Pentru a le veni în sprijinul familiilor afectate de incendiul care a mistuit, duminică după-amiază, șapte case și mai multe anexe gospodărești din cartierul Deal, în cursul zilei de azi, autoritățile bârlădene au dispus luarea mai multor măsuri. Se dorește astfel găsirea unor soluții pentru ajutorarea celor 28 de persoane care au rămas fără un acoperiș deasupra capului.
Reprezentanții Primăriei au anunțat în cursul acestei după-amiezi că, în urma unei dispoziții date de primarul Dumitru Boroș, dimineață, a fost constituită o echipă de ajutor care să intervină, în limita competențelor, la sprijinirea famiilor afectate de incendiul izbucnit la mai multe locuințe din cartierul Deal I, pe strada Crângului.
Sub coordonarea edilului șef, la nivelul primăriei, primele măsuri luate au fost: delegarea coordonării acțiunii către Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bârlad; efectuarea, în regim de urgență, a unor anchete sociale la gospodăriile afectate de către personalul Direcției de Asistență Socială Bârlad; întocmirea documentației privind măsurile ulterioare de către Serviciul Juridic și întocmirea unei evidențe cu documentele persoanale distruse de incendiu de către Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanei.
În plus, deplasat la fața locului, primarul Boroș a dispus ca, în sprijinul familiilor afectate, să vină imediat cel puțin 20 de angajați de la mai multe servicii ale primăriei, în special de la Serviciul de Gospodărie Comunală, precum și alte persoane și utilaje ale SC REISER SA, SC CUP SA și SC Aquavas SA – Sucursala Bârlad. Totodată, au fost cooptați și voluntarii Bibliotecii Municipale „Stroe S. Belloescu”. Ulterior, pe parcursul zilei, ca urmare a colaborării foarte bune cu Garnizoana Bârlad, în urma unei adrese a Instituției Primarului, operațiunile de ajutorare au primit sprijinul a 20 de militari bârlădeni. Nu în ultimul rând, în sprijinul forțelor de intervenție au venit și preoți ai Protopopiatului Bârlad, care le-au adus salvatorilor alimente și apă.
„Din păcate, în urma acestui devastator incendiu, locuințele afectate au fost distruse considerabil. Am luat toate măsurile de urgență pentru a veni în sprijinul tuturor familiilor afectate. Momentan, acțiunea este încă în desfășurare, dar ne bucurăm de concursul multor instituții și sperăm ca, în cel mai scurt timp, să reușim să degajăm zona și să începem evaluarea daunelor pentru a putea ajuta cu expertizarea necesară, acolo unde se mai poate, refacerii imobilelor. Așa după cum mai am anunțat, 28 de persoane au fost ajutate direct, însă doar pentru 7 s-a impus măsura relocării pe timp de noapte. Li s-au asigurat condiții de cazare și masă la internatul unui liceu local, iar acțiunile pe care le vom întreprinde pe viitor, în colaborare cu celalalte forțe și instituții locale, vor fi comunicate în timp util. Imaginile pe care le-am văzut la fața locului sunt greu de explicat în cuvinte și de aceea se impune tot concursul nostru pentru a ajuta familiile afectate. Se analizează în continuare situația cazării pentru o perioadă de timp mai mare, dacă acest lucru se impune”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
Reamintim că, duminică, 9 mai, în jurul orei 15.30, a izbucnit un devastator incendiu pe strada Crângului, situată în cartierul Deal I, din Bârlad. Inițial, pompierii care au intervenit au fost anunțați că ard trei case, însă, ulterior, flăcările s-au extins cu rapiditate, astfel că, în final, au fost mistuite șapte case și tot atâtea anexe gospodărești. A fost nevoie de mai bine de cinci ore și de 11 autospeciale din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui (cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, trei autospeciale multifuncționale, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate), dar și de echipaje SPSU din cadrul SC Rulmenți SA Bârlad și două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul ISU
Bacău și ISU Galați pentru a stinge incendiul.
Trei persoane au suferit atacuri de panică și au necesitat îngrijiri medicale, dar au refuzat transportul la spital. De asemenea, 18 persoane au fost evacuate, zece dintre acestea, dintre care o femeie imobilizată într-un cărucior cu rotile, fiind relocate în căminul internat al Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad. Au ars aproximativ 600 metri pătrați de acoperiș din tablă pe astereală din lemn și s-au deteriorat circa 300 metri pătrați de acoperiș și peste 400 metri pătrați planșeu. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost o candelă uitată aprinsă.