Angajații la stat vor avea o minivacanță de 6 zile de Paști și Ziua Muncii

Peste doar câteva săptămâni, cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii și a Sărbătorilor Pascale, bugetarii, angajații statului se vor delecta cu o minivacanță generoasă, care se va întinde pe aproape o săptămână. 

Majoritatea angajaților care lucrează la stat vor avea o minivacanță de 6 zile în perioada 1 mai – 6 mai 2024, de Ziua Muncii și de Paști.

Ziua Muncii, 1 mai, şi Vinerea Mare sunt deja declarate zile libere pentru angajaţii la stat în Codul Muncii. În acest an, Vinerea Mare cade în ziua de 3 mai, iar Învierea pe 5 mai. Mai mult, în decembrie, Guvernul a decis ca și ziua de 2 mai să fie zi liberă pentru angajații la stat.

Prin urmare, bugetarii se vor bucura de o vacanță prelungită.

Mai mult, în 2024, pentru angajații de la stat va mai exista o minivacanță, în luna august. Data de 16 august cade într-o zi de vineri, imediat după sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria) care este joi. Aceste două zile libere, împreună cu weekendul care le urmează, vor însemna pentru bugetari o minivacanță de 4 zile.

Acestor zile libere la rând li se adaugă și minivacanța de Crăciun: În condițiile în care Crăciunul (25 decembrie) și a doua zi de Crăciun (26 decembrie) cad miercurea și respectiv joia, Guvernul va decide ca și ziua de vineri, 27 decembrie, să fie liberă pentru bugetari, rezultând altă minivacanță de 5 zile.

În total, în 2024, angajații au 17 zile libere legale.

1 COMENTARIU

  1. Este o veste excelenta pentru bugetarii din Romania! Cu ocazia Zilei Internationale a Muncii si a Sarbatorilor Pascale, acestia vor putea sa se relaxeze si sa petreaca timp alaturi de familie, avand nu doar sase zile libere, ci chiar 17 in intregul an 2024. Este important ca si acesti angajati sa poata sa se bucure de cateva zile de odihna si sa se intoarca la munca cu forte noi si energie pozitiva. O minivacanta binemeritata pentru acesti oameni care contribuie la bunul mers al tarii noastre!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.