Pompierii vasluieni au intevenit, vineri seară, la un accident rutier produs în suburbia municipiului Vaslui Moara Grecilor, unde două mașni au intrat în coleziune. O femeie de 63 de ani a primit îngrijiri medicale, fiind transportată ulterior la Spitalul Județean.
Pompierii vasluieni au intervenit, vineri după-amiază, la un accident produs în suburbia municiupiul Vaslui Moara Grecilor unde două mașini mici au intrat în coleziune.
Pompierii au trimis la fața locului o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru deblocare/descarcerare), o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, deblocarea, evaluarea și acordarea primului ajutor calificat.
În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau doar conducătorii auto.
„La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate (dintr-un autoturisme se scurgeau lichide combustibile), o persoană fiind vizibil afectată. Pompierii au asigurat măsurile PSI, concomitent fiind evaluate și persoanele implicate în accident. O femeie în vârstă de 63 ani a necesitat acordarea primului ajutor calificat, victima fiind transportată ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Cea de-a doua persoană implicată în accident a refuzat transportul la spital”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” Vaslui.