„Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”
Iisus Hristos
Pământul lui Iisus, îndeobşte cunoscut ca Ţara Sfântă, ocupă un loc important în inima fiecărui creştin. Vizita în această zonă extraordinară, de profundă spiritualitate, se realizează în special prin intermediul pelerinajului, care a existat dintotdeauna. Dacă pentru un musulman acesta face parte din cei cinci stâlpi ai Islamului, pentru creştini este o dorinţă care cu voinţă, evlavie și răbdare se poate îndeplini.
Astfel, în perioada 2- 9 mai 2023, două grupuri de vasluieni, majoritatea enoriaşi ai Bisericii Sfânta „Paraschiva” și ai Bisericii Sfinții Împărați „Constantin și Elena” din Vaslui, în frunte cu vrednicii preoți ai acestor parohii, Nicolae Bădărău şi Constantin Pârcălabu, au fost în pelerinaj în Israel şi Iordania, dovedind încă o dată că membrii acestei comunităţi spirituale sunt alături de păstorii lor.
Acest pelerinaj are o semnificaţie deosebită, întrucât pentru cei mai mulţi dintre noi eram în prima vizită în Israel, ţară iudaică, în care coexistă şi alte confesiuni. Mulţi evrei din diaspora au trăit şi în spaţiul românesc, în secolele XIX –XX, fiind sprijiniţi de statul român în procesul de emigrare de la mijlocul secolului trecut. De aceea, această călătorie în Ţara Sfântă are pentru noi multiple reverberaţii religioase, culturale, istorice, spirituale etc.
Plecarea noastră a avut loc în ziua de 2 mai, de pe Aeroportul Internaţional din „dulcele târg al Ieșilor”. Călătoria a fost binecuvântată de preotul paroh Nicolae Bădărău şi părintele Cioacă Benone, ghidul şi însoţitorul nostru, din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care au fost la înălţimea misiunii asumate. Ne-am rugat cu toţii la Bunul Dumnezeu, ca acest pelerinaj să fie împlinit cu bogate roade duhovniceşti, să aducă încredere în inimi şi linişte sufletească celor care plecam în această inedită călătorie. După îndeplinirea formalităţilor vamale, am urcat în avionul unei companii Wizz Air, unde ne-am întâlnit cu alte grupuri de pelerini din Moldova. Personalul însoţitor a manifestat amabilitate, dătătoare de încrederere şi de curaj în asemenea situaţie. Aceeaşi atmosferă s-a manifestat pe tot parcursul călătoriei până la Tel Aviv.
Survolând partea răsăriteană a Mării Negre, a Turciei și Mării Mediterane, ne-am îndreptat spre Pământul Făgăduinţei. Cu avionul, distanţele sunt scurte, iar timpul trece repede, mai ales atunci când ai şi posibilitatea reperării unor puncte de la sol, bineînţeles, destul de aproximativ. Este o modalitate de a uita de gândurile pesimiste şi a trece timpul mai repede. După cerul senin ce ne înconjoară din toate părţile, se zăresc ţărmurile Africii de Nord şi ale Orientului Mijlociu, cu oraşele şi satele de un alb imaculat. Ni se comunică să punem centurile de siguranţă şi simţim cum avionul încetineşte şi începe cu unele zguduiri, să coboare. Ne apropiem de pământul sfânt, zărind blocurile zvelte ale oraşului Tel Aviv şi aeroportul Ben Gurion, unde aterizăm după un zbor de aproape trei ore. Acest aeroport ultramodern, poartă numele unuia dintre fondatorii statului israelian. Înainte de aterizare, se văd autostrăzile din zona aeroportului, cu o circulaţie intensă. Luăm contact cu pământul, cu un scrâşnet de frâne puternic.
Trecem prin diferite spaţii ale aeroportului şi prin mai multe filtre vamale, Israelul, fiind o ţară cu un sistem de securitate performant, înconjurată de ţări arabe, cu regimuri politice instabile, neprietene. De altminteri, această zonă din Orientul Mijlociu este bogată în petrol, disputată și cunoscută ca „butoiul de pulbere al lumii”.
După îndeplinirea formalităţilor ne-am urcat într-un autocar modern, cu aer condiţionat, extrem de necesar în această zonă călduroasă. Deplasându-ne spre oraşul Nazaret, am văzut infrastructura modernă a oraşului Tel Aviv, cu plantaţiile de citrice şi măslini, din împrejurimi. Statul Israel este o ţară în Orientul Mijlociu, situată pe coasta estică a Mării Mediterane. Are o suprafață mică, cu o populație de peste 9 milioane locuitori, având ca monedă națională shekelul. Cuprinde trei regiuni importante: Galileea în Nord, Samaria în centru, şi Iudeea în Sud, cu „Oraşul Sfânt” – Ierusalim. Conform Proclamaţiei de Independenţă din 14 mai 1948 este o democraţie parlamentară, Knessetul (Parlamentul), având un rol important în conducerea ţării. Populaţia Israelului este predominant evreiască, cu o minoritate arabă consistentă, de confesiune musulmană sunită şi grupuri creştine sau druzi.
Israelul se învecinează, de la nord la sud, cu Libanul, Siria, Iordania şi Egiptul. Are ieşire la Marea Mediterană, la golful Eilat (Akaba) şi la Marea Moartă. De-a lungul istoriei, străvechiul teritoriu al lui Avraam, unde „curge lapte şi miere”, a fost cucerit succesiv de mesopotamieni, egipteni, perşi şi macedoneni, înaintea erei creşine şi după Hristos, de romani, bizantini, turci şi englezi. Din punct de vedere militar acest stat are o armată performantă, fiind o mare exportatoare de arme convenţionale. Serviciul militar se exercită de tineri timp de trei ani. Israelul are o economie modernă, fiind unul dintre statele dezvoltate, exportatoare de calculatoare, de produse farmaceutice și cosmetice.
Un domeniu industrial deosebit îl reprezintă prelucrarea diamantelor. Deşi dispune de terenuri agricole reduse, agricultura are un înalt randament datorită mecanizării şi irigaţiilor. Produsele agricole principale sunt citricele, măslinele, viţa de vie şi cerealele. Se cresc intensiv ovine, bovine şi caprine. Turismul este centrat pe vizitarea monumentelor istorice, a teritoriilor biblice şi îndeosebi a „Oraşului Sfânt” – Ierusalim. Acesta aduce venituri consistente statului israelian.
După o călătorie de două ore, ajungem în orașul Nazaret, din Galilea. Așezarea are o istorie frământată, fiind sub dominaţia mai multor stăpâniri străine, cu un conglomerat de etnii şi credinţe religioase, cu lăcaşuri de cult specifice. Pe autostrăzi era arborat drapelul statului, cu steaua lui David, de culoare albastră, pe un fond alb, țara pregătindu-se de sărbătoarea națională de la 14 mai. În aceste locuri, astăzi, animate de tarabe cu diferite mărfuri, acum două mii de ani, s-a jucat copilul Iisus.
Suntem cazaţi la un hotel, unde camerele orientate spre Marea Galileii, ne oferă o privelişte extraordinară. După cină, a urmat o binemeritaă noapte de odihnă, în Ţara Făgăduinţei.
A doua zi, 3 mai, după micul dejun, cu autocarul, care ne aştepta întotdeauna în faţa hotelului, ne îndreptăm spre Biserica Maicii Domnului, situată în apropierea izvorului Bunei Vestiri, pictată de fraţii Moroşanu, în anul 1977, care au repictat recent şi Biserica mănăstirii Putna, numită şi Ierusalimul neamului românesc.
Vizităm apoi biserica grandioasă de rit catolic, construită pe locul casei Maicii Domnului și a Dreptului Iosif. Are o cupolă imensă, în formă de crin, aşezată pe un tambur poligonal, fiind înfrumuseţată cu o logie, deasupra căreia se înalţă simbolul Crucii. Biserica este amplasată deasupra unei Cripte, în care se află Grota Sfintei Fecioare, unde Maica Vieții a primit de la Arhanghelul Gavriil, îngerul bucuriei, vestea nașterii Mântuitorului. Aici, se află o coloană cu inscripţia „Ave Maria”, fiind de remarcat altarul bisericii cu un grandios mozaic, reprezentând Triumful Bisericii Universale.
În apropiere de Nazaret se află satul Cana Galileii, cu o Biserică situată pe locul unde s-a săvârșit prima minune din Galileea, când Iisus a schimbat apa în vin, după ce a postit pe Muntele Ispitelor.
Ne deplasăm, la amiază, pe Muntele Taborului (Muntele Schimbării la Faţă a Mântuitorului Hristos), care se zărește în depărtare, cu numeroase livezi de măslini, citrice, plante mediteraneene şi clădiri albe, din piatră, specifice lumii orientale. Pe traseu, ghidul ne prezintă cele trei minuni, care au loc şi astăzi, după două mii de ani, în Țara Sfântă, anume: la Bobotează, pe 6 ianuarie, când Iordanul îşi schimbă cursul firesc, de la vărsare spre izvor, a doua minune are loc în Sâmbăta Mare din Săptămâna Patimilor, când se coboară Sfânta Lumină între orele 12-14, prin rugăciuni speciale ale Patriarhului Ortodox de Ierusalim şi a treia, de Ziua Schimbării la Faţă, când la slujba din dimineaţa zilei de 6 august, pe muntele Taborului, credincioşii, sunt acoperiţi de un nor ca pe vremea Mântuitorului Iisus Hristos.
Ajungem cu autocarul până la poalele muntelui şi cu ajutorul unor microbuze speciale urcăm pe munte. Profilul rotund al muntelui Tabor domină întinderea frumoasă și împrejurimile Nazaretului. Amintit de mai multe ori în Vechiul Testament, numele acestui munte este cunoscut datorită episodului evanghelic care povesteşte despre schimbarea la faţă a lui Hristos. În Biserica greacă ortodoxă, cu hramul Schimbarea la Față, am cântat cu toții, Troparul Învierii Domnului, alături de alte grupuri de pelerini, veniți din diferite zone ale țării noastre. Aici viețuiesc și câteva măicuțe din România. După amiază, timp de o oră, are loc o croazieră pe Marea Galileii, amintindu-ne de „Umblarea pe mare a Mântuitorului Iisus Hristos și Potolirea furtunii” din cunoscuta pericopă evanghelică, din postul Sfintei Marii. Admirăm panorama oraşelor Nazaret şi Tiberias. La începutul croazierii a fost un moment emoţionant, patriotic, prin ridicarea tricolorului României pe catarg, alături de steagul Israelului şi s-au cântat piese muzicale româneşti şi israeliene.
După croazieră, ne îndreptăm spre râul sfânt Iordan, la Iardenit. Puţin important din punct de vedere economic în antichitate, râul Iordan are o mare semnificaţie religioasă. Izvorăşte din muntele Hermon, râul servind ca hotar al Ţării Făgăduinţei cu Iordania. Pe malurile acestuia, a predicat Ioan Botezătorul, iar tradiţia spune că aici a fost botezat Iisus. La Iardenit, în ultimul timp, a fost construit un ansamblu de primire a numeroşilor pelerini din lume, care reînnoiesc simbolic ritualul de acum două mii de ani. Sunt versete biblice în mai toate limbile popoarelor Terrei, inclusiv în limba română.
În continuare, ne deplasăm spre granița cu Iordania, pe podul Sheikh Hussein, pentru a îndeplini formalitățile complexe de trecere a frontierei. Fiind o zonă de mare securitate între două state, aflate deseori în conflict, coborâm din autocarul din Țara Sfântă și după un control vamal riguros la granița israeliană, traversăm pe jos granița și îndeplinim formalitățile de la frontiera iordaniană. Ne urcăm în autocarul noii țări pe care o vizităm. La vamă ne așteaptă ghidul agenției de turism din Iordania. Nu mică ne-a fost surpriza să aflăm că ghidul care ne va însoți timp de două zile în această țară, este o româncă pe nume Georgeta Zlatan, născută pe meleagurile vasluiene, în satul Valea lui Darie, comuna Roșiești, județul Vaslui. A absolvit renumitul Liceul Pedagogic din Bârlad, promoția 1978, fiind câțiva ani învățător și chiar director de școală, într-un sat din comuna Laza.
Stabilită în Iordania prin căsătorie, actualmente se numește Georgeta Yonnes, locuiește în capitala Amman, având dublă cetățenie. Are trei copii cu studii superioare, angajați în turism, vorbitori și de limba română. A absolvit cursurile de limba arabă, obținând Certificatul de traducător autorizat și Autorizația de ghid turistic. A fost mulți ani angajatul local al Ambasadei României din Amman, fiind profund implicată în viața comunității românești din Iordania. Are talent literar, publicând mai multe cărți de poezii. Nouă chiar ne-a înmânat ultima sa carte, intitulată sugestiv, „Zâmbete peste timp”, apreciată de critica de specialitate. În România a publicat la diferite reviste și a tradus poeme ale unor scriitori arabi. În timpul celor trei ore pe care le-am făcut cu autocarul până în capitala Amman, ne-a vorbit cu mult patos de meleagurile natale și despre frumusețile Iordaniei, noua sa patrie. Această țară este o monarhie islamică din Orientul Apropiat. Este un muzeu în aer liber, numită și „Elveția Orientului Apropiat”, fiind o țară încărcată de istorie, cu peisaje impresionante. Simbolul național al țării este Irisul negru, care crește în deșertul Wadi Rum, numai primăvara. Împreună cu Israelul împarte țărmurile Mării Moarte și ale Golfului Akaba la Marea Roșie.
Mergem pe autostradă și vedem transformările tânărului stat de pe harta lumii, din timpul domniei regelui Hussein, care s-a aflat la conducerea țării timp de 47 de ani. Un rol important în dezvoltarea infrastructurii acestei țări, într-o zonă semideșertică,
l-au avut specialiștii români, care au lucrat aici în vremea lui Nicolae Ceaușescu, fapt apreciat de localnici. Are puține resurse, mai mult fosfați și spre deosebire de alte țări arabe, nu are petrol. Datorită climei, se obțin două recolte pe an pe pământul fertil din valea Iordanului.
În a treia zi a pelerinajului, părăsim hotelul din centrul orașului Amman și ne îndreptăm spre Petra-capitala Nabateenilor, mergând pe autostradă peste 200 km, întâlnind rareori așezări rurale modeste, în care se observă viața aspră a beduinilor, buni păstori de oi și crescători de cămile. Petra este unul din cele mai renumite situri arheologice din lume, datorită templelor săpate în stâncă. Este vizitată de milioane de turiști din lumea întreagă, fiind obiectivul turistic reprezentativ al Iordaniei. Pe jos, ori cu mașinuțe electrice sau cămile ale beduinilor, se ajunge printr-o vale îngustă și munți golași, selenari, la templul numit „Trezoreria”, în stil grecesc, cu o înălțime de 42 de m, unde s-a turnat partea finală a filmului Indiana Jones.
Peisajul este mirific și Petra este una din Cele șapte noi minuni ale lumii moderne, fiind din 1985 inclusă pe lista UNESCO a locurilor din patrimoniul mondial. Mai departe se ajunge în zona Amfiteatru cu 11.000 de locuri. Aici a avut loc în 2020 un concert extraordinar în amintirea lui Luciano Pavarotti, la care a cântat și celebra soprană Angela Gheorghiu. Pe unul din vârfurile munților se află un altar și o biserică ce marchează locul unde a fost așezat trupul lui Aaron, fratele lui Moise. Sunt aici defilee înguste, fațade săpate în stâncă, temple, monumente funerare, unele din perioada bizantină. Orașul Petra cu clădiri roz, a cunoscut o devoltare rapidă în ultimii ani datorită turismului, având multe magazine cu suveniruri din zonă. Spre seară, revenim în capitala Amman, numită în antichitate și Philadelphia, oraș cu peste două milioane de suflete, cu multe moschei și blocuri moderne, de un alb imaculat, specific lumii arabe.
În ultima zi a pelerinajului în această țară, plecăm din capitala Iordaniei și ne îndreptăm spre orașul mozaicurilor Madaba, închinându-ne la Biserica Ortodoxă „Sfântul Gheorghe” , unde se află un mozaic cu cea mai veche hartă a Țării Sfinte, cu centrul la Ierusalim. Vizităm apoi Muntele Nebo (un vârf din lanțul munților Moab, locuit de moabiteni), de unde Moise a văzut Pământul Făgăduinței, înainte de moarte. Este al doilea obiectiv turistic important al Iordaniei. Aici se află o biserică catolică și o statuie a lui Moise cu toiagul. Este o imagine frumoasă asupra Cisiordaniei, peste valea râului Iordan și a Țării Sfinte. În zilele senine se văd orașele Ierihon și Ierusalimul. Monumentul de pe muntele Nebo amintește de moartea lui Moise, după ce a văzut Țara Canaanului, peste valea Iordanului. O sculptură în formă de cruce de pe muntele Nebo a fost realizată de artistul italian Giovanni Fantoni și este un simbol al miracolului șarpelui de aramă, invocat de Moise, în pustiu. La 20 martie 2000, Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat vârful Muntelui Nebo, în timpul pelerinajului său în Țara Sfântă și a plantat un măslin lângă capela bizantină, ca simbol al păcii. De asemenea, Papa Benedict al XVI-lea a vizitat situl în 2009 și a ținut un discurs din vârful muntelui în direcția Ierusalimului.
De pe muntele Nebo, coborâm spre Valea Iordanului și trecem granița în Israel, după un filtru riguros, unde ne așteaptă autocarul țării gazdă. Ne deplasăm la râul Iordan, locul unde potrivit tradiției, a fost botezat Mântuitorul Iisus Hristos, întâlnindu-ne cu pelerini din toată lumea, săvârșind ritualul creștin în apa miraculoasă de aici. Apoi, ne îndreptăm spre Ierihon, admirând serele cu diferite plantații și legume într-o zonă deşertică, unde se foloseşte apa desalinizată din Marea Moartă şi cea dulce din râul Iordan. De altminteri, în această ţară au fost aclimatizate plante de pe tot globul, aducându-se eucalipţi chiar din Australia. Plantele sunt udate noaptea, în deșert, cu furtunaşe prin picături la rădăcina plantei, apa şi pământul fertil, fiind la mare căutare, în această țară.
Nu după mult timp, intrăm în cel mai vechi oraș din lume, Ierihon, atestat acum, 5000 de ani. Ajungem la locul întâlnirii lui Zaheu cu Mântuitorul Iisus Hristos, unde după tradiție se păstrează un sicomor (dud) din rădăcina căruia s-a construit o biserică greacă închinată acestui eveniment. Sicomorul se află în curtea bisericii, fiind loc de pelerinaj pentru creștinii care trec prin oraș. Pe locul casei lui Zaheu, în care a cinat Mântuitorul, s-a construit o biserică coptă ortodoxă. În apropiere, se află Biserica Așezământului românesc de la Ierihon, unde întâlnim grupuri de pelerini români. Este un colț de rai, cu viță de vie, lămâi și portocali, la trei mii de kilometri depărtare de țară, unde viețuiesc monahi români, în chilii bine îngrijite. Sunt veniți, din diferite zone ale țării noastre, îndeosebi din Moldova. Biserica românească ortodoxă este foarte frumoasă și recent pictată, potrivit tradiției bizantine.
Spre seară, ajungem la Ierusalim și ne îndreptăm spre Bethleem, reședința statului palestinian , despărțit cu un zid de Ierusalim, fiind o zonă puternic securizată, unde au loc deseori conflicte între evrei și arabi.
În ziua a cincea a pelerinajului mergem la Hozeva, pe valea pârâului Cherit, la Mănăstirea Sfântul Gheorghe, pentru a ne închina la moaștele Sfântului Ioan Iacob Hozevitul sau de la Neamț și în Paraclisul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul din cadrul aceleiași mănăstiri. Coborâm și mergem pe jos pe valea Hozevei, cu un peisaj muntos, selenar. Pe drum întâlnim beduini cu măgăruși și observăm viața lor austeră. Urcăm spre biserică, unde este o atmosferă de mare sfințenie, cu mireasmă de smirnă și tâmâie. Sunt icoane bizantine de o mare frumusețe. Admirăm chipul Cuviosului Gheorghe de pe un epitaf și ne închinăm la moaștele cuviosului ,, Sfântului cel Nou Românul” . Este ora 10, 30 și urcăm spre autocar pe o căldură de peste 32 de grade.
Mergem de aici pe autostradă, pe lângă țărmul Mării Moarte și vizităm o stațiune luxoasă, cu hoteluri moderne, unde turiștii făceau plajă pe un nisip cărămiziu și o căldură de peste 36 de grade. Pe lângă țărm sunt instalaţii de desalinizare și grămezi de sare, aceasta fiind folosită în industria farmaceutică și a parfumurilor.
Vizităm la întoarcere, Mănăstirea Sfântul Gherasim, o adevărată cetate ecleziastică, cu ziduri înalte de rezistență împotriva beduinilor nomazi, situată în apropierea Iordanului, zonă unde a propovăduit botezul pocăinței, Sfântul Ioan Botezătorul. În această mănăstire călugărul Gherasim s-a nevoit în pustie, având ca prieteni un măgar şi un leu, care îi aduceau apă din Iordan. Aceştia sunt reprezentaţi pe pictura din incinta lăcaşului de cult. Tot aici se află şi o icoană făcătoare de minuni, cu Maica Domnului alăptând pruncul, singura pe această temă din iconografia ortodoxă. Sfântul Gherasim de la Iordan este sărbătorit de Biserica Ortodoxă Română la 4 martie. În această mănăstire greacă s-au nevoit şi monahi români.
Ajungem seara în oraşul sfânt, Ierusalim, admirând cetatea, autostrăzile, bisericile şi moscheile în luminile multicolore. Intrăm în Biserica Sfântului Mormânt și ne închinăm la Crucea de pe Golgota și la Piatra Mirungerii. Traversăm oraşul cu cele trei cartiere principale : evreiesc, armean și arab, trecând în oraşul Bethleem, stăpânit de palestinieni, după un control sumar, repetat zilnic. Acest oraş cu peste 25.000 de locuitori, este despărţit de Ierusalim de un zid înalt de 5-6 m. Este capitala statului palestinian, cu suveranitate limitată, recunoscut de ONU din 2012. Orașul este un important centru religios pentru iudei și creștini. Vechiul Testament identifică Bethleemul ca orașul în care s-a născut regele David. În Noul Testament, Bethleemul este locul de naștere al lui Iisus. Orașul este locuit de una din cele mai vechi comunități de creștini din lume, deși mărimea comunității s-a micșorat datorită emigrației. În zilele noastre, populația este în majoritate musulmană. Cel mai dezvoltat sector economic al orașului este turismul, care cunoaște apogeul în preajma Crăciunului, când pelerinii creștini vizitează Biserica Nașterii Domnului.
Revenim la hotel și servim cina cu produse culinare arabe variate. La ora 1, 00, în dimineața zilei de Duminică, participăm la Slujba Sfintei Liturghii și ne împărtășim, într- atmosferă de înaltă trăire duhovnicească. Vizităm în aceeași zi oraşul Bethleem („Casa Pâinii”) care are ca patron spiritual pe Sfântul Gheorghe, imaginea acestuia omorând cu suliţa balaurul, este omniprezentă pe clădirile şi porţile oraşului. Mulţi dintre locuitori trăiesc din comerţul turistic. Principala sursă de venit o reprezintă atelierele manufacturiere şi vânzarea de suveniruri, textile, icoane, sculpturi felurite din lemn de măslin, piatră și scoici de la Marea Moartă etc. Palestinienii se ocupă cu oieritul, mesteşugurile şi agricultura.
În prima parte a zilei mergem pe drumul Magilor de la Răsărit și ne îndreptăm spre pustiul Iudeii, cu dealuri pietroase, gri-cenușii, fără verdeață, cu văi abrupte și pline de peșteri pustii, căutate cândva de călugării iubitori de liniște. Suntem în deșert cu mici corturi locuite de beduinii nomazi. În zare se vede Mănăstirea Sfântul Sava, care privită din depărtare, pare ca o cetate din epoca de glorie a Bizanțului, cu ziduri înalte și groase, cu porți mici ferecate și chilii suprapuse. Coborâm zeci de trepte și ajungem în curtea mănăstirii, care este extrem de mică, din cauza stâncilor din jur. Este așezată în adâncul unei văi prăpăstioase, în mijlocul pustiului, departe de oameni, dar aproape de sfinții îngeri. Mănăstirea, o cetate a Ortodoxiei, n-a fost niciodată cucerită. Suntem conduși în biserica greacă la moaștele Sfântului Sava cel Sfințit. Mănăstirea Sfântul Sava are o viață ascetică, aspră, cu regim atonit, unde nu au acces femeile, singura mănăstire cu această rânduială din Țara Sfântă. Aici s- a nevoit, ca bibliotecar, timp de zece ani și Ioan Iacob de la Neamț. În continuare, vizităm mormântul și peștera Sfântului Ioan Damaschin, mare apărător al Ortodoxiei din secolul al VIII-lea.
Ne îndreptăm spre Bethleem și la 5 km de oraș se află Mănăstirea Sfântul Teodosie, întemeietorul vieții de obște , sărbătorit la 11 ianuarie. Mănăstirea este așezată pe un câmp însorit, aproape de Câmpul Păstorilor. Biserica mănăstirii este o adevărată catedrală în marmură și mozaic de o frumusețe aparte, cu puțini călugări. Ne închinăm la moaștele Sfântului Teodosie cel Mare și ale altor sfinți.
De la Mănăstirea Sfântul Teodosie pornim spre Ierusalim, lăsând în stânga Bethleemul, pentru a ne închina la mormântul Mântuitorului.
Vizităm în ziua următoare Biserica Sfintei Naşteri, ridicată pe locul venerat de pelerini din cele mai vechi timpuri. Lăcaşul datează de pe vremea împăratului Constantin cel Mare şi reconstruită de Iustinian în stil bizantin. Aici se află Grota Sfintei Naşteri. În micuţa biserică se intră prin Uşa Umilinţei ( 1,20 m) prin care se pătrunde în interior numai aplecat, ca într-o peşteră adevărată. Prin secolul al XVII-lea dimensiunile uşii au fost micşorate, pentru ca musulmanii să nu poată intra călare să o profaneze. Interiorul bisericii impresionează prin monumentalitatea celor cinci naosuri, separate de patru şiruri de câte 11 coloane masive, în stil corintic, din calcar roşu. Pe sub traversele din lemn se observă vechile mozaicuri romane şi bizantine. Ele reprezintă pe strămoşii lui Hristos şi primele şapte Concilii Ecumenice. Din punct de vedere religios şi istoric, locul cel mai important este Grota Sfintei Naşteri. Este o mică încăpere, decorată parţial în marmură, unde este Altarul Naşterii lui Hristos cu o stea de argint, luminată de 15 candele argintate și indică locul tradiţional al naşterii lui Iisus. Alte două altare se află în peşteră, cel al Sfintei Iesle, unde a fost aşezat Copilul Iisus după naştere şi Altarul Regilor Magi, aşezat în locul în care ei au adus omagiu pruncului Iisus.
Ne îndreptăm din nou spre orașul Ierusalim, atât de disputat în istorie, fiind un teritoriu al păcii, al frământărilor etnice, religioase şi politice. Într-adevăr, în acest oraş a fost sfârşitul tragic al epopeii istorice a lui Iisus Hristos, de la primirea triumfală ca un împărat, în Duminica Floriilor, la patimile suferite peste câteva zile, dovedindu-se slăbiciunile firii umane. Este oraș frumos, al celor trei religii mondiale: mozaismul, creştinismul şi islamismul. Se află la o înălțime de 745 metri, pe cele 14 coline ale munţilor Iudeii, cu o populație de peste un milion de locuitori. Este capitala de fapt a statului Israel, unde se află Knessetul, Guvernul şi alte instituţii centrale ale ţării. Este o zonă de maximă securitate, cu o istorie zbuciumată, aflată secole de-a rândul sub diferite stăpâniri, unde vin oameni din toate colţurile lumii.
Mergem pe urmele ultimelor şapte zile terestre ale Mântuitorului, în cetatea Ierusalimului. Magnifica centură de ziduri fortificate care înconjoară oraşul este deschisă de şapte mari şi faimoase porţi. Zidurile de piatră albe, înalte până la 20 de metri, se întind pe o lungime de aproape patru kilometri, înconjurând vechiul oraş. Construirea lor datează din prima jumătate a secolului al XVI-lea, când Ţara Sfântă se afla sub dominaţia turcilor. Menţionăm câteva din cele mai renumite porţi ale Cetăţii Sfinte: Poarta Damascului, apoi poarta lui Irod sau a Floriilor, prin care se intră în cartierul musulman, continuând cu Poarta Leilor sau a Sfântului Ştefan, deoarece acolo a fost martiriul său, din cartierul creştin. Alte intrări importante sunt Poarta Aurită ( a Milei), iar în zona în care se află Zidul Plângerii, se intră prin Poarta Gunoiului, denumirea dată pentru că în perioada bizantină, creştinii obişnuiau să arunce gunoiul pe ruinele de lângă Templu. Prin Poarta Sionului se pătrunde în cartierul ebraic. Această poartă a fost ridicată în prima jumătate a secolului al XVI- lea de către sultanul Soliman Magnificul. Arabii obişnuiesc să o numească Poarta lui David, dat fiind că este aşezată în faţa Muntelui Sion, considerat a fi locul de înmormântare a regelui David.
Vizităm obiectivele religioase de pe Muntele Măslinilor: Mănăstirea rusească de pe Muntele Înălţării-Eleon şi Biserica Sfânata Magdalena, în stil rusesc cu cupole în forma bulbului de ceapă şi picturi bizantine, apoi Biserica Pater Noster ( Tatăl Nostru) şi Biserica Domnus Flevit ( Domnul a plâns). Trecem în Grădina Ghetsimani, cu măslinii săi multiseculari, cu forme contorsionate de bătrâneţe, alimentând convingerea că aceştia au fost martori ai ultimei nopţi a lui Iisus înainte de a fi prins şi vizităm Biserica Tuturor Naţiunilor sau Biserica Patimilor, construită în secolul XX, unde se îmbină liniile clasice ale bisericii creştine (faţada) cu trăsăturile tipice edificiilor islamice (laturile), iar acoperişul are numeroase mici cupole. Denumirea de Biserica Tuturor Naţiunilor este dată în amintirea contribuţiei pe care au avut-o numeroase ţări la construirea sa. Drapelele naţiunilor figurează în interiorul cupolelor cu aspect oriental.
Ajungem la Cetatea Ierusalimului şi intrăm prin poarta Sfântului Arhidiacon Ştefan, vizitând casa Maicii Domnului. Se parcurge Via Dolorosa sau Drumul Crucii, cu cele 14 opriri, trecând pe lângă scăldătoarea Vitezda. Pe Drumul Crucii ne întâlnim cu pelerini constănțeni conduși de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Teodosie al Tomisului. Denumirea de Via Dolorosa este ralativ recentă, din secolul al XVI- lea și arată drumul parcurs de Hristos sub povara crucii, de la Fortăreaţa Antonia, până la Gologota și anume:
Primul popas este la Mănăstirea Flagelării unde a avut loc interogatoriul lui Pilat și condamnarea lui Iisus. Aici, i s-a pus o coroană de spini pe cap şi a fost îmbrăcat cu o mantie purpurie. În această biserică franciscană sunt multe vitralii, care sugerează aceste momente, iar deasupra altarului mare, în cupola centrală, este un mozaic, pe fond de aur, cu Coroana de spini plină de stele.
În apropierea vestigiilor unei vechi construcţii romane, cu numele de Arcul Ecce Homo, Pilat, l-a prezentat pe Iisus mulţimilor. În zilele noastre se mai vede numai o parte din Arcul de triumf ridicat de împăratul Hadrian în anul 135, pentru celebrarea cuceririi Ierusalimului de romani. Pe unele pietre din pavaj sunt imprimate semnele vechiului joc de zaruri specific romanilor, simbolizând locul în care soldaţii au jucat la zaruri hainele lui Iisus.
Al treilea popas ne aminteşte de prima cădere a lui Hristos pe Calea Durerii. Locul este indicat de o capelă aflată în proprietatea Patriarhiei Armene. Urmează locul întâlnirii dintre Iisus şi Maica Domnului, unde se află un mic paraclis cu un basorelief sugestiv. A cincea oprire este reprezentată de o scriere epigrafică, ce prezintă întâlnirea dintre Iisus şi Simion Cirineul, căruia i s-a dat să poarte crucea cea grea a lui Hristos, până la Golgota, locul Răstignirii.
Semnificativă este întâlnirea dintre Iisus şi Veronica. Se ştie că această femeie a şters faţa lui Hristos cu un văl de mătase pe care chipul lui a rămas imprimat. Al şaptelea popas prezintă a doua cădere a lui Iisus, amintit de o coloană, aşezată pe Via Dolorosa. O cruce mică, înnegrită de timp, aflată pe peretele exterior al unei mănăstiri grecești arată întâlnirea dintre Iisus şi femeile credincioase. Al nouălea popas ne redă a treia cădere a lui Iisus, reprezentată de o coloană din epoca romană, aşezată la intrarea în mănăstirea coptă. Astăzi, pe Via Dolorosa sunt numeroase magazine evreieşti şi arabe care vând diferite suveniruri religioase din Ţara Sfântă. Ultimile cinci popasuri de pe Calea Durerii se află în interiorul Sfântului Mormânt.
După ce parcurgem acest ultim drum al Mântuitorului, asemănător cu al oricărei fiinţe umane din viaţa pământeană, ajungem la Biserica Sfântului Mormânt, punctul culminant al pelerinajului nostru. Această impunătoare biserică din Ierusalim este un simbol al creştinismului din lumea întreagă, unde vin pelerini de toate neamurile, fiind un Axis Mundi. Ea are o arhitectură eclectică şi este un loc sacru al conştiinţei civile şi religioase a umanităţii, depăşind disensiunile etnice, rasiale sau religioase. Locul în care este acum biserica era pe timpuri sediul execuţiilor capitale şi din acest motiv se afla în afara centurii fortificate a oraşului, pe dealul Căpăţânei, pe evreieşte Golgota, confirmând legenda că aici ar fi fost îngropat capul lui Adam. În anul 325, săpăturile făcute din porunca Elenei, mama împăratului Consatntin cel Mare, au scos la iveală, locul îngropării lui Iisus şi crucea folosită pentru răstignirea sa. Acolo s-a construit o biserică în anii 326-335, cu cinci naosuri şi o criptă care a fost distrusă de perşi în anul 614. La sfârştul secolului al XI-lea, după cucerirea Ierusalimului de cruciaţi, aceştia au mărit şi îmbogăţit biserica Sfântului Mormânt. Fiind grav afectată de un incendiu, a fost restaurată de ortodocşi care i-au modificat înfățisarea..
În prezent, Sfântul Mormânt este împărţit între comunităţile romano-catolică, greco-ortodoxă, armeană, coptă, siriană şi etiopiană. La intrarea în Sfântul Mormânt se află Piatra Mirungerii, din calcar roz, înconjurată de sfeşnice cu opt candele. Acesta este locul în care Iisus, după ce a fost dat jos de pe cruce, a fost uns cu miruri şi a fost plâns de Maica Domnului.
În apropiere, se află Golgota, locul răstignirii lui Iisus unde azi se află două capele, separate de Fecioara Maria îndurerată, în momentul coborârii lui Iisus de pe cruce. În prima capelă catolică este Altarul Cuielor Sfintei Cruci, un mozaic care Îl reprezintă pe Iisus dezbrăcat de veşmintele sale (al –X-lea popas) şi pe Iisus răstignit cu cuie pe cruce (al –XI-lea popas). A doua capelă, de rit greco-ortodox, este împodobită cu valoroase icoane, reprezentând pe Hristos, Sfânta Fecioară şi pe Sfântul Ioan. Sub imaginea lui Hristos răstignit, care atârnă inert pe cruce, se vede un inel de argint care indică locul unde a fost înfiptă crucea (al XII-lea popas). Altarul Sfântului Mormânt (al XIV-lea şi ultimul popas de pe Calea Crucii) e aşezat în mijlocul Bisericii Învierii. A cunoscut modificări succesive, în decursul secolelor. Se intră înt-o primă încăpere, cunoscută sub numele de Capela Îngerului. Un fragment de piatră arată locul pe care a stat îngerul când a anunţat femeile mironosiţe de Învierea Domnului.
Camera mortuară propriu-zisă, este o nişă cu arcadă, mică, dar sugestivă, plină de simboluri şi de o intensă încărcătură emoţională. Acest spaţiu intim, vizitat de mii de pelerini zilnic, luminat de flacăra lumânărilor, este de fapt ultimul popas pe calea Crucii şi reprezintă locul unde s-a încheiat istoria vieţii pământeşti a lui Iisus Hristos, înainte de glorioasa Înviere, aşa cum fusese proorocit de Sfintele Scripturi. O piatră de marmură acoperă stânca mormântului, care se afla în grădina lui Iosif din Arimateea. Deasupra se află candele de argint, aparţinând celor patru confesiuni creştine, iar trei reprezentări iconografice înfăţişează Învierea, în versiunile greacă, latină şi armeană.
În incinta Mormântului Sfânt se află Cripta Sfintei Elena, unde a fost descoperită crucea şi mormântul Mântuitorului. Cripta are o cupolă din epoca cruciaţilor, sprijinită pe patru coloane. În prezent ea este proprietatea comunităţii armene. Tot în interior se află şi mormântul lui Iosif din Arimateea, săpat în stâncă, aparținând bisericii etiopiene.
În ultima zi a pelerinajului, ne închinăm încă o dată la Sfântul Mormânt şi ne deplasăm spre localitatea Ein Karem, de lângă Ierusalim-patria Sfântului Ioan Botezătorul. Vizităm Biserica nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, care aparţine franciscanilor și fântâna de unde lua apă Fecioara Maria.
Părăsim Oraşul Sfânt, îndreptându-ne spre Tel Aviv. Pelerinajul nostru se încheie cu o plimbare pe litoralul Mării Mediterane. Ne deplasăm spre aeroportul din Tel Aviv şi după îndeplinirea formalităţilor de îmbarcare, decolăm la ora 20, 30 spre Iași, unde ajungem aproape de miezul nopții.
Aşadar, după un pelerinaj de suflet și vis, de care ne vom aduce mereu aminte, enoriaşii Bisericii Sfintei Cuvioase Paraschiva, împreună cu părintele Nicolae Bădărău au revenit în oraşul Vaslui. Desigur, mai bogaţi sufleteşte, întrucât această vizită ne-a împlinit spiritual şi cultural. Înţelegem mai bine istoria omenirii în general, a Ţării Sfinte în special, a acestei zone de conflict și convergență, între Europa, Asia și Africa, unde este inima Pământului. Locurile Sfinte ne fac să fim mai înţelepţi şi generoşi, într-o lume agitată, secularizată, în schimbare, în care sunt pervertite valorile moral-creştine, credinţa, nădejdea şi iubirea. De aceeea, acest pelerinaj, cu alese trăiri spirituale, constituie o experienţă deosebită care ne va marca toată viaţa.
Prof. Nicolae Ionescu
