„Diaspora. Departe casă. Acasă prin credință”
Pentru revitalizarea Eparhiei Hușilor, încă de la întronizarea ca Episcop titular la 22 octombrie 2017, Preasfinția Sa Ignatie a inițiat un amplu program pastoral-misionar și spiritual. Pe lângă vizitarea parohiilor sărace, mărginașe, cu mari probleme sociale, vlădica a demarat numeroase acțiuni de sprijinire a copiilor nevoiași și a familiilor acestora, la care se adaugă o vastă activitate cultural-spirituală a zonei. În această direcție, se înscrie repunerea în valoare a ultimului ierarh, Grigorie Leu, pe nedrept uitat, decedat în condiții tragice în 1949, când a fost desființată și eparhia, de regimul comunist. La inițiativa Preasfințitului Ignatie, au fost publicate documente inedite din activitatea sa, noul ierarh luându-l ca model încă de la instalare ca episcop. La acestea se adaugă publicarea recentă a unui volum omagial dedicat monahului Mina Dobzeu – simbol al Episcopiei, cel care l-a botezat în închisoare pe marele învățat evreu, Nicolae Steinhardt, (Adrian Nicolae Petcu, pr. Nicolae Cătălin Luchian, Maria Buțcă, „Părintele Mina Dobzeu – Duhovnicul Hușilor. Documente (1946-2011)”, Editura Horeb, 2021) și a unui volum de „Documente privind istoria Episcopiei de Huși” întocmit de prof. Costin Clit, cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la reactivarea Eparhiei.
Totodată, a fost înființată o editură a Episcopiei, cu o revistă anuală de spiritualitate și actualitate, intitulată ca și editura, Horeb. Acest nume vine de la un munte din Arabia, la NV de Sinai, unde Dumnezeu s-a arătat lui Moise. Colegiul de redacție este prezidat de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, având în componență reputați teologi, cadre didactice universitare, dintre care amitim: Teodor Baconschi, Daniel Benga, Adrian Papahagi, Radu Preda, Mihai Neamțu, Sever Voinescu și personalități culturale locale (Theodor Codreanu, Costin Clit). Redactorul șef al revistei este preotul Cosmin Gubernat – consilierul cultural al Episcopiei.
Al treilea număr al revistei Horeb a apărut în 2021, când Biserica Ortodoxă Română a omagiat „Anul Pastorației Românilor din afară României și a celor adormiți în Domnul”. Cu acest prilej, publicația a abordat o temă de mare actualitate, intitulată: „Diaspora. Departe de casă. Acasă prin credință”. Recentul volum este consistent, are 330 de pagini și cuprinde opt rubrici, subsecvente problematicii dezbătute. La abordarea temei și-au adus contribuția 25 colaboratori din diverse medii academice.
Revista se deschide cu un studiu al Arhiepiscopului și Mitropolitului Nifon Mihăiță de la Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației de la Universitatea „Valahia” Târgoviște, intitulat „Etosul misionar al Ortodoxiei românești în diaspora contemporană” (pp.11-18), unde se relevă rolul Bisericii de îndeplinire a misiunii încredințate de Mântuitorul Iisus Hristos Apostolilor, ucenicilor Săi și prin ei urmașilor, episcopi și preoți din toate timpurile până la înnoirea deplină a chipului acestei lumi. Prin urmare, misiunea ortodoxiei românești a fost și râmâne o vocație apostolică, un scop al Bisericii, care ține de rostul ei în această lume, fiind o necesitate stringentă a lumii contemporane și o expresie a dinamismului societății actuale, conchide Sfinția Sa.
Preasfințitul Ignatie Trif, Episcopul Hușilor, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, abordează o temă inedită, incitantă: „Diaspora ortodoxă românească: un „exod fără Moise” într-un „timp fără patrie” sau o migrație a cărei patrie sunt credința și limba?”, în care se evidențiază că „numitorul comun al celor care aleg să emigreze și al celor care vor să rămână în țară este dorința întoarcerii acasă”. Cu exemple din Biblie, ierarhul realizează o paralelă între „migrantul identitar” și „migrantul rătăcitor”, amintind eforturile Bisericii Ortodoxe Române de a răspunde nevoilor spirituale ale românilor plecați în străinătate sau aflați în jurul granițelor țării noastre, prin înființarea de episcopii și parohii în diaspora. Mulți ortodocși români veniți în diaspora se deschid față de credință și de trăirea în Dumnezeu, asumându-și o viață duhovnicească concretă și conștientă, iar participarea la viața spirituală a parohiei nu mai este una decorativă, ci una vie, lucrătoare. Acolo Îl întâlnesc pe Hristos, pe frații lor în credință, tradiții și limbă.
În continuare, ambasadorul Ion I. Jinga, reprezentantul permanent al României la O.N.U, în articolul „Diaspora: un unvers într-un cuvânt”, conchide că pentru majoritatea românilor trăitori peste hotare, depărtarea de Țară generează, aproape instinctiv, o intensificare a conexiunilor mentale și afective cu locurile natale, prin rădăcinile care te cheamă, din nostalgie și din patriotism – un cuvânt care ar trebui să fie în fiecare dintre noi.
Reputatul diplomat și teolog Teodor Baconschi, în eseul „Românii plecați prin întreaga lume. Status quaestionis în primul sfert din veacul XXI” (pp.35-41), consideră că singurul mod eficient de a-i determina pe românii plecați să revină ține de capacitatea celor rămași de a le prezenta, pe termen mediu și lung, o țară atrăgătoare nu numai prin frumusețile ei naturale, ci printr-o democrație funcțională, o economie dezvoltată, o infrastructură modernă și o societate prosperă cu o civilizație apreciată pe plan internațional.
Universitarul Lucian Turcescu din Montreal- Canada, abordează tema „Predarea Religiei în Quebec” cu un studiu de caz interesant între populația majoritară francofonă și Biserica romano-catolică după 1960. Arată că în această provincie sunt aproximativ 3.000 de lăcașuri de cult goale, nefolosite și neîngrijite, predarea reigiei în școlile și universitățile din Quebec fiind necesară într-o societate secularizată, unde oamenii nu mai înțeleg propria cultură bazată pe simboluri și valori din trecut. În schimb, Ortodoxia este studiată și iubită de străini (atât de ortodocși și neortodocși), cât și de românii din diaspora. Ei sunt dornici să mențină tradițiile de acasă și să le facă cunoscute lumii. Parohiile românești din Canada au devenit numeroase, ceea ce indică un interes sporit în rândul emigranților români pentru religia majoritară din țara de origine.
Bogdan Bucur, teolog român în SUA, descrie într-un eseu problematica complexă a identității etnice și duhovnicești a românilor orodocși din diaspora nord – americană. Sunt reflecții personale asupra unei experiențe de viață de două decenii ca soț, preot și profesor de teologie într-o societate foarte diferită de cea a propriei copilării și adolescențe din România.
Cercetătorul Mirel Bănică de la Institutul de Istorie a Religiilor a Academiei Române, în articolul „Diaspora și cele două patrii ale Ortodoxiei românești” (pp. 58-61), subliniază că emigrația românească prin preoții și credincioșii ei, a redescoperit locul și rolul parohiei, puterea integratoare a acesteia, ca punct de întâlnire, spiritual și comunitar. Românii din diaspora practică un altfel de ecumenism decât cel de acasă, din România, unde termenul suferă o depreciere continuă. În diaspora, în ultima vreme, s-au înmulțit parohiile în spații închiriate sau cedate de bisericile catolice sau protestante, mai mult decât consulatele și ambasadele țării noastre, spre lauda Patriarhiei Române.
Nu lipsite de interes sunt și considerațiile lui David Ephrem Berryman din Marea Britanie, ateu convertit la religia ortodoxă, în care insistă pe perspectivele și provocările Bisericii din diaspora lumii anglicane.
Teologul Radu Preda de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj – Napoca, în eseul „Diaspora românească.Prolegomene social-teologice” (pp.79-94) afirmă, printre altele, că pe românii din diaspora nu trebuie nici să-i invidiem și cu atât mai puțin să-i disprețuim sau să-i considerăm cetățeni de mâna a doua. Ei nu trebuie să devină minge electorală și nici masă de manevră din pricina distanței geografice. Prin urmare, Biserica îi ajută pe românii din lumea largă să facă față provocărilor, ispitelor și încercărilor societății contemporane.
În continuare, cercetătorul Ionuț-Florin Biliuță de la Institutul de Cercetări Socio-umane „Gheorghe Șincai” din Târgu Mureș, subliniază că diaspora română răspândită pe continentele Pământului, constituie una din componentele cel mai dinamice și mai vii ale corpului eclezial al Bisericii Ortodoxe Române. Plecați din țară, dar nu dezrădăcinați de Tradiția creștinismulului ortodox, românii din diaspora au reușit să depășească crizele adaptării la contextul occidental secularizant și agresiv.
Preotul Dragoș Herescu de la Institutul Creștin Ortodox din Cambridge în studiul „Diaspora și redescoperirea Occidentului”, relevă că orice persoană care a trăit experiența emigrării într-o altă țară, poate mărturisi că emigrarea înseamnă o schimbare vizibilă a contextului social, politic, cultural și religios, dar și o schimbare la nivel identitar determinată de adaptare la un nou mediu comunitar. Potrivit autorului, migrația este o ocazie de rescoperire a Ortodoxiei în diaspora, la nivel instituțional și personal. Mai mult, este un prilej pentru Biserica din țară să redescopere Ortodoxia prin experiența diasporei, adică să se redescopere de sine.
Actorul și cântărețul american Jonathan Jackson convertit la religia ortodoxă și întâlnit de Preasfințitul Ignatie în spațiul anglo-saxon, în eseul său „Agonia și măreția Diasporei”, evidențiază că Ortodoxia este vindecătoare într-o lume secularizată, tot mai nihilistă, el fiind atras de sfinții români, de tradițiile și obiceiurile românești.
Cunoscutul jurnalist Traian Ungureanu consideră că Diaspora este un nume al unui „utilaj plăcut și docil, inventat pentru a face jocul puterii ce îi va lua locul” (p.135).
La rubrica Varia, renumitul jurnalist și ambasador Emil Hurezeanu, consideră, pe bună dreptate, că în Europa de azi nu poți să fii european de nicăieri în nevoia regăsirii unei identități, conectată cu un loc al nașterii. De aceea, este necesar ca diaspora academică românească, de excelență profesională să devină un jucător și un actor major în lumea contemporană prin promovarea permanentă a culturii și a patrimoniului tradițional românesc.
Theodor Damian, cunoscut teolog și poet român din S.U.A, apreciază importanța crucială a jurnalismului cultural în diaspora și mai ales în Biserică pentru a produce roadele dorite asupra românilor departe de țară.
Theodor Codreanu, membru al Academiei de Științe din Republica Moldova și cel mai important scriitor vasluian contemporan, în eseul său despre „Spinoasa problemă a evlaviei” (pp.169-173) face pertinente aprecieri la gândirea teologico – filosofică a scriitorului și universitarului ardelean George Remete, care preferă în cărțile sale calea Adevărului, riscând punerea la stâlpul infamiei în locul unei glorii efemere.
Teologul Răzan Andrei Ionescu de la Centrul Ortodox de Studii și Cercetări „Dumitru Stăniloaie” din Paris, în articolul „Acasă, între geografic și lăuntric”, subliniază că acest „acasă” din țară nu intră în contradicție cu „acasă”din diaspora, ci îl sublimează și îl face lucrător în mântuire. La modul concret, aceasta se traduce prin faptul că multe comunități românești sunt compuse din oameni care au descoperit credința în străinătate, ca pe o comoară pe care o ignorau atunci când trăiau în țară și această descoperire îi face mai mărturisitori pentru cei de altă limbă și simțire, cu care trăiesc într-un spațiu geografic nou (p. 179).
La rubrica Spiritualia, ieromonahul Serafim Aldea, ctitorul Mănăstirii „Tuturor Sfinților Celți”( Scoția) este de părere că o discuție pe tema diasporei este un nonsens. Mai mult, în disertația sa, „Acasă în Lumina Duhului” opoziția celor doi termeni „diaspora” versus „acasă” este fără sens, întrucât singura „casă” a omului este Dumnezeirea. Nu este o casă proprie firii noastre, însă este o casă dăruită umanității prin har de către „proprietarul său după fire, Dumnezeu Însuși” (p. 188).
În Biblica, renumitul pr. prof.univ.dr. Ioan Chirilă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai”din Cluj-Napoca în eseul intitulat sugestiv „Departe de noi, El mereu aproape, căci pretutindeni ești – ars pastoralia Dei”relevă importanța cuvântului lui Dumnezeu care ne adună în aceeași gândire, ne unește în aceeași trăire și ne poartă de aici dincolo, din lumea fizică în lumea spirituală. Pe calea înfăptuirii virtuților, oamenii sunt chemați să progreseze spre cunoașterea lui Dumnezeu, să înțeleagă că El niciodată nu este departe de noi. Aceasta pentru că în Biserică suntem în prezența lui Dumnezeu ca lumină și har. Ne aflăm în prezența Lui ca și comuniune, liniște și aici transcendem timpul și spațiul, fiind eterni cu strămoșii prin El și suntem în fața Lui cu toată ființa noastră (p.195).
În cadrul secvenței Liturgica, pr. prof. univ.dr. Ioan Sauca, de la Institutul Ecumenic din Bossey ( Elveția) și Secretarul General al Consiliului Mondial al Bisericilor, în articolul „Efectul migrației asupra vieții parohiale astăzi” subliniază că migrația este un fenomen istoric complex, care a avut și are influențe profunde asupra misiunii Bisericii, a vieții liturgice și a manifestării ei în parohie. Drept urmare, preoții trebuie să dovedească tact pastoral, slujire cu devotament, smerenie și flexibilitate, înțelepciune în a integra obiceiuri și expresii culturale în viața parohiei, răspuns înțelept în „războiul limbilor” și la căutările identității culturale. Se impune, prin urmare, nevoia de promovare a unei ortodoxii vii, active și participative, iar familia, fie de acasă sau din diaspora, rămâne adevărata școală de formare, de hrănire, de creștere a creștinului activ de mâine și locul de transmitere a tezaurului de limbă și cultură românească.
La Historica sunt abordate probleme importante. Astfel, cercetătătorul Gabriel Gârdan se oprește asupra emigrației și americanizării, insistând pe dilemele identitare, îndeosebi asupra vieții bisericești a românilor din America. Consideră că mișcarea migratorie europeană din secolulul al-XIX-lea către Statele Unite ale Americii a început după înfrângerea lui Napoleon și restaurarea păcii în Europa prin Congresul de la Viena din 1815. Timp de un secol peste 38 de milioane de emigranți s-au revărsat din toate colțurile Europei spre Lumea Nouă. Se știe că emigrația europeană peste ocean a fost un fenomen complex, de durată, cu asemănări și deosebiri de la o țară la alta. Fiecare emigrant care a pășit pe tărâmul făgăduinței a trecut printr-un proces de transformare și experiența americană a lăsat urme asupra fiecărei persoane care a luat contact cu ea, iar organizarea vieții bisericești a emigranților români a fost un proces îndelungat. A devenit clar pentru românii ortodocși din America și pentru Biserica Ortodoxă din România, că nu poate exista progres în viața comunităților ortodoxe, fără o organizare temeinică și fără asumarea unor roluri bine definite, atât de laici, cât și de clerici (p. 224).
Mai departe, istoricul hușean Costin Clit, într-un studiu amplu intitulat „Sfântul Teodosie de la Brazi. Documente inedite” ( pp. 225-299), se apleacă cu osârdie asupra unui mitropolit care a păstorit și în Moldova, fiind, totodată, unul din ctitorii mănăstirii Brazi, de lângă orașul Panciu, județul Vrancea, din cadrul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. Tradiția perpetuată în rândurile monahilor de la acest lăcaș de cult, menționeză memoria martiriului mitropolitului ucis de tătari prin decapitare. Viața sa duhovnicească, râvna pentru construirea sfintelor lăcașuri, smerenia, chivernisirea eficientă a obștilor monahale, prigonirile la care a fost supus și moartea martirică au fost motivele canonizării de către Biserica Ortodoxă Română în 2003, cu zi de sărbătoare la 22 septembrie. Personalitatea complexă a ierarhului martir este întregită prin publicarea a 58 de documente inedite din Arhivele Naționale de la București și Iași.
Într-o altă secvență a revistei, teologul Bogdan C. Bucur insistă pe rolul Bisericii în lumea complicată de astăzi, când războiul a început la granițele țării noastre prin invadarea Ucrainei de armata rusă, la 24 februarie 2022. Președintele Putin invocă pericolul extinderii N.A.T.O până în coasta Rusiei și contestă legitimitatea statului ucrainian. Pentru patriarhul Kiril, însă, „operațiunea militară specială” a Kremlinului este extensia necesară a unei bătălii de a apăra Lumea rusă de amenințarea decadenței morale occidentale.
Revista la final, cuprinde și două recenzii ale prosinghelului Maxim Morariu. Prima dintre ele, analizează cartea „Șocul referendumului” a jurnalistului Cristian Curte, care consideră că referendumul din anul 2018 a reprezentat un moment de încercare, chiar de cotitură pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru creștinismul din țara noastră. Cealaltă recenzie se oprește asupra însemnărilor autobiografice și spirituale ale teologului francez Olivier Clement, îndrăgostit de lumea ortodoxă. Cartea oferă soluții la problemele stringente cu care oamenii se confruntă sau îi poate ajuta pe cei aflați în căutare să-și ostoiască neliniștile în Domnul.
Prin urmare, studiile, eseurile, articolele și recenziile revistei Horeb nr. 3 sunt de mare actualitate în lumea tulburată de război și de ură. Este o revistă de înaltă ținută științifică în peisajul publicațiilor teologice din cadrul Bisericii Ortodoxe Române și nu numai. Autorii oferă un dar prețios, asemenea unei raze de lumină, din prinosul inimii și ostenelii, iar cititorii resimt bucuria regăsirii și trăirii vieții spirituale autentice.
Prof. dr. N. Ionescu
