Sportivii „Wazary Dojo” Bârlad, patru campioni și doi vicecampioni naționali la Semi-Kempo

Rezultate extraordinare obținute, în week-end, de practicanții de arte marțiale legitimați la Clubul Sportiv „Wazary Dojo” Bârlad ce au luptat la Cupa României de Semi-Kempo. Cei zece sportivi au revenit acasă cu patru medalii de aur și două de argint.

Sâmbătă, 21 septembrie, Sala Apollo din Bucureşti a găzduit ediția din acest an a Cupei României de Semi-Kempo, competiție ce a atras câteva sute de sportivi de la cluburi de profil din toată țara. Printre participanți s-au numărat și zece luptători din cadrul Clubului Sportiv „Wazary Dojo” Bârlad, înscriși pe diferite categorii de vârstă și greutate. La final, palmaresul clubului s-a îmbogățit cu șase medalii (4 de aur și 2 de argint).

Astfel, cei patru campioni naționali la Semi-Kempo sunt următorii: Maia Ciobanu, Nicholas Nica, Maria Socola și Miruna Iacob. Argintul și titlul de vicecampion național a fost cucerit de sportivii Rareș Neagu și Dragoș Rotaru. Nu în ultimul rând, Norberth Zamfir și Irimia Vlad au fost aproape de podium, concurând cu sportivi excelent pregătiți.

„Clubul «Wazary Dojo» a strălucit la primul concurs național, unde sportivii noștri au obținut rezultate remarcabile: patru medalii de aur și două de argint. Această competiție deschide o nouă perioadă competițională pentru noi! Cu obiective mari, ne pregătim intens pentru următoarele evenimente: «Cupa Nordului», ce va avea loc în Suedia, pe 28 septembrie, «Cupa Balcanică de Kempo», ce se va desfășura la Oradea, pe 15-16 decembrie, și Campionatul Mondial de Kempo, programat pentru sfârșitul lunii aprilie 2025. Felicitări tuturor sportivilor și antrenorilor! Continuăm să luptăm și să ne depășim limitele! Povestea continuă…”, a transmis Alexandru Rotaru, președintele Clubului „Wazary Dojo” Bârlad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.