Multe persoane sunt superstițioase și consideră ziua de „Marţi, 13” o zi cu ghinion, dar se întâmplă ca uneori să ne facem și singuri „ghinionul” prin faptul că nu suntem destul de bine informați. De aceea, la nivelul IGSU s-a stabilit ca, de fiecare dată când ziua de 13 pică marţea, aceasta să fie dedicată Informării Preventive.

În prezent, la nivel naţional, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă derulează campanii de informare şi pregătire a populaţiei pentru diferite situaţii de urgenţă. Dintre acestea amintim campania R.I.S.C., o campanie care atrage atenţia asupra exploatării în condiţii de siguranţă a instalaţiilor electrice şi a celor de gaz şi „Nu tremur la cutremur” – o campanie de informare şi pregătire a populaţiei în cazul producerii unui seism. Câteva recomandări din cadrul campaniei R.I.S.C.:
– Nu folosiţi improvizaţii la instalaţii şi aparate;
– Nu lăsaţi mijloacele de încălzire în funcţiune nesupravegheate;
– Nu utilizaţi coşurile de fum cu defecţiuni; izolaţi-le faţă de materiale combustibile;
– Verificaţi şi curăţaţi coşurile de fum obligatoriu înaintea sezonului rece şi ori de câte ori este nevoie;
– Nu suprasolicitaţi instalaţia electrică prin folosirea simultană a mai multor aparate electrice de mare putere;
– Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate;
– Nu lăsaţi copii să se joace în apropierea instalaţiilor electrice sau a stâlpilor de electricitate;
– La aprinderea focului se respectă principiul „gaz pe flacără”. Întâi se aprinde flacăra apoi se deschide robinetul de gaz.
Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al judeţului Vaslui vor distribui cu această ocazie flyere şi pliante care conţin măsuri şi reguli de prevenire a incendiilor, cât şi diverse informații legate de adoptarea unui comportament corespunzător în cazul producerii unor situații de urgență. Activităţile ce au loc în această zi urmăresc conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor la care sunt expuşi prin nerespectarea măsurilor de prevenire a diferitelor situaţii de urgenţă şi familiarizarea acestora cu regulile de comportare menite a le proteja viaţa şi bunurile.
Info background:
Anual, în România sunt înregistrate peste 5.500 incendii la locuinţe, iar principalele cauze care duc la apariția incendiilor sunt: coşul de fum defect sau necurăţat – 34%, instalaţii electrice defecte sau improvizate – 22%, mijloacele de încălzire – 17% şi fumatul şi focul deschis -13% .
IGSU a încheiat în anul 2012, un parteneriat de colaborare cu E.ON România, intitulat „Împreună pentru siguranţă”, ale cărui principale obiective constau în derularea unor campanii de informare ce au ca scop informarea cetățenilor asupra pericolelor la care se expun în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice situaţiilor de urgenţă, crearea comportamentului preventiv şi atitudinii pro-active în rândul comunităţii în vederea reducerii semnificative a numărului de victime.
În baza acestei colaborări, cei doi parteneri au implementat deja la nivel naţional campaniile, „R.I.S.C. – Renunţă! Improvizaţiile sunt Catastrofale” şi „R.I.S.C. – Siguranţa nu este un joc de noroc!”.
Cetăţeanul rămâne veriga extrem de importantă în procesul de gestionare a situaţiilor de urgenţă. Rolul său devine unul major prin însuşirea şi aplicarea informaţiilor care vin din partea instituţiilor abilitate, manifestând responsabilitate în relaţiile cu familia, comunitatea şi mediul înconjurător.










