Nelu Tătaru, președintele PNL Vaslui: „Adoptarea Planului Național de Combatere a Cancerului este o mare realizare”

1

Adoptarea, marți, în unanimitate, a Planului Național de Combatere a Cancerului în Comisia pentru sănătate și familie a Camerei Deputaților este pentru fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, președintele PNL Vaslui, „o mare realizare”.

Planul Naţional de Combatere a Cancerului a primit, marţi, raport de admitere, fiind votat în unanimitate de membrii Comisiei pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor. Anunțul a fost făcut de către deputatul Nelu Tătaru, peşedintele PNL Vaslui, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Preşedinte al Comisiei pentru sănătate, medicul hușean și-a manifestat satisfacția pentru conținutul documentului, care va intra la vot final în forul legislativ.
„Este o mare realizare că a fost adoptat acest plan, creat şi gândit pentru cei care au atâta nevoie de el. Este expresia nevoilor bolnavilor care poartă o luptă tăcută cu această maladie necruţătoare. Doresc să îmi exprim consideraţia pentru colegii mei alături de care am depus toate eforturile ca lucrurile să se întâmple. Avem datoria de a uşura povara bolnavilor. Împreună putem face lucrurile să se întâmple!”, a transmis Nelu Tătaru. 

1 COMENTARIU

  1. daca PNL si PSD mai vor voturi de la Barlad atunci sa accelereze cu lucrarile la centura ocolitoare a Barladului, daca nu atunci vom gasi noi un partid cu care vom vota.

Comentariile sunt închise.