Caz șocant la Tăcuta: Și-a înjunghiat părinții și a amenințat ambulanțierii. Polițiștii au folosit armele din dotare

0

Caz șocant noaptea trecută la Protopopești, comuna Tăcuta, unde ambulanțierii au fost solicitați să intervină de către tatăl unui bărbat foarte agitat de 33 de ani. 

Serviciul de ambulanță a trimit o ambulanță B2, însă echipajul medical, confruntat cu comportamentul agresiv al bărbatului a evitat intrarea în locuința, solicitând ajutorul poliției.

Când au intrat în casă, polițiștii i-au descoperit pe mama și tatăl agresorului înjunghiați pe pat, inconștienți. Au fost trimise suplimentar, în sprijin, două echipaje cu medic de la SMURD și Serviciul de Ambulanță Județean.

Pentru că nu reușeau să intre în locuință pentru a vedea starea celor două victime, după nenumărate încercări de a-l liniști pe agresor, polițiștii au fost nevoiți să folosească arma din dotare trăgând focuri de avertisment în aer. Acest lucru însă nu l-a intimidat pe agresor, acesta continuând să reprezinte o amenințare pentru polițiști , astfel încât polițiștii au fost nevoiți să tragă în plin, rănindu-l.

Echipajele medicale ajunse la caz au constat că bărbatul agitat de 33 de ani prezenta o plagă împușcată la nivelul unei gambe, fiind preluat de o ambulanță C2 cu medic. Poliția nu l-a însoțit în ambulanță, însă cum victima a devenit din nou foarte agresivă cu echipajul de pe ambulanță, aceștia au solicitat prin 112 din nou Poliția. Viața lor a fost în pericol.

O altă ambulanța TIM de la SMURD l-a preluat pe tatăl agresorului care avea un traumatism craniocerebral prin lovitură de topor și era în comă profundă

O altă ambulanță B2 a preluat-o pe mama agresorului care avea un traumatism craniocerebral prin lovitură de topor și se afla în comă superficială.

Pentru a intra în locuință, oamenii legii au folosit arma din dotare pentru că viața le-a fost pusă în pericol și agresorul îi amenința cu un topor.

„Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată de către un asistent medical cu privire la faptul că, în urma unei intervenții în localitatea Protopopești, comuna Tăcuta, Județul Vaslui, au fost depistate două persoane ce prezintă plăgi înjunghiate și un bărbat ce se manifesta agresiv. Patrula de ordine publică deplasată în temeiul sesizării a identificat un bărbat în vârstă de 33 de ani, fiul celor două persoane depistate în vârstă de 64, respectiv 58 de ani, care manifesta un comportament agresiv și a amenințat membrii patrulei de intervenție cu un topor. În cauză au fost efectuate mai multe focuri de armă, de avertisment, în plan vertical cu pistolul din dotare, ulterior fiind efectuate focuri de armă spre zona picioarelor, respectiv a abdomenului bărbatului. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă complexă de cercetare și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, pentru a stabili împrejurările faptelor sesizate și dispunerea măsurilor legale”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.