Biroul Județean de Poliție Transporturi Vaslui este unitate subordonată Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași din cadrul Direcției de Poliție Transporturi – I.G.P.R. și are în competență 3 posturi de poliție transporturi feroviare, respectiv P.P.T.F. Vaslui, Bârlad și Fălciu.

În zona de competență a B.J.P.T. Vaslui se află 42 stații de cale ferată, halte de mișcare, 252 km de cale ferată și 102 treceri la nivel cu calea ferata din care semnalizate cu S.A.T. sunt 18 cu B.A.T. sunt 2 si 82 sunt semnalizate cu indicatoare rutiere.
Activităţile desfăşurate la nivelul Biroul Județean de Poliție Transporturi Vaslui în anul 2021 au fost în concordanţă cu obiectivele şi sarcinile generale cuprinse în Planul de acţiune al I.G.P.R. pentru anul 2021 şi planurile de activităţi ale Direcţiei de Poliţie Transporturi şi Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Iaşi – având ca scop realizarea obiectivelor şi sarcinilor specifice la nivelul tuturor structurilor subordonate.
Activităţile specifice de prevenire a criminalităţii în zona de competenţă a B.J.P.T. Vaslui s-au desfăşurat în baza analizelor şi dinamicii situaţiei operative, cât şi în baza planurilor cadru de acţiune emise de M.A.I., I.G.P.R. şi direcţiile centrale, ocazie cu care s-au efectuat activităţi specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă civică, precum și pentru crearea cadrului operaţional combaterii şi diminuării fenomenului infracţional şi contravenţional, prevenirea actelor cu violenţă sau alte genuri de fapte care pot afecta patrimoniul public sau privat.
În cursul anului 2021, la nivelul Biroului Judetean de Politie Transporturi Vaslui au fost organizate activități în cadrul Campaniei „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți!”. Totodată, au fost organizate campanii antivictimizare cu IPJ Vaslui, campanii pentru prevenirea furturilor de la călători, campanii privind respectarea regulilor de trecere la nivel de cale farată.
Au fost organizate 8 acțiuni cu reprezentanții I.G.I din teritoriu și au fost depistați 2 migranți față de care s-au luat măsurile legale.
Au fost organizate un numar de 10 actiuni la trecerea la nivel cu cale ferată, acțiuni desfășurate în cooperare cu lucrători din cadrul IPJ Vaslui – Serviciul Rutier, acțiuni în cadrul cărora au fost aplicate un număr de 85 sancțiuni contravenționale cu o valoare de 22.095 lei.
Polițiștii au desfășurat 124 de acțiuni, 716 controale și au aplicat 1.440 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 202.835 lei.
OBIECTIVE ȘI PRIORITĂȚI PENTRU ANUL 2022
• Realizarea activităţilor în conformitate cu prevederile documentelor programatice și a planurilor de măsuri/acţiune întocmite la nivelul MAI/IGPR în derulare la nivel naţional;
• Asigurarea unui grad corespunzător de ordine și siguranţă publică în domeniul feroviar, pentru reducerea riscului de comitere a faptelor antisociale în staţiile CF și în trenurile de călători;
• Continuarea monitorizării permanente a transporturilor de mărfuri (ce fac obiectul planurilor de acţiune şi măsuri aflate în derulare) efectuate pe calea ferată, respectiv expeditor, transportator, categoria de mărfuri transportată, beneficiar, etc), precum şi verificarea legalităţii activităţii acestora.
Direcţia spre care sunt îndreptate eforturile întregului efectiv al B.J.P.T. Vaslui o reprezintă crearea unui stil de muncă modern şi performant care să asigure consolidarea climatului de ordine şi siguranţă publică în zona de responsabilitate, creşterea calităţii serviciului poliţienesc oferit pentru siguranţa şi securitatea cetăţenilor.










