În viitorul apropiat, pe lângă secțiile și compartimentele existente ce funcționează în cadrul Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad, va fi înființat un nou compartiment de Îngrijiri Paliative. Modificarea structurii organizatorice a unității medicale a fost votată în cea mai recentă ședință a Consiliului Local Bârlad, de pe 31 mai, pentru a veni în sprijinul bolnavilor ce suferă de boli cronice, inclusiv incurabile, ce au nevoie de îngrijiri specializate, pe termen mediu și lung.

„Astăzi (31 mai, n.r.) am votat înființarea unui compartiment de Îngrijiri Paliative, în cadrul Spitalului Municipal «Elena Beldiman» Bârlad. Este un mare pas pentru oraș și pentru spital! Un astfel de serviciu nu mai există nicăieri în județ, în sistemul public. Îngrijirile Paliative se adresează pacienților gravi, cu boli cronice progresive și simptome foarte severe, precum dureri necontrolate. Astfel de servicii sunt rare în țară și, de obicei, sunt suprapopulate de bolnavi. Mă bucură faptul că doctorul Ovidiu Ciobotaru, colegul meu, va fi medicul care va activa pe această secție. Suntem convinși că va ajuta mulți bolnavi care vor avea nevoie de astfel de servicii”, a declarat Ana-Maria Vintilă, viceprimarul USR al Bârladului.
La rândul său, colegul de partid și medicul Ovidiu Ciobotaru se bucură că această inițiativă a fost avizată favorabil de consilierii locali și că, în curând, proiectul se va materializa.
„Numai cine nu a avut un bolnav grav în familie nu știe cât poate fi de greu! Pacienții cu boli cronice, precum cancere, pot avea simptome foarte severe, pot avea dureri inimaginabile. Astfel de pacienți au deseori și alte boli care complică situația. De cele mai multe ori, acești pacienți nu pot fi internați pe durată mai mare de o săptămână în secțiile de Oncologie sau Medicină Internă. Pentru astfel de cazuri sunt secțiile de Paliație. Iar spitalul bârlădean va avea una! Mă bucură faptul că voi fi medicul care va activa pe această secție. Competența de Îngrijiri Paliative obținută anul trecut se dovedește a fi una foarte utilă”, a precizat medicul Ciobotaru.
Potrivit conducerii spitalului, dintre cele 12 modificări structurale propuse în ședința ordinară din 31 mai, cea mai importantă este tocmai cea ce vizează înființarea unui compartiment de Îngrijiri Paliative. Acesta va avea 21 de paturi și va funcționa în Spitalul Nou (monobloc) la etajul trei, în actuala locație a Secției de Medicină Internă Cronici, ce urmează să se mute în clădirea centrală, în locul Secției de Pediatrie.
„Aceasta este o nouă etapă în planul de diversificare a serviciilor spitalului pe linia îngrijirilor paliative, deoarece într-o a doua etapă, cu sprijinul autorității locale, ne propunem să mai alocăm alte 21 de paturi acestui tip de servicii, într-o locație din Pavilionul de Pediatrie din Bulevardul Epureanu. Acest proiect reprezintă un pas important pentru echipa instituției noastre, ca răspuns la nevoia tot mai accentuată a comunității pentru acest tip de servicii medicale. Pentru spital și, mai ales pentru susținerea financiară, ofertarea de îngrijiri paliative reduce semnificativ presiunea pe secțiile de acuți, urmare a spitalizării peste durata medie. Răspundem, practic, nevoiilor de servicii ale populației și contribuim la susținerea îngrijirilor pe termen mediu și lung”, a transmis conducerea spitalului bârlădean.
Pentru o shaorma și doi mici scrieti articole la comanda.Spitalul Elena Beldiman e un spital al groazei.Mergeti la UPU daca doriți să vă convingeți.Pacientii așteaptă peste 24 de ore ,nu sunt nici internați dar nici investigați in 24 de ore ,într-o cameră insalubră la grămadă.Un miros greoi de sala de așteptare plina de boschetari nicidecum cum a le trebui sa arate și să „miroasă” un salon de spital.Daca in 9 ore nu mori așteptând rezultatele de la analize ,ești perfect sănătos și poți pleca acasă.Pacat de cele câteva asistente drăguțe și de un medic din zece care își face meseria.O rușine acest spital și rușine și voua jurnaliștii lui peste prăjit că doar pentru că voi aveți parte de tratament preferențial nu scrieți despre problemele reale din acest spital.
Doamna Jurnalist v-as ruga daca se poate să faceți un interviu și cu bătrânii care stau peste 24 de ore la UPU ..Nu aveți mult de lucru,doar intrați în salonul fata in față cu ușa de la urgente și îi întrebați de când stau acolo și cum au fost tratați.Dar sa nu cumva sa vă stricați relațiile cu directorii spitalului și să nu mai beneficiați de tratament special când aveți nevoie.