Noi reguli în școli: recomandare de încadrare la liceu sau facultate din partea consilierului școlar și dirigintelui, concurs de admitere în clasa a IX-a

Începând de anul școlar următor, vor exista reguli noi în unitățile de învățământ din România. Regulamentul de organizare și funcționare al unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), publicat în Monitorul Oficial luni, 12 august 2024, prevede cursuri de educație parentală pentru părinți, că liceele pot organiza concurs de admitere în clasa a IX-a și desemnarea unui profesor responsabil cu proiectele europene în fiecare școală.

Începând cu noul an școlar, liceele pot organiza concurs de admitere în clasa a IX-a, pentru anumite specializări sau pentru toate specializările, pentru maximum 50% din numărul de locuri.

Din toamnă va fi desemnat în fiecare școală câte un profesor responsabil cu proiectele europene, iar școlile au obligația de a publica pe site-urile lor autorizația de securitate la incendiu, precum și autorizația sanitară de funcționare. Dacă nu au aceste autorizații, școlile trebuie să informeze în acest sens.

O altă noutate, anunțată și în noul Statut al elevului, constă în introducerea notei la purtare în fiecare modul. În ROFUIP 2024 sunt prevăzute cursuri de educație parentală pentru părinți, organizate în școli, dar și program pentru părinți la secretariatul școlii cel puțin două zile pe săptămână, dimineața și seara, în intervalul orar 8-9, respectiv 16-18.

La finalizarea gimnaziului și a liceului, profesorul consilier școlar și dirigintele vor emite recomandări de încadrare într-o formă de învățământ de nivel superior, având caracter de orientare școlară.

Luni a fost publicat în Monitorul Oficial și noul Statut al elevului, iar dintre noutăți amintim că elevii care încalcă regulile vor putea fi sancționați cu retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor; introducerea sălilor de detenție în unitățile de învățământ din România, în funcție de resursele existente; la fiecare 20 de absențe nemotivate pe an școlar din totalul orelor de studiu sau la 20% absențe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu/modul de specialitate, va fi scăzută media anuală la purtare cu câte un punct.

Noul an școlar va începe pentru profesori pe 1 septembrie 2024, iar elevii sunt așteptați la cursuri pe 9 septembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.