Târgul Meșterilor Populari, la 20 de ani de la prima ediție

0

La 20 de ani de la prima ediție, Târgul Meșterilor Populari debutează anul acesta vineri, 2 septembrie, la Centrul Cultural „Podul Înalt” din Muntenii de Jos cu spectacolul pentru copii „Amintiri din copilărie”. Meșterii populari vor fi prezenți în Parcul Copou cu creațiile lor.

„Bun venit, toamnă, la Vaslui! Adresăm invitația tuturor vasluienilor, și nu numai, de a întâmpina toamna în minunatul Parc Copou, alături de meșterii populari, care vor completa superbul tablou al naturii cu creațiile atent meșteșugite de aceștia. În perioada 2 – 4 septembrie 2022 trebuie să vă programați o plimbare în Parcul Copou la întâlnirea cu toamna!”. Este invitația adresată de Primăria Vaslui către locuitorii orașului, și nu numai.

De astăzi și până duminică, în Parcul Copou vasluienii vor putea vedea și cumpăra obiectele artizanale ale meșterilor populari prezenți la Vaslui. În același timă, cum, de la an la an, Târgul Meșterilor Populari crește calitativ, în această ediție, cele trei instituții organizatoare, Consiliul Județean Vaslui, Primăria municipiului Vaslui și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui propun vasluienilor și o serie de manifestări artistice începând cu spectacolul pentru copii „Amintiri din copilărie” care va avea loc vineri la Centrul Cultural „Podul Înalt” din Muntenii de Jos.

Sâmbătă pe scenă se vor afla Orchestra „Trandafir de la Moldova” din Huși și Ansamblul de dansuri populare „Hora Vasluiului”, pentru ca duminică în fața vasluienilor să evolueze Orchestra „Rapsodia Vasluiului”, Zinaida Bolboceanu și Fetele de la Botoșani.