Fata de 6 ani care a fost lovită de o maşină la Gura Bustei, suburbie a municipiului Vaslui, în timp ce se afla pe trotinetă pe margine drumului, a fost declarată în moarte cerebrală în cursul zilei de joi. Noaptea trecută, o echipă multidisciplinară a fost prezentă la Spitalul de Copii din Iaşi pentru a-i preleva rinichii şi ficatul, după ce părinţii au acceptat să îi doneze organele.

„A fost declarată în moarte cerebrală pacienta victimă a accidentului de la Vaslui, a fost comunicată familiei varianta de donare de organe, familia a acceptat acest lucru şi până la ora 04.00 astăzi dimineaţă (n.red. ieri) au fost recoltaţi rinichii şi ficatul pentru primitorii-donatori. Drama unei familii s-a transformat într-o speranţă pentru celelalte familii. Sunt moment grele pentru familia aflată în suferinţă, dar şi de bucurie pentru cei care vor primi organele”, a declarat Alina Belu, managerul Spitalului de Copii din Iași, unde copila a fost transportată, după ce, în primă fază, a fost ajutată să rămână în viață de medicii vasluieni de la Spitalul Județean de Urgență.
Aceasta însă a spus că medicii de la Spitalul de Copii trag un semnal de alarmă cu privire la creşterea numărului de accidente şi incidente în care sunt implicaţi copiii. „Pe această cale încercăm să tragem un semnal de alarmă cu privire la creşterea alarmantă a incidentelor, accidentelor în care sunt implicaţi minori. Noi, ca societate, ca părinţi, trebuie să facem ceva să stopăm aceste drame care se întâmplă copiilor noştri”, a mai spus Alina Belu.
Tânărul care a produs accidentul a fost arestat. „Din primele cercetări efectuate a reieșit că, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Laza, județul Vaslui, care se deplasa pe strada Hușului, din direcția suburbiei Gura Bustei către Vaslui, ar fi surprins și acroșat o minoră de 6 ani, din municipiul Vaslui, care se deplasa cu ajutorul unei trotinete și ar fi pătruns pe partea carosabilă de pe o alee laterală. În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a minorei, care a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, în stare gravă, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ulterior, aceasta a fost transferată la o unitate medicală din municipiul Iași. Conducătorul autoturismului implicat a părăsit locul producerii evenimentului rutier fără încuviințarea polițiștilor, imediat după eveniment. Odată cu depistarea, acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul înregistrat fiind negativ. La data de 22 iunie 2023, în baza probatoriului administrat, polițiștii Biroului Rutier Vaslui l-au reținut pe tânăr, pe o perioadă de 24 ore”, a transmis Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui.