Țigări și alcool de contrabandă, ascunse în bagaje, confiscate la Albița

0

Polițiștii de frontieră de la Albiţa au descoperit la controlul de frontieră, ascunse în bagajele personale ale unui bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, 114 pachete de țigarete și 9 litri de băuturi alcoolice fără timbru de acciză. Bunurile accizabile descoperite au fost confiscate, iar transportatorul sancţionat contravenţional.

Pe 25 octombrie, în jurul orei 20.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasager într-un microbuz înmatriculat în Bulgaria, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, de 35 de ani.

În baza profilului de risc, polițiștii de frontieră au trecut la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit în bagajele personale ale bărbatului, ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, cantitatea de 2.280 ţigarete (114 pachete) și cantitatea de 9 litri de băuturi alcoolice, fără timbru de acciză.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării bunurilor accizabile descoperite, în valoare totală de 930 de lei şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.