Ca și anii trecuți, la început de an, Consiliul Județean (CJ) nu poate răspunde decât într-o infimă măsură nevoilor administrațiilor locale vasluiene. Repartizarea de fonduri de început de an, pentru drumuri, pentru echilibrarea bugetelor locale și celelalte necesități, va satisface nevoile administraților locale în proporție de …3%. Per total, primăriile din județ au cerut suma de 1.286.614 mii lei. , iar CJ Vaslui le repartizează 36 829 mii lei. Pentru viitor rămân promisiuni de alte repartizări la rectificările din timpul anului.

Consiliul Județean (CJ) Vaslui se va întruni astăzi în ședință extraordinară cu două puncte, „mari și late”, pe ordinea de zi. Unul dintre acestea privește „repartizarea pe unități administrativ teritoriale ale județului Vaslui a unor sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru anul 2024 și estimările sumelor defalcare ce urmează a fi repartizate pentru anii 2025-2027”, cum sună numele proiectului de hotărâre ce se va afla pe masa consilierilor județeni.
Este vorba despre sume alocate primăriilor și care provin și fondul aflat la dispoziţia CJ Vaslui din impozitul pe venit pentru anul 2024, sumele defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale pentru anul 2024 și sume defalcate din taxa pe valoare adăugată și din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale ale unităţilor administrativteritoriale ale judeţului Vaslui, ce urmează a fi repartizate pentru anii 2025 – 2027..
Pentru aceste nevoi ale administrațiilor locale, drumuri județene și echilibrarea bugetelor locale, primăriile din județ au înaintat către instituția centrală a administrației din județ solicitări care se ridică la suma totală de 1.286.614 mii lei. Asta în vreme ce suma pe care urmează să o repartizeze CJ Vaslui este de 36 829 mii lei, „ceea ce înseamnă asigurarea necesarului în procent de aproximativ 3 %”, concluzionează chiar instituția în referatul de aprobare care însoțește proiectul de hotărâre.
Situația este una care se perpetuează de la an la an, în 2022 fiind una chiar mai dramatică, atunci primăriile vasluiene primind doar 1% din cât au solicitat.
Anul acesta executivul vasluian le propune consilierilor repartizarea în mediul rural a sumei cea mai mare către comuna Zorleni – 1.000 mii lei, motivând că este cea mai mare comună din județ, dintre orașe Murgeniului fiindu-i alocată suma de 1.000 mii de lei, în vreme ce Negrești primește 600 mii lei. Municipiul Bârlad va primi suma de 4.000 mii lei, iar municipiul Huși 2.000 mii lei. „Celorlalte unități administrativ-teritoriale din județ li se repartizează suma totală de 27.229 mii lei conform anexei nr.1 la proiectul de hotărâre, iar restul sumei de 1.000 mii lei rămâne la dispoziția consiliului județean pentru a fi repartizată într-o ședință viitoare”, se arată în proiectul de hotărâre.
Pentru drumurile județene și comunale fiecare unitate administrativ-teritorială va primi, în mod egal, câte 40 mii lei, cu excepția a 11 unități administrativ-teritoriale care înregistrează plăți restante aferente lucrărilor pe drumuri comunale efectuate în anul 2023. „Diferența de 14.900 mii lei se va repartiza către UAT Județul Vaslui pentru întreținerea, repararea și deszăpezirea celor peste 1000 km de drumuri județene aflate în administrarea consiliului județean”, se spune în același document.









