Protest sindicalist în fața Casei Județene de Pensii

0

Sindicaliștii de la Casa Județeană de Pensii Vaslui au organizat ieri un protest în fața instituției pentru a-și arăta numulțumirea față de autotități și au cerut, în primul rând, alinierea salariilor de la nivelul caselor din teritoriu la nivelul funcțiilor de stat. Ei au amenințat că, dacă cererile nu le sunt îndeplinite, vor bloca sistemul de pensii.

Sindicaliștii de la Casa Județeană de Pensii (CJP) Vaslui sunt numulțumiți de lipsa de reacție a autorităților statului față de revendicările lor, după două săptămâni de proteste nici Ministerul Muncii și nici Casa Națională de Pensii nearătându-se interesate de un diaolog în privința solicitărilor expuse prin memorii și protestele organizate zilnic, la majoritatea caselor teritoriale de pensii.

„Avand în vedere că munca salariaților din cadrul caselor de pensii este una complexă, care presupune un înalt grad de responsabilitate, un consum mare de efort, de resurse intelectuale și psihice, considerăm că nu se justifică ca nivelul salarizării să fie sub nivelul de remunerare a muncii salariaților structurii centrale, din cadrul CNPP; mai mult, acest lucru este discriminatoriu, deoarece în cadrul altor instituții sau autorități (ANAF, Consilii Județene, CNAS, etc) salarizarea personalului din structurile teritoriale se face prin asimilare cu cele de la nivel central”, au precizat reprezentanții salariaților de la CJP Vaslui.

În schimb, afirmă protestatarii, creează stupoare și frustrare rapiditatea și inventivitatea guvernanților în a soluționa favorabiI toate pretențiile financiare ale unor categorii de angajați ai statului (oricum favorizați), generând astfel niște decalaje aberante și în realitate nejustificate raportat la munca prestata față de alte categorii de angajați.

„Considerăm că un salariu net de 4.800 lei a unui angajat din cadrul caselor de pensii aflat la gradația și vechimea maximă de peste 25 de ani nu este nicidecum un „salariu nesimțit”. De asemenea, atragem atenția că, datorită acestor salarii mizere, multi colegii de-ai noștrii au plecat din sistem dublând astfel sarcinile celor rămași. Din aceste considerente, la care adaugam inflația galopanta precum și alte neajunsuri care țin de activitatea specifică a Casei de Pensii s-a ajuns la situația de a declanșa acest protest”, au mai spus protestatarii.

Protestatarii au arăătat că guvernanții se mândresc acum cu rezolvarea problemelor pensionarilor din sistemul public de pensii, dar fără să îfir conștienți că noua lege trebuie implementată de personalul caselor teritoriale de pensii, care în prezent au cele mai mici salarii din instituțiile deconcentrate.

„Ignorarea în continuare a acestor specialiști de la casele de pensii, va conduce la un blocaj total în sistemul de pensii și la imposibilitatea actualilor guvernanți de a se încadra în termenul de recalculare a drepturilor de pensie, cu care se tot laudă, fără să își pună problema că aceasta nu se poate finaliza fără aportul funcționarilor de la casele teritoriale de pensii”, au mai arătat sindicaliștii de la CJP Vaslui. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.