Singurul candidat înscris la concursul pentru fotoliul de arhitect șef al Primăriei Bârlad, inginerul Sorin Gliga, actualmente ocupant al acestei funcții cu delegație, mai are de trecut un hop până să se considere câștigătorul concursului. Și anume, să treacă cu brio de proba scrisă programată pentru data de 30 martie și, ulterior, de interviul ce va fi organizat în termen de cinci zile de la proba scrisă.

Cum nu are adversari cu care să se „bată”, e greu de crezut că nu va reuși să obțină un punctaj suficient de mare pentru a fi declarat admis. Cu atât mai mult cu cât Gliga a mai ocupat această funcție din cadrul Direcției de Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul aparatului de specialitate al primarului timp de mulți ani, în mandatele fostului primar Constantin Constantinescu (PSD). Însă, din diverse motive, la câteva luni de la instalarea primarului Dumitru Boroș (PNL), adică în ianuarie 2017, Gliga și-a dat demisia, necedând rugăminților noului edil șef de a mai rămâne în funcție o perioadă.
Curios însă, prin septembrie 2019, Gliga a participat la un nou concurs organizat de Primăria Bârlad, dar pentru o funcție inferioară, respectiv de inspector clasa I, grad profesional superior în cadrul Serviciului Tehnic Investiții, Licitații și Contracte de Achiziții Publice din cadrul Direcției Tehnice. În urmă cu mai bine de un an, mai exact după plecarea de pe post a lui Vasile Borș, acesta a fost numit arhitect șef cu delegație de către primarul Boroș, fotoliu pe care îl ocupă și în prezent.









