Artistul plastic Constantin Tofan, originar din Gârceni, „Cetățean de Onoare” al municipiului Iași

0

În cea mai recentă ședință ordinară, consilierii locali ieșeni au aprobat câteva proiecte de hotărâre prin care cinci artiști de renume și personalități remarcabile din țară au primit titulatura de „Cetățean de Onoare” al municipiului Iași. Printre personalitățile distinse se numără și artistul plastic Constantin Tofan, născut în comuna Gârceni, județul Vaslui, care a avut numeroase expoziții în țară și străinătate (SUA, Germania, Canada, Franța, Italia), iar în prezent este prof. univ. dr. în cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași.

Reprezentanții Primăriei municipiului Iași au anunțat, zilele trecute, prin intermediul unei postări pe pagina oficială de Facebook a instituției, că artiști de renume și personalități remarcabile au devenit „Cetățeni de Onoare” ai municipiului Iași în urma votului consilierilor locali din ședința ordinară de joi, 30 martie. Distincțiile le-au fost oferite lui Sami Briss (artist plastic / sculptor), Eugen Mircea (pictor), Daniel Corbu (scriitor / muzeograf literar / profesor universitar), Liviu Suhar (pictor) și Constantin Tofan (artist plastic).

În ceea ce îl privește pe Constantin Tofan, acesta este originar din județul Vaslui, fiind născut pe 14 aprilie 1952, în comuna Gârceni. După studiile gimnaziale și liceale, în 1974 a absolvit cursurile Facultății de Desen din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, iar în 1994 pe cele ale Facultății de Arte Plastice, Decorative şi Design din cadrul Academiei de Arte „George Enescu” Iași. Ulterior, a predat ca prof. univ. dr. în cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași.

„Constanti Tofan este un cunoscut pictor și profesor universitar doctor în cadrul Universității Naționale de Arte «George Enescu» Iași și membru în Senatul universității. Între anii 1997-2013, a deținut funcția de președinte al Uniunii Artiștilor Plastici – filiala Iași, perioadă în care a susținut și încurajat arta plastică ieșeană atât prin organizarea unor saloane importante de artă, cât și prin promovarea artiștilor ieșeni în țară”, se arată în informarea făcută de Primăria Iași.

De-a lungul carierei de artist plastic, Constantin Tofan a participat la numeroase expoziții personale în localități precum București, Botoșani, Vaslui, Bacău, Galați și Iași, dar și la expoziții de grup organizate în Bruxelles (Belgia), București, Iași, Halle (Germania), Budapesta (Ungaria), Viena (Austria), Veneția (Italia), Chicago (SUA), Montreal (Canada), etc. Constantin Tofan a fost distins cu mai multe premii, printre acestea numărându-se: Premiul pentru pictură „Corneliu Baba” (2000), Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova (2001), Premiul pentru pictură „Lascăr Vorel” (2005), Premiul „Pogor” pentru întreaga activitate în domeniul artelor plastice (2008), Premiul de Excelență din partea Primăriei municipiului Iași (2008), etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.