Pentru anul viitor, an electoral, prin definiție, cu 3 rânduri de alegeri, locale, parlamentare și europene, organizația politică AUR caută să-și întârească pozițiile în comunele vasluiene. Prin vizite în teritoriu și apeluri la vasluienii din mediul rural care împărtășesc valorile și viziunea politică.

Partidul surpriză a ultimelor alegeri din România, care a depășit multe dintre așteptările politologuilor și analiștilor politice la ultimele alegeri parlamentare, caută, în această perioadă, să-și întărească pozițiile pentru alegeri locale, parlamentare și europarlamentare la care va participa în 2024. În acest context, echipa Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) din Bârlad a demarat o serie de activități în teren, ajungând în mai multe comune, în special din sudul județului: Coroiești, Ivesti, Gherghești, Voinești, Iana, Mălușteni, Blăgești și Epureni.
„Această inițiativă vine ca răspuns la creșterea interesului față de AUR, și reprezintă un pas important în procesul de conturare a identității noastre în județul Vaslui”, transmit cei de la AUR, Președintele organizației, Octavian Chiriac, punctând: „Suntem încântați de evoluția pozitivă a organizației noastre în județul Vaslui. În continuare, accesul în partid este deschis pentru toți cei care împărtășesc valorile și viziunea noastră”.










