fost dus la un spital din Atena. Răbda cu tărie boala și ispita, așteptând cu bucurie ceasul ieșirii sale din această viață.
După aproape două luni de suferință, Sfântul Nectarie și-a dat sufletul cu pace în mâinile lui Hristos, la 9 noiembrie, 1920, la vârsta de 74 de ani, izbăvindu-se de toate ispitele acestei vieți, pentru care s-a învrednicit să se numere în ceata sfinților lui Dumnezeu. Ucenicii săi, după ce l-au plâns mult, l-au înmormântat, după rânduiala în biserica zidită de el, cu hramul ,, Sfânta Treime”.
După mai bine de douăzeci de ani, la trei septembrie 1953, sfintele sale moaște au fost scoase din mormânt și așezate în biserica mănăstirii din Eghina, pentru cinstire și binecuvântare. În anul 1961, Sinodul Bisericii din Grecia, văzând numeroasele minuni care se făceau la moaștele sale, l-au declarat sfânt, cu zi de prăznuire la nouă noiembrie, devenind astfel cel mai venerat sfânt din această binecuvântată țară ortodoxă. Zilnic credincioșii se închină la moaștele Sfântului Nectarie și la mormântul său, făcând din mănăstirea sa din insula Eghina cel mai iubit loc de pelerinaj din toată Grecia.
Sfântul Nectarie s-a arătat făcător de minuni încă din timpul vieții, asemenea tuturor sfintilor, de unde și numele „Taumaturgul”, adică „Vindecătorul”. Este cunoscut ca fiind Sfântul ocrotitor al bolnavilor de cancer.
Insula Eghina este cunoscută ca fiind Țara fisticului și a turismului. Economia insulei se bazează pe pescuit și agricultură (se cultivă grâu, măsline, struguri, smochin și fistic, cultivat intensiv). În Eghina sunt numeroase magazine cu diverse mărfuri grecești și orientale. Ne oprim la ele și cumpărăm produse locale. Aici sunt și frumoase plaje care atrag turiști din toată lumea.
După amiază părăsim insula și ne îndreptăm spre Atena. În apropierea metropolei, vizităm o frumoasă mănăstire cu hramul Sfinții Mucenici Ciprian și Iustina. Este o biserică frumoasă în stil grecesc, impunătoare cu o catapeteasmă deosebită. La 2 octombrie, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfinții Mucenici Ciprian și Iustina. Acest mucenic a fost unul dintre cei mai mari vrăjitori ai timpului său, dar, încercând să facă magie asupra unei tinere fecioare pe nume Iustina, puterea diavolească nu a avut succes asupra credinței statornice a acestei tinere. Văzând caâă vrăjile sale nu au efect, Ciprian s-a convertit la ortodoxie și a devenit mai târziu episcop al Antiohiei. Atât Sfântul Ciprian cât și Sfânta Iustina fecioara au suferit martiriul în Damasc. La plecarea din mănăstire starețul ne-a adus spre închinare moaștele celor doi sfinți.
Seara ne întoarcem spre Capitală, încercând să ne apropiem cât mai mult de Acropole și trecem prin apropierea celebrei piețe a Constituției, unde se află Parlamentul Republicii Elene.
Sâmbătă, dimineața plecăm din Atena și ne îndreptăm spre unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din Grecia de astăzi, Mănăstirea Sfântului Efrem cel Nou, care se află în apropierea localităţii Nea Makri, din regiunea Atica, la 30 de kilometri nord de Atena.
Această mănăstire a fost zidită în perioada bizantină, înainte ca peninsula grecească Atica să ajungă sub ocupaţie otomană. Mănăstirea este închinată Maicii Domnului, având hramul ,,Buna Vestire” dar este cunoscută mai degrabă ca Mănăstirea Sfântului Efrem, deoarece în biserica mănăstirii se află moaştele Sfântului Efrem cel Nou, considerat ocrotitorul celor dependenţi de droguri, al celor cuprinşi de depresie şi al celor deznădăjduiţi.
Sfântul Mucenic Efrem cel Nou s-a născut la 14 septembrie, de Ziua Sfintei Cruci în 1384, intrând la o vârstă fragedă în Mănăstirea Maicii Domnului de pe Colina Neprihăniţilor. În luna septembrie 1425, turcii au cotropit mănăstirea, ucigând mulţi monahi, iar pe Efrem l-au luat prizonier. După ce l-au torturat timp de mai multe luni, Sfântul Efrem a murit la 5 mai 1426 .
În ziua de 3 ianuarie 1950, prin revelație dumnezeiască, monahia Macaria a descoperit moaștele Sfântului Efrem cel Nou. A doua zi, maica Macaria a curăţat sfintele moaşte şi le-a aşezat în altarul bisericii mănăstirii, înaintea lor aprinzând o candelă. În aceeaşi noapte, Sfântul Efrem cel Nou i-a apărut maicii, în vis, spunându-i numele său, cât şi cele despre viaţa lui.
După descoperirea sfintelor sale moaşte, Sfântul Efrem a făcut nenumărate minuni şi vindecări celor care i se adresau cu rugămintea de a primi tămăduire. Astfel, a tămăduit mulţi oameni de cancer și alte boli, salvând oamenii pe patul de moarte în timpul operaţiilor.
Canonizarea Sfântului Efrem cel Nou a fost făcută de către Patriarhia Ecumenică în 1998 şi este prăznuit atât în ziua mutării sale la Domnul, pe 5 mai, cât şi în ziua aflării cinstitelor sale moaşte, pe 3 ianuarie.
Mănăstirea este construită din piatră. În centru se găseşte Biserica închinată Bunei-Vestiri. În partea dreaptă a bisericii se află racla cu moaştele întregi ale Sfântului Efrem, iar în partea stângă este o capelă unde o candelă stă de veghe la mormântul Sfântului. De asemenea, în curtea mănăstirii, într-un paraclis lateral se găseşte o parte din copacul în care a fost martirizat acest Sfânt. Mănăstirea Buna Vestire este cunoscută astăzi drept Mănăstirea Sfântul Efrem cel Nou
În aceeași zi mergem la Mănăstirea Sfântul Ioan Rusu din Insula Evia. Biserica mănăstirii adăposteşte, cu mare bucurie, mult cinstitele Moaşte ale Sfântului Ioan Rusu, un sfânt cunoscut şi iubit în întreaga lume, atât pentru nenumăratele lui minuni, cât şi pentru viaţa lui deosebită, închinată în Hristos. Sfântul Ioan Rusu s-a născut în Ucraina, în jurul anului 1690. Înrolat în armata țarului Petru cel Mare, într-o luptă împotriva turcilor, tânărul Ioan a fost capturat şi vândut că sclav. Este dus în Constantinopol, apoi în regiunea Prokopion din Asia Mică, unde a vieţuit ca slugă la un ofițer turc din localitate. Ajuns în casa ofițerului, Sfântului Ioan i s-a impus să adopte religia musulmană, iar pentru că a refuzat să facă acest lucru în urma repetatelor încercări ale gazdelor, a fost umilit și chinuit, bătut, lovit și scuipat. Cu toate acestea, a rămas neclintit în credința sa, spunându-i stăpânului său: „Dacă mă lași liber în credința mea, îți voi împlini cu sârguință poruncile; dacă mă silești să-mi schimb credința, mai degrabă îți predau capul decât credința. Creștin m-am născut și creștin voi muri”. În cele din urmă, pentru refuzul său s-a ales cu „titulatura” de kafir, ceea ce înseamnă „om necredincios” și i-a fost încredințat grajdul de vite ca locuință și ascultare. Dar aceasta nu l-a mâhnit pe Ioan. Îi mulțumea lui Dumnezeu zi de zi că l-a învrednicit să înțeleagă virtutea smereniei și să fie credincios lui Hristos, Cel care s-a născut tot într-o iesle, lângă Betlheem. Uneori, sfântul reuşea să termine munca zilnică şi să meargă în Biserica „Sfântul Gheorghe” din sat, pentru a participa la priveghere.
Cunoscând ziua trecerii sale la cele vesnice, a cerut sa fie împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului. Sfânta Împărtășanie i-a fost adusă într-un măr, pentru a fi ferită de profanare. După ce a fost împărtășit, a trecut la cele veșnice în anul 1730, la vârsta de 40 de ani. Mai târziu, în urma unei descoperiri dumnezeiești, preotul care l-a împărtășit a luat sfintele sale moaște și le-a așezat în biserica ,, Sfântul Gheorghe”. Această biserică a fost jefuită in 1832 de Osman Pasa, cel care va arunca în foc sfintele sale moaște, din dorința de a se răzbuna pe creștini. Potrivit Tradiției, trupul sfântului neputrezit s-a mișcat în foc, rămânând nevătămat. Numai o negreală de la foc și fum a rămas întiparită pe sfintele sale moaște. După anul 1922, moaștele Sfântului Ioan Rusul au ajuns din Anatolia în insula Evia, în actualul oraș Procopie. Sfântul era venerat atât de greci, cât şi de turci, armeni, protestanţi şi musulmani, mulţi dintre cinstitorii săi fiind binecuvântaţi cu minuni, vindecări şi ajutor. Biserica greacă unde se află acum racla este foarte frumoasă și ne închinăm la sfintele sale moaște înnegrite de fum. Lângă ele se află bastonul său, iar în apropierea bisericii, într-un mic paraclis sunt centura și fesul acestuia.
Sprea seară ne îndreptăm spre orașul Kalampaca și Meteora, fiind cazați la Hotelul Larissa Imperial.
Duminică, 10 noiembrie, mergem la mănăstirile de la Meteora , unde ,, raiul este suspendat” între cer și pământ . Așezate în inima Greciei, stâncile Meteorei au pe vârfurile lor înalte, de peste 600 de metri, mai multe mănăstiri bizantine din secolul al XIV-lea ,, suspendate ”. Te minunezi și astăzi cum au putut să construiască aceste biserci cu ziduri groase cu mijloacele și tehnica rudimentară din evul mediu. Cu ajutorul scripeților și alte mijloace s-au adus materialele și s-au construit aceste lăcașuri durabile în vârful stâncilor, pentru a fi ferite de invaziile turcești și a nu fi transformate în moschei. Am văzut acolo că și astăzi materialele și alimentele sunt aduse la aceste mănăstiri cu ajutorul scripeților, a cablurilor și a cabinelor suspendate. Călugării de aici au dat dovadă de jertfelnicie pentru credință, țară și neam.
La Meteora erau cândva 24 de mănăstiri, dar acum au rămas doar șase care pot fi vizitate. Mulți partizani greci se ascundeau în mănăstirile de aici și din păcate, multe au fost distruse de nemți în cel de-al Doilea Război Mondial. În ciuda împrejurărilor istorice nefavorabile, călugării au păstrat și au salvat până astăzi comorile neprețuite ale mănăstirii lor. Complexul monastic de la Meteora este al doilea din Grecia după cel de pe Muntele Athos și, din fericire, poate fi vizitat și de femei. Face parte din Patrimoniul UNESCO.
Din motive de timp, vizităm doar două mănăstiri din complexul Meteora.
Cea mai mare dintre mănăstirile de la Meteora este Megalo Meteora situată la 623 m înălțime. Aceasta a fost fondată în 1336 de un călugăr pe nume Athanasie Meteoritul. Biserica din interiorul mănăstirii are hramul ,,Schimbarea la față” a Mântuitorului, a fost ridicată la mijlocul secolului al XIV-lea. Vechea mănăstire a fost transformată în muzeu unde, printre altele, se pot vedea gravuri și tapiserii care ne prezintă viața austeră a călugărilor din Meteora. Aici se află una dintre cele mai bogate și mai remarcabile biblioteci monahale, osuarul cu osemintele călugărilor și scripeții cu care călugării aduceau proviziile în mănăstire.
Biserica a fost construită în stilul arhitectural al mănăstirilor de pe Muntele Athos. În timpul celui de-al doilea ctitor, Sfântul Iosif, biserica a fost decorată cu frescele unei biserici obișnuite cu Hristos Pantocrator, Cei trei Ierarhi, Fecioara Maria înscăunată, ctitorii mănăstirii și scene din Patimile lui Hristos. De-a lungul timpului s-au construit capelele mai mici, turnul și scările care duc la el, bucătăria și un adăpost pentru bătrâni. Înainte de a intra în Mănăstire se vede schitul din peștera în care a trăit călugărul Athanasie.
Pe o altă stâncă abruptă se află Mănăstirea Sfântul Ștefan. Este menționată în arhive din secolul al XIV-lea, biserica veche fiind pictată cu fresce, așa cum arată inscripția de pe plăcuța lăcașului. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mănăstirea a fost bombardată, fiind aproape distrusă.
Din 1961 a devenit mănăstire de maici. Acum este un lăcaș deosebit de frumos unde putem admira bisericile renovate și muzeul modern cu obiecte, veșminte și vechi cărți bisericești .
Biserica centrală a fost construită în 1798 cu hramul Sf. Haralambie. Aici sunt păstrate sfintele moaşte ale Sfinţilor Haralambie şi Ştefan. De remarcat sunt pupitrele și jilțurile din lemn sculptat. Vechea bancă, construită în anul 1857, este acum muzeu. Aici sunt expuse manuscrise vechi, icoane post-bizantine, obiecte din argint și veșminte brodate cu fir de aur, cum sunt brâul şi mânecile Episcopului Gavriil.
Nu doar mănăstirile de la Meteora atrag turiștii ci și natura înconjurătoare. Stâncile în sine sunt impresionante, minuni ale naturii, ridicându-se ca niște ciuperci înalte cu aceste biserici din Tesalia.
După amiază plecăm din Meteora spre Salonic și seara suntem cazați la același hotel Anatolia de la începutul pelerinajului. În cursul dimineții de luni vizităm din nou orașul și Biserica Sfântului Dumitru-izvorâtorul de mir. Și aici ca la toate obiectivele religioase și turistice întâlnim grupuri de pelerini români veniți din diferite zone ale țării.
La ora 11 în a șaptea zi, părăsim cu nostalgie orașul Salonic, îndreptându-ne spre casă pe același drum, trecând granița pentru a ajunge în Bulgaria. Ne oprim pe traseu la un magazin pentru a lua ultimele suveniruri. În după amiaza zilei de luni avem parte de o surpriză din partea părintelui Ștefan și vizităm Mănăstirea Rila, cea mai renumită biserică ortodoxă din Bulgaria. Aici cad primii fulgi de nea din această toamnă, vremea schimbându-se pe neașteptate.
Întemeiată în secolul al X-lea, Mănăstirea Rila este așezată în partea de nord-vest a Munților Rila, la o altitudine de 1147 de metri, în valea râului Rila, la 117 kilometri sud de capitală Sofia.
După tradiție, Mănăstirea Rila a fost ctitorită de Sfântului Ioan de Rila în vremea țarului Petru I (927-968). Cuviosul Ioan s-a nevoit într-o peșteră nu departe de locul mănăstirii, iar mănăstirea a fost zidită de ucenicii săi.
Mănăstirea Rila a supraviețuit ocupației turcești și a fost restaurată prin osteneala fraților Ioasaf, David și Teofan din Granica. Ei au reușit să strângă în jurul lor o nouă comunitate de călugări. Una dintre cele mai mari realizări a celor trei frați este aducerea de la Târnovo la Rila a moaștelor Sfântului Ioan de Rila în anul 1469. Odată cu mutarea sfintelor moaște la Mănăstirea Rila, aceasta a ajuns să fie cunoscută în toată țara, cât și peste hotare.
Un incendiu, izbucnit în anul 1833, a cauzat multe daune, atât la corpul vechi al mănăstirii, cât și în părțile noi ale acesteia. Călugării au reușit cu greu să adune cele necesare reparațiilor. După Eliberarea Bulgariei (1878), Mănăstirea Rila a pierdut din importanță, nemaifiind văzută ca un loc central al țării, ci doar ca un loc de rugăciune. Odată cu instituirea regimului comunist, activitățile religioase au ajuns să fie limitate, bunurile și proprietățile acesteia i-au fost confiscate, iar mănăstirea a fost transformată în muzeu.
În anul 1976, Mănăstirea Rila a fost declarată monument istoric și arhitectural național, iar în anul 1983, aceasta a fost trecută pe lista Patrimoniului Mondial de Cultură UNESCO. În anul 1991, statutul inițial al mănăstirii a fost recunoscut printr-un decret special al Consiliului de Miniștri.
Astăzi, în Mănăstirea Rila se afla singura comunitate monahală care mai păstrează în întregime tradițiile și spiritul culturii ortodoxe balcanice.Suntem impresionați de frumusețea lăcașului de cult, de catapeteasma acestuia, pictura și întreaga biserică fiind în curs de restaurare.
Noaptea trecem pe lângă Sofia, capitala Bulgariei, traversănd Dunărea pe Podul Prieteniei, construit acum 70 de ani, îndreptându-ne rapid spre casă, încântați de obiectivele spirituale vizitate.
Aşadar, după un pelerinaj de vis, de suflet, de care ne vom aduce aminte permanent, enoriaşii, împreună cu părintele lor, au revenit în oraşul Vaslui. Desigur, mai bogaţi sufleteşte, întrucât această vizită ne-a împlinit spiritual şi cultural. Înţelegem mult mai bine istoria acestei zone frământate din inima Lumii Ortodoxe, ca fiind un spaţiu al schimburilor culturale și comerciale, între Orient și Occident, întrucât grecii numiți și ,,cărăuşii mărilor” sau ,,evreii Europei” au dat mari valori civilizației umane. Pelerinajul acesta ne aduce acea viaţă paşnică, spirituală, de legătură dintre cult şi cultură, dintre identitatea românească şi universalitate, ne ajută să înțelegem unele lucruri care până acum ne erau străine sau chiar să ai o altă concepție despre viață. Ne face să fim mai înţelepţi, mai buni şi generoşi, într-o viaţă trecătoare şi o lume agitată, stresantă, în schimbare, în care sunt pervertite valorile moral-creştine, credinţa, nădejdea şi iubirea. De aceea, acest pelerinaj, cu alese trăiri spirituale, constituie o experienţă deosebită care ne va marca toată viaţa.
Prof. Nicolae Ionescu
