Vasluiul, tot pe ultimul loc din țară la Evaluarea Națională și după contestații!

Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2024, publicate marți, nu au adus nicio schimbare în procentul de promovabilitate al absolvenților de gimnaziu din județ care au susținut probele examenului. Dacă, înainte de contestații, procentul celor cu medii peste 5.00 era de 59,8%, după soluționarea contestațiilor, acesta a rămas neschimbat. Adică doar trei absolvenți au promovat Evaluarea după contestații. Rezultatele finale plasează județul Vaslui tot pe ultimul loc în clasamentul național.

La șase zile de la publicarea rezultatelor parțiale, Ministerul Educației a afișat ieri, 9 iulie, pe site-ul dedicat (http://evaluare.edu.ro/), rezultatele finale obținute după soluționarea contestațiilor de către absolvenții clasei a VIII-a, care au susținut probele Evaluării Naționale (25 – 28 iunie 2024).

În județul Vaslui, în urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5.00 (cinci) este tot de 59,8%, respectiv 2.015 candidați, neconstatându-se nicio creștere în procente față de rezultatele inițiale. După soluționarea contestațiilor, doar trei absolvenți au obținut note suficient de mari încât să fie declarați reușiți, astfel că numărul total al promovaților a crescut de la 2.012 la 2.015.

După contestații, la proba de Limba și literatura română, 2.326 candidați (68,80%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5.00, iar dintre aceștia, doi candidați au obținut nota 10 (numărul notelor de 10 a rămas nemodificat). La Matematică, 1.767 de candidați (52,50%) au primit note mai mari sau egale cu 5.00, iar dintre aceștia, șapte candidați au obținut nota 10 (numărul notelor de 10 a rămas nemodificat).

În total, la Evaluarea Națională 2024 s-au înscris 3.519 absolvenți de gimnaziu din județ, însă doar 3.382 au fost prezenți la proba la Limba română (96,1%) și 3.367 la cea la Matematică (95,7%). Un raport detaliat privind rezultatele finale consemnate în acest an la Evaluarea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a este disponibil aici (https://www.edu.ro/sites/default/files/09_07_2024_Dosar_presa_EN_VIII_2024_rezultate_finale_DC.pdf).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.