Pieton surprins la volan, sancționat penal de polițiștii de frontieră

Pe 25 septembrie, în jurul orei 09.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni – I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Lunca Veche, o autoutilitară furgon, condusă de un cetățean român, în vârstă de 35 de ani.

La controlul de frontieră, tânărul nu a putut prezenta permisul de conducere, motiv pentru care au fost efectuate verificări suplimentare. În urma verificărilor specifice efectuate s-a constatat că acesta are dreptul de a conduce vehicule suspendat, sancţiune aplicată pentru perioada 14.09.2015- 20.04.2020 și că este cercetat penal, în alte două dosare, de către polițiștii din cadrul I.P.J. Vaslui, întrucât, în perioada menționată, a fost depistat la volan, deși avea dreptul de a conduce suspendat. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de conducere suspendat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.