Nu au trecut nici 24 de ore de când un bărbat din Zorleni și-a incendiat casa, cu soția și cipilul înăuntru, pentru că avea interdicție de a intra în locuință, că un alt vasluian din satul Bârzești, comuna Ștefan cel Mare, s-a îmbătat până la comă alcoolică, dar nu înainte de a-și da foc la gospodărie folosind o butelie. Ulterior, a decedat în drum spre spital.

Pompierii vasluieni au intervenit noaptea trecută cu două autospeciale de stingere cu apă, o ambulanță tip C1 (TIM), o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Bârzești, comuna Ștefan cel Mare.
Cel care a sesizat incendiu la telefon le-a precizat pompierilor că este posibil ca o persoană să fie surprinsă în incendiu.
„La sosirea pompierilor, incendiu se manifesta prin ardere generalizată într-o locuință parter și etaj, pe o suprafață de circa două sute de metri pătrați. Exista pericolul de propagare a incendiului la o locuință învecinată, dar și la o anexă gospodărească. Inițial, proprietarul locuinței nu a fost găsit”, precizează pompierii.
Pompierii l-au găsit pe proprietar în timpul operațiunilor de stingere a incendiului și de protejare a bunurilor aflate în pericol, într-o anexă gospodărească. Bărbatul se afla în stare de inconștiență, în comă alcoolică.
Nu trecuseră nici 24 de ore de când un alt bărbat, de această dată din Zorleni își dăduse foc la casă, în care avea interdicție să intre, pentru că era supărat pe soție și copil, care se aflau în interior și au suferit atacuri de panică.
Pompierii au bănuit că cel găsit în comă alcoolică este proprietarul locuinței, iar echipajul medical l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, însă a decedat în drum spre spital.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost acțiunea intenționată (proprietarul locuinței a folosit o butelie pentru a incendia casa)”, au transmis pompierii.










