Asociația „RestartEdu” vrea să doteze și Liceul Pedagogic Bârlad cu un defibrilator automat

După ce, în ultimul an și jumătate, a dotat două licee din Bârlad cu câte un defibrilator extern semiautomat cumpărate în urma unor spectacole de teatru umanitare, Asociația „RestartEdu” Bârlad își propune să continue acțiunea și doteze și a treia instituție liceală din oraș cu un astfel de echipament medical salvator de vieți.

Asociația „RestartEdu” Bârlad a fost înființată în anul 2019, fondator și președinte al ONG-ului fiind medicul Ovidiu Ciobotaru. De atunci și până acum, membrii și voluntarii Asociației au învățat mii de persoane din oraș și din împrejurimi cum să administreze manevre de resuscitare și chiar să folosească un defibrilator, la standarde impuse de Consiliul European de Resuscitare.

Pentru că și-a propus și mai mult, în ultimul an și jumătate, Asociația a organizat două spectacole de teatru caritabile susținute de liceeni, cu banii strânși din vânzarea de bilete și din donații / sponsorizări cumpărând două astfel de defibrilatoare externe semiautomate pentru dotarea a două dintre liceele din Bârlad.

Concret, pe 28 mai 2023, câțiva „codreniști” talentați au pus în scenă piesa „Gaițele”, de Alexandru Kirițescu, spectacolul fiind jucat pe scena Teatrului „Victor Ion Popa” Bârlad, sub bagheta actriței Petronela Ene, care a asigurat regia artistică. Evident, suma de bani adunată a fost folosită pentru achiziționarea unui defibrilator automat pentru Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad.

Ulterior, pe 24 iunie 2024, un grup de elevi la fel de talentați de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad au interpretat piesa „Casa Bernardei Alba”, după Cicerone Teodorescu, în regia aceleiași actrițe Petronela Ene, și tot pe scena Teatrului „Victor Ion Popa” Bârlad. De această dată, Asociația „RestartEdu” Bârlad a dotat Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad cu un defibrilator automat cumpărat din banii strânși în urma spectacolului caritabil.

Acum, pe final de an 2024, ONG-ul vrea să organizeze un nou spectacol umanitar, iar cu banii strânși să doteze Liceul Pedagogic „Ioan Popescu” Bârlad. Evident, piesa de teatru va fi jucată tot de liceeni, în acest sens fiind deja publicat un anunț pentru a-i căuta pe cei mai talentați.

„Eşti pasionat de teatru? Eşti elev al Liceului Pedagogic «Ioan Popescu» Bârlad? Atunci nu îți rămâne decât să te înscrii la preselecție. Ai șansa să urci pe scena teatrului din Bârlad! Asociaţia «RestartEdu» vă invită să faceți parte dintr-un nou spectacol caritabil, care ne va umple de emoție. Împreună cu elevii Liceului Pedagogic «Ioan Popescu» Bârlad, vom pune în scenă o noua piesă de teatru. Fondurile obținute le vom folosi pentru a lua un defibrilator care va fi amplasat în incinta liceului. Elevii vor fi atent pregătiți de Petronela Ene, iar piesa se va juca la Teatrul «Victor Ion Popa», pe scena mare. Cel ce salvează o viaţă salvează o lume întreagă!”, au anunțat reprezentanții Asociației „RestartEdu” Bârlad prin intermediul paginii oficiale de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.