Dacă la nivel național și în Diaspora, votanții i-au preferat pe independentul Călin Georgescu, apărut parcă „din neant”, și USR-ista Elena Lasconi, care vor intra în turul II al alegerilor prezidențiale, în municipiul Bârlad, tot social-democratul Marcel Ciolacu a adunat cele mai multe sufragii. A fost urmat la câteva sute de voturi de Tik-Tok-erul Georgescu.

Așa cum era de așteptat, în Vaslui, un județ care a rămas fidel de la Revoluție și până acum aproape numai față de Partidul Social Democrat (PSD), simpatia alegătorilor s-a îndreptat și la primul tur al alegerilor prezidențiale tot spre candidatul PSD. Așadar, scrutinul de duminică, 24 noiembrie, a arătat că bârlădenii l-au dorit în fruntea țării pe prim ministrul Marcel Ciolacu, candidatul social-democraților.
Totuși, trebuie remarcat faptul că, la acest scrutin, din totalul de 55.406 de votanți aflați pe listele electorale, doar 22.759 de bârlădeni și-au exprimat dreptul la vot, dintre care 1.535 pe listele suplimentare, iar 153 cu urna mobilă. Adică s-au prezentat la vot 41,07% din totalul celor cu drept de vot, la scrutinul de acum fiind înregistrată o prezență mai mare decât la cel din vară, pentru alegerea primarilor și a consilierilor locali și județeni (35,97%).
În ceea ce privește preferințele alegătorilor bârlădeni pentru candidații la președinția României, portalul https://prezenta.roaep.ro/ a publicat rezultatele numai în cazul primilor cinci din cei 14 candidați înscriși în lupta electorală. Pe primul loc s-a situat Ion-Marcel Ciolacu, care a revendicat 5.522 de voturi (24,92%) din totalul voturilor valabil exprimate. Pe locul doi „s-a furișat” independentul Călin Georgescu, un pro-rus convins, ce a totalizat 5.148 voturi (23,23%), iar pe trei a venit Elena-Valerica Lasconi, primărița USR de la Câmpulung, care a strâns 4.260 de voturi (19,23%). Următorii doi candidați aflați în preferințele bârlădenilor sunt: George Simion, de la AUR, cu 2.951 de voturi (13,32%), și independentul Mircea Geoană, cu 1.546 de voturi (6,98%).
Împreună, ceilalți nouă candidați (Nicolae-Ionel Ciucă – Partidul Național Liberal, Cristian Diaconescu – independent, Kelemen Hunor – Uniunea Democrată Maghiară din România, Cristian-Vasile Terheș – Partidul Național Conservator Român, Ana Birchall – independentă, Silviu Predoiu – Partidul Liga Acțiunii Naționale, Ludovic Orban – Forța Dreptei, Sebastian-Constantin Popescu – Partidul Noua Românie și Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru – Partidul Alternativa pentru Demnitate Națională), au totalizat restul de 3.332 de voturi (12,32%).