Un bărbat de 42 de ani din satul Rediu, comuna Roșiești, și-a prins ambele picioare într-o motosapă, suferind răni. El a fost descarcerat, i s-au acordat îngrijiri medicale de urgență, iar apoi a fos transportat inițial la Spitalul Județean de Urgență Vaslui și de aici, cu elicopterul SMURD la Iași.

Un bărbat de 42 de ani din satul Rediu, comuna Roșiești, și-a prins ambele picioare în motosapa cu care lucra.
Sosiți la fața locului, pompierii și echipajul de pe ambulanța SMURD l-au descarcerat și i-au acordat îngrijirile medicale de urgență, bărbatul fiind conștient și cooperant.
„Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă) și echipaje specializate, pentru descarcerarea, acordarea îngrijirilor medicale de urgență și transportul o unitate medicală de specialitate, pentru un bărbat în vârstă de 42 ani din localitatea Rediu, comuna Roșiești. La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un bărbat cu ambele picioare prinse într-o motosapă electrică. Bărbatul era constient și cooperant. Victima a fost descarcerată și predată echipajului de pe ambulanța SMURD. După acordarea îngrijirilor medicale de urgență, bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Bărbatul prezenta traumatisme și fracturi la ambele membre inferioare. Victima va fi transportată cu elicopterul SMURD la o unitate medicală de specialitate din municipiul Iași”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvând al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” Vaslui.