Duminică, pasionații de automobile sunt așteptați la Retro Parada Primăriii

Duminică, 28 aprilie 2024, pasionații de mașini de epocă din județul Vaslui pot admira modele celebre de epocă. În cadrul evenimentului Retro Parada Primăverii, în Piața Civică din municipiul Vaslui vor fi aliniate mașini de epocă cu o istorie în spate, pentru apoi frumoasele modele să pornească pe străzile orașului într-o Retro Paradă.

În duminica de Florii, pasionații de mașini, dar și curioșii pot admira în Centrul civic al municipiului Vaslui automobile de epocă aparținând membrilor Retromobil Club România (RCR), care va alinia modele celebre, considerate o întreagă istorie ambulantă din domeniul auto.

„Pasiunea pe care o avem pentru automobilele de epocă ne reuneşte an de an într-un eveniment pe care îl aşteptam cu toţii. Având experienţa ediţiilor anterioare, ştim că vasluienii sunt mari admiratori ai vehiculelor retro şi suntem încântați că și anul acesta vom expune în cadrul evenimentului o serie de modele unice”, au transmis reprezentanții Retromobil Club România.

Asociația națională a posesorilor și restauratorilor de vehicule istorice, Retromobil Club România (RCR) este o organizație care participă la evenimente cu caracter cultural-sportiv, contribuind la menținerea în stare optimă a unor vehicule istorice, precum și la cultivarea pasiunii de colecționare și restaurare a acestora. RCR este la ora actuală cea mai importantă asociație de profil din țară, fapt ce se datorează membrilor, care fac eforturi considerabile să restaureze și să întrețină vehicule istorice care se înscriu în patrimoniul tehnic și cultural național și mondial.

Ca o confirmare a acestui fapt, la Adunarea Generală a F.I.V.A. – Federation Internationale des Vehicules Anciens (fondată în 1966 la Paris – recunoscută de UNESCO) care a avut loc la Malaga (Spania) în perioada 22-26 octombrie 2003, Retromobil Club România a fost acceptată cu unanimitate de voturi să facă parte din acest organism internațional.

În prezent, trei dintre evenimentele organizate de R.C.R. sunt incluse în calendarul F.I.V.A. În perioada 16-18 noiembrie 2017 R.C.R. a organizat, la București, Adunarea Generală F.I.V.A. la care au participat delegați din cele 64 de state membre ale federației internaționale de profil.

Membrii R.C.R. dețin vehicule care au fost conservate în perfectă stare de funcționare sau au fost supuse unui proces de restaurare, sunt originale și sunt atestate ca vehicul istoric. Clubul are filiale în toate județele țării și diaspora, reunind peste 4.500 de membri. Clubul regrupează exemplare de certă valoare tehnică și istorică premiate la diferite competiții interne și internaționale, vehicule istorice fabricate în perioada 1899-1994. Clubul promovează, pe plan intern și internațional, vehiculele istorice de fabricație românească produse de firmele ARO, Dacia, Mobra, Carpați, Oltcit și SR. Activitatea de peste două decenii a clubului se constituie într-un demers cultural, de instruire a noilor generații cu privire la istoria autovehiculelor, România fiind în topul primelor zece țări din Europa care au introdus automobilul și a șasea țară în care s-au organizat curse de automobile. Membrii clubului dețin peste 10.000 de vehicule istorice dintre care mai mult de 5% au fost fabricate înainte de 1944.

Din păcate, România este unul dintre puținele state europene care nu deține un Muzeu al Automobilului, astfel încât R.C.R. face oficiul de „muzeu pe roți” ori de câte ori organizează un eveniment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.