Baschetbaliștii bârlădeni, băieți și fete, prezenți la preselecția regională de la Iași

0

În week-end, câteva orașe din țară au găzduit acțiuni de selecție organizate de sucursalele regionale ale Federației Române de Baschet (FRB), pentru copii născuți în anii 2011 și 2012. Evenimentul a fost unul de anvergură, desfășurat la nivel național de către FRB, prin structurile sale descentralizate – sucursalele regionale FRB. Acțiunile au avut loc în localități precum: Iași, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Craiova, Timișoara, Târgoviște, Valea Călugărească, Focșani, Galați, Miercurea Ciuc, Tulcea, Cernavodă, Sighetu Marmaței, Oradea, dar și Bucuresti.

La acțiunea de la Iași au participat și sportivi, fete și băieți, legitimați la ACS Sonicks Junior Bârlad, împreună cu antrenorul Vlad Sîrbu. 

„Duminică, am participat la selecțiile pentru 2011-2012 (fete și băieți) organizate de sucursala regională Iași. Am făcut parte din stafful tehnic al acestor selecții de la nivel regional. Pe 10 februarie va avea loc, tot la Iași, o acțiune de selecție pentru copiii născuți în 2010. La această categorie, Clubul Sportiv Sonicks Junior va fi prezent și cu un număr de șase sportivi, respectiv patru băieți și două fete”, ne-a declarat antrenorul Sîrbu. 

În ceea ce privește selecția din week-end, micuții baschetbaliști (băieți și fete) au fost evaluați de antrenori din fiecare sucursală regională, monitorizati de catre directorul tehnic al fiecărei regiuni. Programul de selecție și antrenamente a fost unul unitar, elaborat în cadrul Federației Române de Baschet de către antrenorul Tane Spasev, împreună cu Departamentul Tehnic al FRB, coordonat de antrenorul federal Claudiu Fometescu. Cei mai talentați sportivi vor fi ulterior convocați la acțiunile regionale de pregătire, de unde vor fi selectați cei care vor participa în programul FIBA Youth Development Fund.