Dorința de a-ți cunoaște tradițiile și obiceiurile poate avea ecouri în viitor. O demonstrează cu succes profesoara Ana-Maria Lefter și elevii clasei a VII-a A din cadrul Școlii Gimnaziale „Mareșal Constantin Prezan” Dumești, care, prin participarea la proiectul „Satul de altădată pentru copiii viitorului”, au primit bănci și scaune noi, precum și, în viitorul apropiat, o tablă virtuală interactivă.

Elevii clasei a VII-a A, coordonați de prof. Ana-Maria Lefter, iau parte la proiectul „Satul de altădată pentru copiii viitorului” care are ca scop cunoașterea tradițiilor și a obiceiurilor satului natal. Patrimoniul material și imaterial reprezintă moștenirea care trebuie cunoscută, respectată și păstrată cu sfințenie. Elevii clasei a VII-a A au descoperit în cadrul opționalului „Lumină-n suflet – tradiții și obiceiuri” lumea de odinioară a bunicilor și se vor a fi vocile care să dea mai departe, generațiilor de elevi care le vor urma, dragostea față de autenticul satului natal, prin diferite manifestări și prin strânsa legătură cu cei care mai știu încă frumoasele tradiții și obiceiuri, căci activitățile intergeneraționale îi aduc mai aproape pe nepoți de bunici.
„Proiectul este finanțat de Asociația Culturală „Patrimoniu pentru viitor”, finanțarea totală este de 19.545 lei, bani cu care s-a procurat mobilier nou (25 de bănci și 25 de scaune) și urmează să fie livrată și tabla virtuală interactivă (sistem interactiv).
Beneficiarii direcți sunt elevii claselor de gimnaziu de la Corpul A, aproximativ 100 de elevi, dar beneficiari indirecți sunt toți elevii școlii (475 de elevi) și cele 24 de cadre didactice titulare, deoarece prin proiect s-a urmărit dotarea Cabinetului de limba și literatura română, acesta fiind folosit pentru ore de curs, dar și pentru alte activități.
Mulțumim finanțatorului – Asociația Culturală „Patrimoniu pentru viitor” – pentru generoasa donație făcută”, a declarat prof. Ana-Maria Lefter.










