Dragoș Năstasă, argint la Cupa României pentru Seniori și U20

0

Singurul atlet care, în week-end, a reprezentat Clubul Sportiv Școlar (CSS) Bârlad la Cupa României de Seniori și U20, desfășurată pe Stadionul „Nicolae Mărășescu” din Craiova, a avut o prestație excelentă, care l-a propulsat direct pe podium. Asta în ciuda faptului că profesorul Lucian Bolgar, care-l antrenează de ani buni, nu a fost alături de el pentru a-l susține, ci se afla în Finlanda, cu sportiva Sorana Țuțu, care a concurat în cadrul Campionatului European de Atletism pentru Tineret din Espoo.

Este vorba despre Dragoș Ionuț Năstasă, în vârstă de 17 ani, inclus în categoria U18 (Juniori 2), specializat pe probele de viteză pe distanțe mici. De această dată, atletul a alergat doar în cursa de 400 de metri, alături de alți 15 sportivi din țară, unii dintre ei mult mai mari și mai experimentați decât el. Chiar și așa, Dragoș a făcut o probă excelentă, reușind să se claseze pe locul II la categoria de vârstă U20 și să obțină medalia de argint (timp 48,96). Același timp l-a plasat pe locul V în clasamentul general, unde au fost incluși și sportivii de la Seniori, adică cu vârsta mai mare de 23 de ani.

Competiția s-a desfășurat în intervalul 15-16 iulie, pe stadionul de atletism din Craiova, și s-a adresat atleților incluși în categoria U20 și Seniorilor. Sportivii înscriși (masculin și feminin) au putut concura pe diferite probe: 100 metri, 100 metri garduri, 200 metri, 400 metri, 800 metri, 1.500 metri, 3.000 metri, 5.000 metri, 3.000 metri obstacole, 400 metri garduri, ștafeta 4×100 metri, ștafeta 4×400 metri, înălţime, prăjină, lungime, triplusalt, disc, ciocan, suliţă, greutate, etc.